Nuggets de curcan cu parmesan

nuggets de curcan cu parmesan

Luca iubeste snitelele. Desi are 5 ani si ai zice ca nu are el mari pretentii in ceea ce priveste retetele culinare, sa stiti ca nu e asa. E destul de pretentios si mai ales, foarte “carnivor”. Asta nici nu ma mira, asa era si tatal meu, asa e si fratele meu… daca masa nu e pe baza de carne, ei mananca pana si mamaliguta cu branza cu placere, dar la final musai isi taie 2-3 feliute de slanina afumata, de la Aschileu, ca sa stie ca e si un pic de proteina acolo. Luca nu mananca slanina, chiar nu cred ca e cazul la 5 ani, dar carne de pui, curcan, peste si din cand in cand cate o chifteluta, merg ca unse. Asa ca, ii caut tot timpul alternative si nuggets astea de curcan sunt printre preferatele lui, mai ales ca ii place foarte mult si parmesanul.

In Elvetia era in stare sa il manance cu lingurita si initial am crezut ca e doar o faza, dar vad ca nu o mai depaseste, asa ca Buni Luci ne trimite lunar stive de parmesan, ca sa avem provizii pentru “brebenel”.

Ingrediente:
– 1 piept de curcan taiat cubulete (cca 1 kg)
– 100g parmesan proaspat razuit
– 100g pesmet
– 100g unt topit si racit la temperatura camerei
– condimente: cate o lingurita din fiecare: sare, piper, oregano, busuioc, cimbru, patrunjel

nuggets de curcan cu parmesan

Am pus cubulete de piept de curcan intr-un bol mare si am turnat untul deasupra apoi l-am masat frumusel, sa ma asigur ca fiecare bucata e bine acoperita de unt.

nuggets de curcan cu parmesan

Intr-un alt bol am pus parmesanul, pesmetul si condimentele si le-am amestecat bine impreuna.

nuggets de curcan cu parmesan

Apoi am pus cubuletele de curcan si amestecul de parmesan intr-o punga cu fermoar si le-am agitat bine, bine, bine, bine, bine de tot pe toate partile. Ideea e sa scoateti pe cat posibil tot aerul din punga inainte de a o inchide si apasati bine carnea cu mainile, ca sa se lipeasca amestecul de parmesan si sa se faca o crusta frumoasa. Acum vine partea de gatit, unde aveti mai multe variante: le prajiti in ulei, asa cum am facut eu de data asta sau le coaceti in cuptorul incins la 180°C, asezate in tava cuptorului, pe hartie de copt, vreo 20-25 de minute, avand grija sa le intoarcem pe la jumatatea timpului de coacere, ca sa fim siguri ca se rumenesc pe ambele parti si a 3-a varianta, ii putem coace la microunde.

nuggets de curcan cu parmesan

Acum ca v-am spus toate secretele mele legate de cei mai buni nuggets pe care i-a mancat Luca vreodata (asta dupa spusele lui si la cati nuggets a mancat el in lunga lui viata de 5 ani fara o luna… nu stiu cat de credibila e afirmatia, dar daca a zis… a zis! Clar?!?!? 🙂 ) va las cu pozele de final. Noi i-am asortat cu legume facute la steamer si apoi trase un pic la tigaie cu unt, nu de alta dar e suficient ca am prajit carnea in ulei, nu era musai sa mai suplimentam cu piure sau cartofi prajiti. Sa va fie de cel mai bine! 🙂

P.S. – Dupa nuggets merg foarte bine niste fursecuri cu dulceata de zmeura… tot pe gustul lui Luca si ele 🙂

nuggets de curcan cu parmesan

nuggets-de-curcan-cu-parmesan-2

nuggets-de-curcan-cu-parmesan-3

nuggets-de-curcan-cu-parmesan-4

nuggets-de-curcan-cu-parmesan-5

16 Comments

  1. Lubita

    Vai,vai ce pofta mi-ai facut si ce foame-mi e!!!

  2. Arată bine și pentru noi, dapoi pentru Luca :)) poftă bună, abia aștept să le încerc. .. o zi faină !!

  3. simona

    Reteta suna foarte bine. Intr-o varianta mai economica, pieptul de curcan poate fi inlocuit cu piept de pui? Dar parmesanul cu cascaval? Daca da, de care? Multumesc!

  4. andreea...

    Buna, teo! Cu ce inlocuiesc parmezanul daca mami nu consuma lactate? Ar iesi la fel cu ou?

  5. Monica

    Arata foarte bine si cred ca sunt foarte bune. In poza am vazut si un sos! ne poti spune ceva de el?
    Multumim pentru retete.

  6. kitana

    se poate folosi cascaval in loc de parmezan?

  7. Ce sos ai facut lângă nuggets ca arata delicios?

  8. carcu elisabeta

    oare ce sos este?

  9. cristina

    M am inspirat din reteta aceasta, aveam pulpe de pui dezosate in loc de curcan, si am folosit margarina in loc de unt, dar mi-a sarit uleiul in toata bucataria cand am prajit. Mama mea zicea ca de la margarina. Nu stiu, dar data viitoare le dau prin ou si individual prin amestecul de pesmet cu condimente pt ca nu s-a distribuit uniform, punandu le in punga.

  10. Cele mai bune nuggets pe care le-am facut pana acum (le-am copt si la sfarsit am dat umpic cuptorul pe roast).

  11. Andreea

    Ma gandesc c-or merge bine in Airfryer da?

  12. Gabriela Dragomir

    Meriți sa fii premiata si nu doar pentru ca esti o bucătăreasă excelenta, ci pentru ca împărtășești aceste minunății împreuna cu secretele lor. E lucru mare!

  13. Gabriela Dragomir

    Ai votul meu si stima mea.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.