Piccata de pui – Pui Piccata

Alerta de pofta maxima! Asa ar trebui sa inceapa reteta de Piccata de pui! ♥ Dragi mamici, gospo-dive, tatici si gospo-divi: daca sunteti in cautarea unei retete pe care sa o iubeasca toaaaata familia, va puteti opri din cautat! Tocmai ati gasit reteta de Piccata de pui, numa’ buna de gatit pentru cina in timpul saptamanii, la mesele in familie de duminica si, in general, oricand va doriti o mancare plina de savoare si arome, satioasa, usor e preparat, pe gustul tuturor si care arata bine in orice farfurie!

piccata de pui pui piccata

Bine-bine dar…Ce inseamna Piccata?

Ca sa lamurim si acest aspect, termenul de “Piccata” vine din Italia (tara mea preferata dintre toate tarile Universului si de care mi-e dor…de ma sufoc…dar asta e o discutie pentru un alt articol ♥) si inseamna “furios/suparat”. Reteta de Piccata cu pui numai furioasa si suparata nu e! Pentru ca “piccata” este o tehnica/modalitate de gatire in care carnea (pui, peste, vita) este feliata foarte subtire (“scaloppine”), sotata si apoi  cu sos de unt, lamaie si condimente/arome.

piccata de pui pui piccata

De ce iubesc reteta de Piccata de pui?

  • In ciuda faptului ca este o reteta care se pregateste foarte usor si cu putine ingrediente, arata ca un preparat sofisticat, demn de a fi servit la o masa cu invitati.
  • Totodata, poate fi, la fel de bine, o mancare servita acasa, o cina simpla in familie…intr-o zi de joi!
  • Majoritatea retetelor de Piccata presupun sa dam carnea prin faina, apoi sa o prajim si sa turnam deasupra un sos de lamaie, unt si vin. In varianta mea de Piccata de pui, inlocuim crusta simpla de faina cu o crusta super-mega-crocanta, de pesmet Panko. In ceea ce priveste sosul, facem un sos delicios de unt caramelizat, lamaie si capere.
  • Unt caramelizat sau Beurre noisette sau unt clarifiat are gust si aroma de alune prajite si se pregateste foarte usor, trebuie doar putina rabdare 😊
  • Puteti adapta reteta in functie de preferintele voastre: piept de pui, piept de curcan, felii de carne de vitel, file de peste.
  • Nu doar ca puteti varia tipurile de carne folosite, dar puteti alege si cruste diferite pentru pui, in functie de tipul de pesmet pe care il folositi.

piccata de pui pui piccata

In gama de pesmet Baneasa gasiti 4 tipuri de pesmet diferite, fiecare minunat in felul lui:

Pesmet clasic: pesmetul pe care il folosesc la absolut orice, este un pesmet din paine alba, minunat si pentru snitele si pentru gomboti cu prune in egala masura. Este pesmetul pe care il cunoastre cu totii din copilarie si pe care l-am folosit intr-o reteta foarte iubita de voi si mostenita de la Buni Sia – Gris cu lapte pane (click pentru a accesa reteta video).

Pesmet auriu granulat: crusta perfecta, aurie, compacta. Crusta data de pesmetul auriu granulat este crocanta, texturata si aurie, de fiecare data! Eu folosesc pesmetul auriu granulat in special cand fac file de peste pane. Incearca si tu reteta de Peste in pesmet (click pentru a accesa reteta).

Pesmet auriu cu boia dulce: un pesmet aromat, pe care il folosesc in special pentru legumele pane sau la cuptor, pentru ca da un gust deosebit, usor afumat.

Pesmetul Panko sau pur si simplu PANKO vine din Japonia, este foarte popular in bucataria asiatica si are un mare-mare atuu: absoarbe foarte putina grasime/ulei in timpul prajirii, datorita texturii aerate, usoara si delicata. Panko are fulgii mari, este facut dintr-o paine alba speciala, fara coaja si are fulgii mari. Crusta pe care o obtinem folosind Panko este cea mai crocanta si se poate compara cu cea obtinuta folosind fulgi de porumb.

piccata de pui pui piccata

Eu folosesc pesmetul Panko de la Baneasa inca de cand a aparut pe piata si am fost si sunt foarte multumita de rezultate si de crusta obtinuta, de fiecare data. Mai jos gasesti si alte retete in care am folosit Panko:

piccata de pui pui piccata

Ingrediente pentru 4-6 portii Piccata de pui:

  • 700g file piept de pui
  • 2 linguri mix de condimente pentru pui
  • 200g faina Delizia
  • 3 oua
  • sare si piper
  • 180g pesmet Panko Baneasa
  • 200ml ulei pentru prajit
  • 100g unt
  • 2 linguri capere/frunze de capere
  • 2 linguri (30ml) zeama de lamaie
  • o lamaie taiata felii

piccata de pui pui piccata

Mai intai ne ocupam de pieptul de pui, il taiem felii subtiri, ca pentru snitele. Batem carnea ca sa fie cat mai subtire, apoi o condimentam dupa gust. Intr-un bol batem ouale ca pentru omleta, le condimentam cu sare si piper. In alt bol punem faina, in altul pesmetul panko. Trecem feliile de piept de pui prin faina, scuturam excesul. Le dam apoi prin ou si panko, apasand foarte bine pentru a face o crusta uniforma. Incingem 100ml ulei in tigaie, prajim jumatate din carne, la foc mediu, pana e rumenita pe ambele parti.

piccata de pui pui piccata

Schimbam uleiul si continuam sa prajim restul de carne.

piccata de pui pui piccata

Pentru sosul de unt si lamaie, punem intr-o tigaie untul si il lasam sa se topeasca, la foc moderat. Cand untul incepe sa borboroseasca si face spuma la suprafata, amestecam in continuu, pana incepe sa fiarba. Continuam sa amestecam pana untul devine aramiu si vedem in el mici particule maronii. Luam cu o lingura spuma de la suprafata. Tragem de pe foc, punem zeama de lamaie, caperele (frunze de capere murate in cazul meu) si feliile de lamaie. Amestecam bine si turnam sosul fierbinte peste carnea de pui.

piccata de pui pui piccata

Ca si garnitura, eu am mers pe varianta light, de legume trase la tigaie. Puteti sa faceti si orez, cous-cous sau chiar piure de cartofi, pentru o masa foarte consistenta (de pranz mai degraba decat pentru cina).

piccata de pui pui piccata

Piccata de pui a fost un deliciu! Chiar daca a absorbit sosul de unt si lamaie, crusta a ramas crocanta! Piccata a fost la fel de buna si rece, a doua zi. Va recomand cu drag reteta noastra de azi, va fi una pe care o veti repeta o data si inca o data, pentru ca va deveni una din preferatele tuturor!

piccata de pui pui piccata

 

4 Comments

  1. Arata foarte bine

  2. irina r

    am dat 3 stele din greseala meriti 5 o zi buna

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.