Nepoti de Craciun – Ziua internationala a bunicutilor

Joia e ziua mea libera. Pe care, de obicei, dupa 3 zile de filmari si munca asidua la platou o petrec lenevind, mai mult dormind, ca asa e cand te apropii de 30 de ani…parca te mai ia cu somn mai mult decat iti arde sa iesi in lume in ziua libera. Dar nu si joia trecuta…nu nu! Joia trecuta, joia mea libera, am petrecut-o in cel mai frumos mod cu putinta, inconjurata de oameni dragi mie, de bunicutii mei de imprumut, pentru ca pe 2 octombrie 2014 a fost Ziua Internationala a Varstnicilor si la initiativa Nepoti de Craciun, i-am serbat pe cei mai varstnici dintre noi, adica bunicutii care se apropie sau depasesc 90 de ani 🙂

Nu pot sa va descriu in cuvinte ce am simtit, cat de mica m-am simtit langa acesti oameni minunati. Si nu, nu mica la varsta, ci mica pur si simplu…in trairi si simtiri. Voi stiti ca pentru mine subiectul “bunici” este unul foarte sensibil, eu nu m-am bucurat decat de bunicii materni, care au incercat si au reusit cu succes sa suplineasca lipsa totala de implicare din partea cealalta si care ne-au fost parinti si educatori si confidenti. V-am mai povestit despre ei de-a lungul anilor, dar azi simt nevoia sa va mai spun o data. Si poate de mai multe ori, pana o sa simtiti nevoia sa va sunati bunicii daca inca ii aveti langa voi, sa ii vizitati in weekendul care vine, sa le aprindeti o lumanare daca nu mai sunt langa voi. La luni bune dupa ce tata nu a mai fost. Si am cautat cu disperare sa ma agat de ceva. Il vroiam pe el inapoi. Nu se putea. Au urmat ani pe care mi-i aduc aminte cu greu, probabil pentru ca sunt anii in care inca, inca incercam sa ma adaptez noii situatii.

Dar nu ma interesa greul. Eu il aveam pe Bubu. Eu faceam temele cu el sau cu mama, el ma astepta cand ieseam de la scoala, prefecandu-se ca avea drum pe acolo, ca sa povestim. Ii spuneam tot, imi explica tot si in scurtul drum spre casa, pe care il lungeam cat puteam de mult, imi umplea sufletul cu tot ce e mai bun. Avea o mana foarte grea, butucanoasa, cu degetele scurte. Nu ne-a lovit niciodata, dar ne mangaia des pe cap si asta era pentru mine cea mai mare bucurie din lume. Sa ii simt mana grea pe crestet era cea mai mare alinare pe care mi-o putea oferi. Statea mereu la birou, la masa de lucru, scria la masina, lega carti, corecta carti. Nimic nu il supara mai tare decat oamenii care isi bateau joc de carti. Fie printr-o traducere care lasa de dorit, fie prin greseli de ortografie, si atunci blestema tiparnita, fie prin simpla neingrijire a cartilor, pe care, daca le cumpara de la anticariat si simtea el ca au fost neingrijite, neiubite suficient si lasate in paragina, lucra ore intregi, zile, sa le lege, sa le faca coperti frumoase, cartonate. Avea o adevarata legatorie pe balcon si prin asta facea dreptate cartilor si le iubea si le arata ca el nu a uitat ca ele l-au scos din mizerie, din satul din care se intra si iesea numai pe catalige primavara si toamna, din boala. El a fost bunicutul meu si in 2 octombrie am fost eu nepoata pentru cei mai simpatici bunicuti.

Ce am vazut la Pensiunea Lac Micesti, pentru ca acolo am fost cu Nepoti de Craciun a fost mai mult decat impresionant. Oameni care, bine trecuti de a doua tinerete, bine trecuti chiar de 70-80 de ani unii dintre ei, stiu sa isi traiasca viata asa cum poate noi, la 30, nu sunt capabili sa o facem. Nu, lor nu le e greu sa curate cartofi pentru un cean imens, nici sa cante, nici sa danseze, nici sa pune in scena piese de teatru de care noi nu avem timp pentru ca suntem mult prea prinsi in rutina de zi cu zi. Atat de frumos s-au distrat, nici nu va puteti inchipui! Responsabili pentru iesirea noastra si pentru sarbatorirea si premierea bunicutilor au fost Cristi Gog si Dan Ciulea, sufletele care, prin Nepoti de Craciun, au reusit sa aduca zambete de Sarbatori si nu numai pe buzele bunicutilor.

Am mers toti la Micesti cu autobuzul, ca asa le sta frumos pensionarilor, si pentru asta multumim Companiei de Transport Public Cluj-Napoca si mare mare distractie a fost pe autobuz, ca in excursia cu clasa! 🙂

O data ajunsi, prieteni nostri de la Pensiunea Micesti ne-au asteptat cu o masa plina, “un kilometru de mancare” cum imi place mie sa spun si am mancat cu bunicutii de la icre si chiftelute si pana la slanina cu ceapa. Bun bun!

Dupa aia, ne-am apucat de tot felul de activitati: unii au facut ceaun, si pentru asta ii multumim lui Calin de la Grill House Alba Iulia, care a venit la pachet cu ditamai ceanul, toate ingrdientele si ghiciti? Chiar si paine de la Alba, care nu stiu cum e facuta de-i asa de buna, dar a fost batalie pe ea! Si bunicutii au ajutat la ceaun, care la curatat legume, care la asigurarea bunei dispozitii care nu a lipsit deloc in cele 8 ore petrecute impreuna! Au cantat cu foc, au dansat cu foc, ne-au povestit cate si mai cate si credeti-ma, langa ei te simti copil si simpti ca inca mai ai atatea de facut in viata, ca drumul abia acum incepe, simti ca vrei sa traiesti ce au trait, sa strangi experientele, si bune si rele, ca sa ajungi la 90 de ani sa poti zambi cu atata senintate si sa canti ca la 18 ani 🙂

Cristi i-a premiat apoi pe bunicutii care se apropie sau chiar au depasit varsta de 90 de ani. Dupa cum vedeti pe diploma scrie Ioan Centea si nu e o dimploma pe care am ales-o intamplator, ci este dimploma unui om care implineste in curand 98 de ani si caruia nu i-as fi dat mai mult de 70, care este voinic si povestitor si caruia, asa cum ii spune si numele, ii doresc din tot sufletul meu sa ii sarbatorim centenarul si nu numai! Cu dimplomele si print-urile ne-au ajutat prietenii de la Daisler Print House, carora le foarte multumim! 🙂 Bunicutele au primit si flori frumoase, pentru care le multumim celor de la Flori de Lux si au primit felicitari frumoase, facute de manuta piticilor de la gradinita Lumea Copiilor. Bunicutii au fost foarte impresionati, noi am fost miscati pana la lacrimi. Si nu, nu exagerez, a fost un moment extraordinar, care te face sa iti pui tot felul de intrebari, de la “oare eu o sa prind macar 70 de ani” si pana la “de ce nu mi-am sunat bunica azi?”.

Dupa munca si premiere… si rasplata….si am mancat ceaun…pana la epuizare! 🙂 Si apoi ne-am sarbatorit cu tort bun de ciocolata, de la Cofetaria Saveur.

A fost cu adevarat o zi minunata si vreau sa va ganditi ca Nepoti de Craciun nu e numai despre Craciun, ci este o stare de spirit, care ar trebui sa mearga pana in sufletele celor celor care s-au bucurat de bunicii lor, celor care nu au avut bunici niciodata si celor care inca ii au si poate ar trebui sa se bucure si mai mult de ei! 🙂 Va puteti implica si voi in proiectul Nepoti de Craciun si chiar va rog sa o faceti! Cititi mai multe despre tot ce inseamna Nepoti de Craciun AICI.