Din capitolul retete culinare simple dar totusi atat de sofisticate, avem azi camembert pane. Un succes garantat in randul iubitorilor de cascaval pane, camembertul pane este mult mai fin si mult mai spectaculos, pentru ca, sincer, eu una mor de drag cand il tai si branza curge, vorba lu’ Lelea Lucretie “improasca” din crusta foarte crocanta. Care e treaba cu acest camembert? Este o branza din lapte de vaca, foarte cremoasa, orgininara din Normandia, Franta, din satucul Camembert, unde a fost creeata (intr-un moment de geniu as spune eu) de Marie Harel. Din pacate insa, foarte putine sortimente de Camembert mai sunt facute azi dupa reteta originala, in care se folosea numai lapte crud de vaca si putinele tipuri branza care respecta atat laptele crud ca si ingredient principal dar si procesul tehnologic folosit de Marie Harel le puteti recunoaste dupa denumirea Camembert Normandie, fiind singurele care se pot numi asa. Insa, in Normandia, se fac si tipuri foarte bune de Camembert din lapte pasteurizat insa, pe care le gasim sub denumirea de Camembert Le Châtelain.
De ce este Camembertul perfect pentru pane? Pentru ca in mod natural are mijlocul moale, cremos, care curge la taiere. Cu cat branza este mai proaspata, cu atat este mai sfarmicioasa. Pe masura ce se matureaza insa, i se accentueaza atat mijlocul cremos cat si coaja foarte crocanta, alba, tipica branzei Camembert. Aceasta crusta este facuta de o ciuperca, numita penicillium candidum si este perfect comestibila, impreuna cu branza, nu insa si de gravidute, asa ca un pic de grija la asta, da?
Acum ca am stabilit ce e cu acest Camembert, sa va arat exact cum se face el pane 🙂
Ingrediente pentru o portie:
– o rotita branza Camembert
– 1 ou
– 2 linguri faina
– 4 linguri pesmet
– sare
– piper
– 100ml ulei pentru prajit
Procedura este foarte simpla: batem oul ca si pentru omleta, il condimentam cu sare si piper, apoi adaugam faina si amestecam bine bine, pana nu mai sunt cocolase si avem o compozitie omogena, de consistenta celei pentru clatite. Dam Camembertul prin amestecul de ou, apoi prin pesmet. Scuturam excesul de pesmet, apoi dam iar prin ou, iar prin pesmet si il prajim in ulei incins, la flacara medie, pana e bine rumenit pe ambele parti.
Noi l-am servit cu sos de fructe de padure, pentru care am pus la fiert 150ml apa cu 150g zahar, am facut un sirop, apoi am pus fructele de padure, cca 200g fructe de padure si le-am dat cateva clocote impreuna, cca 10 minute la foc mediu. Apoi am dat totul prin blender si apoi le-am trecut prin sita. Si gata sosul 🙂 hai sa vorbim un pic si de garnitura, pe care vi-o arat numai in poza si urmeaza sa va postez reteta zilele urmatoare. Nea-m gandit ca merge foarte bine o varza rosie scazuta, cu suc de portocale si stafide aurii. A fost o nebunie! Pana vine reteta de varza, v alas cu pozele de final, care sper sa va faca o tona de pofta, sa va ploua in gura, sa nu mai puteti pana nu il incercati…da da, stiu ca suna a blestem culinar asa, dar va jur ca e minunat si merita sa il incercati! Sa va fie de cel mai bine! 🙂
imi place foarte mult branza cambert, am sa incerc sa fac reteta, e inedita.
Florentina, este reteta perfecta pentru iubitorii de camembert 🙂 te rog sa imi spui daca ti-a placut, da? spor la gatit!
Bine tu Teo, odata e si omul insarcinat si tu pui retete dinastea.
Abia astept sa treaca perioada de sarcina si sa pot gati minunatia asta..asa…cu un pahar de vin langa
te pup si by the way..ciorba de fasole boabe a iesit fantastic.
Roxana draga…I feel ya sista! Am fost si eu isnarcinata, acu 7 ani ce-i drept, dar imi aduc aminte cum e sa poftesti la branza cu mucegai, la sushi…pfffffff, vai de steaua noastra a gravidelor 🙂 Dar cand apare bebe, nu doar ca toata viata ta se schimba si fericirea are dintr-o data alta definitie, dar se si deschide sezonul la “camembert-uri”…stii cum zic? 🙂 Sarcina usoara in cotinuare, o nastere si mai usoara si multa sanatate si tie si lui bebe iti doresc. Te pup
Vaiii. Sunt graviduță,dar ce pofta….
Mai am 3 sapt pana vine Bebelina si pot sa pap si eu bunătatea asta !!!
Claudia, hai ca mai ai putin! sarcina usoara in continuare iti doresc si o nasterea usoara, cu un bebe super sanatos 🙂
Génial….
Multumesc 🙂
Teo, draga, asta-i o reteta minunata ! Bine ca am gasit-o azi, o s-o fac repede, ca de luni incep cura de slabire!
Offffff, curele astea….stiu cum e! Dar lasa, ca trece si ea cura…Mult spor in tot ce faci 🙂
O sa dau reteta si prietenelor mele, nu de alta, e pacat sa sufar singurica!