Supa crema de ardei copti

Supa crema de ardei copti
O reteta culinara care ma duce cu gandul la vara. Si la toamna. Si la ardei copti, preferatii mei. Kapia, mai ales daca sunt ardei kapia. Pentru ca sunt dulci, pentru ca sunt aromati, pentru ca imi aduc aminte de copilaria mea draga. Pentru ca primii 8 ani din viata mea au fost magici. Grei poate uneori, dar magici. Imi aduc aminte si acum vremurile cand tata inca putea munci, inainte de pensia de boala si lucra la Agrocoop, actualul Legume-Fructe. Erau vremuri bune, in care faceam cate 2 portii de zacusca pe toamna si toata familia se implica in asta. Poate si de asta mi-au ramas atat de dragi ardeii copti, un fel de madlene proustiene pentru mine 🙂 Deci da, azi, supa crema de ardei copti, buna si rece si calda, si cu smantana si fara, cu crutoane sau fara. Buna pentru stomac si buna pentru suflet!

Ingrediente:
– 400g ardei copti
– 5 catei de usturoi
– 3 cepe mari, taiate marunt
– 2 linguri ulei de masline
– o lingurita cimbru uscat
– 2 foi de dafin
– 1 litru supa de pui sau de legume
– 1 lingurita sos iute (Tabasco sau Harissa sau Eros Pista)
– 1 lingura otet
– sare si piper dupa gust

Mai intai coacem ardeii, nu mai intru in detalii, gasiti totul despre asta la reteta de zacusca. O data ardeii copti, ii taiem fasii. Apoi incingem intr-o cratita incapatoare uleiul de masline, calim in el ceapa pana e translucida, apoi punem ardeii, usturoiul taiat marunt, condimentele si calim totul impreuna cam un minut, la foc mediu, amestecand in continuu, pentru ca usturoiul sa isi elibereze aroma. Punem apoi supa si restul ingredientelor si lasam totul sa firaba 15-20 de minute. Apoi intra in actiune blenderul si facem crema in sine. Mai potrivim la gust de sare, piper sau ierburi aromatice si daca va place mai picanta, puteti sa mai puneti un pic de “iuteala”.

Preparare

De servit, merge bine cu un pic de smantana, crutoane, pe care eu le fac din franzela toast, pe care o tai cubulete, fara coaja, apoi pun cubuletele de paine in tava, le stropesc bine cu ulei de masline si le condimentez cu sare, piper, oregano, busuioc si le coc la cuptor, pana sunt frumos rumenite pe toate partile. In sensul asta, e bine sa scoateti tava din cand in cand si sa o agitate bine, ca sa fim siguri ca se rumenesc uniform. Cam atat pe azi, ne auzim noi maine cu ceva bun bun 🙂 Va pup!

Supa crema de ardei copti

Supa crema de ardei copti

Supa crema de ardei copti

5 Comments

  1. claudia

    am facut reteta asta aseara. noi iubim supele creme si asta e de departe una dintre cele mai bune pe care le-am incercat in ultimul an! multumim frumos!

  2. paraschiva salman

    DELICIOASA! Multumim frumos!

  3. Este vorba de 400g ardei inainte de a fi copti, sau dupa coacere?
    Multumesc frumos!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.