Toad in the hole sau carnaciori in aluat de budinca Yorkshire este o reteta culinara traditionala din bucataria englezeasca. Veti gasi mai multe variante ale acestei retete si indiferent pe care dintre ele alegeti sa o urmati, trebuie sa stiti cateva lucruri importante:
1. ingredientele principale sunt laptele, faina si ouale, care trebuie sa fie in cantitati egale, asa ca fie cantariti ouale (fara coaja, normal) si apoi folositi greutate lor ca referinta pentru faina si lapte, fie faceti ca mine: 3 boluri egale, pe care le umpleti cu lapte, faina si oua.
2. cu cat mixati mai viguros compozitia, cu atat va lua mai mult aer si va creste mai frumos.
3. dupa ce turnati compozitia peste carnati si o introduceti la cuptor, nu deschideti usa acestuia in primele 20 de minute.
Astea fiind stiute, sa trecem la reteta.
Ingrediente:
– un bol cu oua (am folosit 8 oua)
– un bol cu lapte
– un bol cu faina
– sare si piper
– o lingurita busuioc uscat, una de oregano, una de cimbru si putin rozmarin, toate in varianta uscata
– 500 gr carnaciori (orice fel de carnat e bun)
– o ceapa mare
– 4-5 linguri de ulei
In prima faza, incingem cuptorul la 220 grade, sau pe treapta cea mai inalta in cazul cuptorului pe gaz. Taiem carnaciorii bucati si ceapa felii subtiri si le punem intr-o tava pe fundul careia am pus uleiul. Nu folositi foarte mult ulei, pentru ca in mod normal, carnaciorii vor lasa si ei grasime. Dam tava la cuptor si prajim ceapa si carnaciorii, cam 20-30 de minute, amestecand din cand in cand pentru ca ai nostri carnaciori sa se prajeasca uniform.
Intre timp, pregatim compozitia: mixam laptele cu ouale intregi cateva minute, apoi adaugam faina si condimentele. E de preferat sa tinem compozitia la rece pana cand o turnam peste carnaciori, iar in momentul in care o turnam peste, uleiul trebuie sa fie foarte incins si carnatii aproape prajiti. Turnam compozitia uniform si dam din nou tava la cuptor.
Toad in the hole trebuie sa se coaca aproximativ 30 de minute si dupa cum spuneam, e esential ca in primele 20 sa nu deschidem deloc cuptorul, ne-am inteles?
La final, mancarica arata cam asa si este de preferat sa o serviti calda. Atentie la cantitati insa… nu e cea mai usoara mancare din lume 🙂 Important e sa o consumati cat e proaspata. Din cantitatile de mai sus ies undeva la 8 portii generoase. Sa va fie de bine!
Doamne cum arata!Tre sa fac si eu…desi ma gandesc la calorii,odata nu o fi foc,nu?
aha, deci teo vrea sa ne arate ca exista viata in bucataria britanica si dupa pirjolul de fish and chips. arata fabulos lucratura, desi cirnaciorii nu sunt chestiile insipide regasite in regat. iar daca pui linga ea un single malt scotian, yummy! parca simti inima tresaltind in ritmuri de Glenfiddich.
daca imi permiti o obervatie…
"ingredientele principale sunt laptele, faina si ouale, care trebuie sa fie in cantitati egale, asa ca fie cantariti ouale (fara coaja, normal) si apoi folositi greutate lor ca referinta pentru faina si lapte, fie faceti ca mine: 3 boluri egale, pe care le umpleti cu lapte, faina si oua."
in prima jumatate compari cantitatile, iar in a doua jumatate, faza cu bolurile, ai comparat volumele. Volumul si cantitatea sunt doua lucruri diferite. Doar in cazul apei cantitatea este egala cu volumul (1 litru apa = 1 kg apa) in rest este putin probabil. Asa ca ce facem, punem cantitati egale sau volume egale?
@Claudia in ambele variante toad in the hole iese la fel de bine
@fatduck sugestiile tale in materie de bautura sunt foarte apreciate, ca de obicei. Multumesc!
@geta lasa caloriile, ca o viata avem :)) Nu moare nimeni dintr-o masa copioasa (in afar de mine, care poate fac o criza de colecist dupa =)) )
Ce bine arataaaa….faci super bunatati mereu!
CATE GRAME SAU ML ARE BOLUL FOLOSIT DE TINE ?
Claudia, bolul meu are undeva la 300ml, dar nu asta conteaza, ci sa folosesti un bol de acelasi gramaj pentru toate ingredientele, stii cum zic? Daca oul il masori cu un bol de 100 ml, tot atat trebuie sa aiba si bolul pt faina, de exemplu.
Buna Teo. Am facut si eu ieri aceasta “budinca”. Am folosit carne afumata de la Auchan in loc de carnati(muschi si pastrama) si a iesit extraordinar de buna. Multumesc Teo pentru aceasta retea. O singura remarca as vrea sa fac: dupa ce se toarna compozitia peste carne(carnati) si se introduce tava in cuptor, temperatura trebuie scazuta undeva pe la 180, maxim 200 de grade, altfel se risca sa se arda partea de jos.