Prajitura cu mac si vanilie

Prajitura cu mac si crema de vanilie vine azi spre voi, direct din caietul magic mostenit de la mama mea, actuala Buni Luci! Are 2 foi pline ochi de mac, o crema fina de vanilie si, la mijloc, o foaie alba de bezea. Este o prajitura fina, usoara, pufoasa si mai ales foarte racoroasa, de aceea este perfecta pentru mesele copiase de Sarbatori.

prajitura cu mac si crema de vanilie

Din cantitatile din reteta iese o prajitura mare, suficienta pentru a fi impartita cu cei dragi! Noua ne place extrem de mult si, desigur, in amintirea copilariei, cand mama ne facea aceasta reteta de Prajitura cu mac si crema de vanilie, a trebuit sa duc cateva bucati la mama, la Buni si la fratele meu. Ce dragut mi se pare sa impartim prajiturile de Craciun!

prajitura cu mac si crema de vanilie

Eu am folosit Faina care creste singura de la Baneasa. Este ideala pentru reteta ca Prajitura cu mac si crema de vanilie pentru ca deja contine praf de copt si, desi in aceasta reteta nu este trecut praful de copt, ci ne bazam pe bezea, el ajuta extraordinar de mult aceste foi pufoase! Va recomand Faina care creste singura de la Baneasa pentru checuri, briose, muffins si in general o puteti folosi in orice reteta de patiserie care cere praf de copt.

prajitura cu mac si crema de vanilie

Prajitura cu mac si crema de vanilie – Ingrediente pentru foile cu mac

  • 6 albusuri de la 6 oua mari
  • 100g zahar tos
  • 100g mac
  • 80g faina care creste singura Benasa
  • 1 praf sare

Prajitura cu mac si crema de vanilie – Ingrediente pentru foaia de bezea

  • 3 albusuri
  • 50g zahar tos
  • 50g faina care creste singura Baneasa
  • 30ml ulei de floarea soarelui (2 linguri)
  • un praf sare
  • ½ lingurita extract de vanilie

Prajitura cu mac si crema de vanilie – Ingrediente pentru crema

  • 9 galbenusuri
  • 100g zahar tos
  • 500ml lapte
  • 1 plic budinca de vanilie
  • 250g unt (minim 80% grasime)
  • 1 lingura extract de vanilie (miezul de la 1 pastaie de vanilie)
  • 4 linguri nuca de cocos pentru decor

prajitura cu mac si crema de vanilie

Incingem cuptorul la 200°C. Tapetam cu unt si foaie de copt sau spray non-stick o tava de 25x35cm.

Prajitura cu mac si crema de vanilie – cum pregatim foile cu mac? Batem albusurile spuma cu un praf de sare, pana se formeaza o bezea fina. Adaugam treptat zaharul tos si continuam sa batem albusurile pana avem o bezea tare, lucioasa. Adaugam faina si macul. Incorporam cu o spatula, cu miscari de impaturire. Turnam ½ din compozitie in tava, coacem 10min. Scoatem din cuptor, lasam sa se racoreasca putin, o scoatem din tava si coacem a doua foaie.

prajitura cu mac si crema de vanilie

Prajitura cu mac si crema de vanilie – cum pregatim foaia de bezea? Amestecam albusurile cu un praf de sare, apoi adaugam zaharul tos treptat, amestecand pana avem o bezea tare si lucioasa.  Adaugam vanilia si uleiul, apoi cernem faina. Amestecam cu o spatula. Coacem foaia de bezea in aceeasi tava si temepratura ca foile cu mac.

prajitura cu mac si crema de vanilie

Prajitura cu mac si crema de vanilie – cum pregatim crema de vanilie? Amestecam galbenusurile, zaharul, vanilia pana avem o spuma, in care granulele de zahar nu se mai simt. Adaugam praful de budinca si laptele, amestecam. Punem la fiert intr-o cratita cu fund dublu, la foc foarte mic. Amestecam in continuu cu telul, pana avem o budinca vartoasa. Mutam intr-un bol curat, acoperim cu folie alimentara, care trebuie sa atinga crema, astfel nu face crusta. Lasam sa se raceasca foarte foarte bine. Spumam untul cu mixerul, adaugam cate o lingura din budinca rece, pana avem o crema omogena.

prajitura cu mac si crema de vanilie

Prajitura cu mac si crema de vanilie – cum asamblam prajitura?

Asezam in tava sau pe platou prima foaie de mac, apoi 1/3 din crema, foaia de bezea, 1/3 din crema, a doua foaie cu mac si ultimul strat de crema. Decoram cu fulgi de nuca de cocos.

prajitura cu mac si crema de vanilie

Ideal este sa lasam Prajitura cu mac si crema de vanilie la rece cel putin 3-4 ore inainte de feliere. Cel mai usor o feliem cu un cutit pe care il trecem prin apa calda.

prajitura cu mac si crema de vanilie

Sa va fie de cel mai bine, sper ca reteta de Prajitura cu mac si crema de vanilie sa fie pe gustul vostru si, alaturi de Baneasa, va dorim Sarbatori frumoase alaturi de cei dragi!

prajitura cu mac si crema de vanilie

 

6 Comments

  1. Ce poate fi folosit dacă nu avem faina care creste singura?

    • Salut. Faina+praf de copt.

      • Cam care e proporția?

        • In general un pliculet de praf de copt la 500g faina. Pentru cantitatea noastra ar fi aprox 1 g praf de copt. Pe fiecare pliculet de praf de copt scrie exact proportia, sa verifici. Este posibil sa fie diferit de la un producator la altul.

  2. Elisabeta

    Foarte buna prajitura! Am primit doar laude din partea familiei. Multumim de reteta.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.