Azi pregătim împreună Clafoutis cu afine și banane, o rețetă pe care trebuie să o salvați pentru sezonul de primăvară-vară. Ingredientele sunt foarte simple și la îndemână și puteți folosi fructele preferate, proaspete sau congelate.
Clafoutis este un desert specific franțuzesc, din zona Limousine, din centrul Franței. În rețeta originală se folosesc cireșe (amare) sau vișine, cu tot cu sâmburi, care dau o aromă ușor migdalată. Fructele sunt îmbrăcate într-o cremă fină de ouă, lapte sau frișcă.
Clafoutis cu afine si banane se pregătește extrem de ușor, ai nevoie doar de un bol, un tel, fructe și vasul în care coacem. Combinația de afine-banane este extrem de delicioasă! Clafoutis merge foarte bine servit călduț, alături de un glob de înghețată, dar și rece, de la frigider, fiind extrem de răcoros.
Toate ingredientele necesare vă așteaptă în magazinele LIDL, iar pentru și mai multe rețete de sezon, vă așteptăm în Bucătăria LIDL. Ai aici si reteta de CLAFOUTIS CU CIRESE/VISINE dar si reteta de CLAFOUTIS SARAT (click pe titlu pentru a accesa reteta).
Ingrediente pentru 8-10 porții
- 300g afine
- 3 banane
- 400ml smântâna pentru frișcă Pilos
- 150g zahăr
- 3 ouă mărimea L
- 180g făină Belbake
- o linguriță pastă de vanilie Belbake
- un praf sare
Incingem cuptorul la 180°, așezăm grătarul pe mijlocul cuptorului. Ungem cu unt sau spray non-stick un vas termorezistent de 25 cm diametru. Spălăm afinele și le tamponăm cu un șervet de hârtie, tăiem bananele felii. Așezam fructele în vasul de copt.
Pentru cremă, amestecăm smântâna dulce, ouăle, vanilia, praful de sare, făină, până avem o compoziție omogenă, fără cocoloașe. Putem folosi un tel, un mixer de mâna sau un blender. Turnăm compoziția peste fructe. Coacem 35-40 min sau pana clafoutis cu afine su banane este frumos rumenit și mijlocul nu mai este gelatinos.
Lăsăm să se răcorească 15-20 min înainte de servire dacă îl preferăm călduț sau, dacă dorim să îl servim rece, dăm la frigider 2-3 ore înainte de feliere. Poftă bună!