Trebuie sa recunosc ca, din cand in cand, parca ma ia cheful de retete culinare mai altfel. Si cand spun mai altfel, ma refer nu la modul de preparare, ci la cum arata la final. Stiti ce am observat eu? Ca foarte multe retete din astea care arata a “mama, cata munca am depus ca sa o fac” sunt de fapt cele mai simple de facut. Pe cand o banala varza a la Cluj implica munca de chinez batran. Interesant, nu? 🙂 Asta e una dintre acele retete, care arata wow, e perfecta pentru impresionat mama soacra si orice musafir, dar care se face super simplu. Trebuie doar un pic de grija cand gaurim muschiuletul de porc, dar cu un cutit bine ascutit sau un masat (dispozitivul pentru ascutit cutitele), treaba merge foarte repede. La capitolul ciuperci, puteti folosi orice feld e ciuperci doriti, dar eu zic ca hribii sau ghebele, care sunt ciuperci mai aromate, fac treaba cea mai buna. Acuma…numai si numai de gusturile voastre depinde totul 🙂
Ingrediente pentru 2 persoane:
– o bucata muschiulet de porc (cca700-800g)
– 50g hribi uscati sau 250g ciuperci proaspete
– 2 linguri ulei
– o ceapa alba mica, tocata marunt
– sare, piper, boia, condimente pentru porc
Mai intai spalam bine muschiuletul si il fasonam, adica, cu un cutit subtire si foarte bine ascutit il curatam de pielitele albe. Taiem apoi bucata de muschiulet in jumatate si o gaurim folosind cutitul sau masatul. Daca folosim ciuperci uscate, le punem 30 min la inmuiat in apa calduta, apoi le scurgem bine intr-o sita inainte de a le folosi. Daca folosim ciuperci proaspete, le spalam, le curatam de impuritati si le feliem grosier. Intr-o tigaie mare incingem uleiul, calim ceapa si punem apoi ciupercile si le calim impreuna pana ciupercile sunt facute. Condimentam cu sare si piper dupa gust. Cand ciupercile sunt facute, dam totul prin blender, ca sa avem o pasta fina de ciuperci.
Umplem muschiuletuld e porc cu pasta de ciuperci, fosind un pos, o punga gen zip-lock taiata la un capat sau o lingurita mica. Condimentam bine musciuletul cu sare, piper, boia sau amestec de condimente pentru porc si il prajim in tigaie, pana e bine rumenit pe toate partile. Incingem cuptorul la 160 °C, punem muschiuletul intr-o tava, pe hartie de copt si il coacem 20-25 minute.
De mancat l-am mancat alaturi de piure de pastarnac si morcoviori caramelizati (baby carrots, ca sa nu ii suparam pe mastarsefi). A fost o masa asa…princiara as spune, doar ca e super simplu de facut si iese bine din mana noastra, a gospodinelor de rand Va postez mai tarziu si retetele de morcovi caramelizati si piure de pastarnac, bine? Va pup de nu va vedeti si sa va fi de cel mai bine muschiuletul! 🙂
imi ploua in gura, super reteta, neaparat trebuie sa o incerc si eu
A fost extraordinar de bun, promit! 🙂
“amestec de condimente pentru porc” … WHYYYYYY ??????
pentru ca e foarte simplu de facut in casa, la fel ca si amestecul pentru pui:https://teoskitchen.ro/2011/12/mix-condimente-cajun-cadou.html sau vegeta facuta in casa: https://teoskitchen.ro/2011/10/vegeta-facuta-in-casa.html