In fiecare an, in timp ce amestecam de cel putin 3 ore in oala cu zacusca, si prin “amestecam” ma refer la faptul ca amestecam IN CONTINUU, Buni spunea acelasi lucru “e ultima data cand io mai fac asa ceva!” Da, in fiecare an, de 32 de cand o cunosc, in fiecare an e aceeasi replica si, tot de 32 de ani de cand o cunosc, face zacusca in fiecare an cu aceeasi dedicare, uitand de promisiunea de anul trecut. Ei bine eu, inca de cand eram mica si o vedem pe Buni ca framanta cozonaci, mi-am promis mie insami ca “niciodata n-o sa fac asa ceva!” Asta pentru ca Buni framanta aluatul pentru cozonaci intr-o covata imensa, din cate 2-3 kilograme de faina o data, si framanta cel putin o ora. Imi aduc aminte si acum ca ma uitam cu cata dedicare si determinare framanta si mereu ma intrebam “cum poate un omulet atat de mic sa framante cu atata forta?”. Si se pare ca nu am fost singura impresionata profund de modul in care framanta Buni – amesteca intai cu lingura pana se lega aluatul, apoi incepea sa il ia la tranta, la propriu si il dadea de masa si de covata si iar de masa si iar de covata – pentru ca si mama si-a promis ca nu va framanta in viata ei si, pana in ziua de azi, a evitat mereu aluatul dospit, desi ii place foarte mult cozonacul.
Eu am fost nevoita sa framant din cauza “meseriei”, dar cu siguranta aluaturile dospite nu sunt preferatele mele, tocmai din cauza framantarii. Asa ca anul acesta am trisat si va invat si pe voi sa faceti la fel! 🙂 Anul acesta pregatim de Craciun un “Cozonac fara framantare” si nu, nu este doar un titlu cu scop de marketing, chiar nu framantam deloc! Prima regula pentru reusita retetei de Cozonac fara framantare? Alegem o faina buna! Si, dupa ce v-am intrebat pe grupul gospo-divelor care este faina voastra preferata pentru cozonac si mi-ati raspuns BANEASA, am ales pentru reteta de cozonac fara framantare faina Beneasa – faina alba superioara 000 pentru cozonac. Faina pentru cozonac are un continut mare de gluten, si datorita acestui fapt se obtine un aluat fin, foarte elastic, care nu se lipeste si care inglobeaza foarte mult aer, astfel ca rezulta un cozonac super-extra-mega-uber pufos! Gasiti faina Baneasa pentru cozonac in toate magazinele in aceasta perioada si o veti recunoaste foarte usor, dupa ambalajul albastru si moara clasica Baneasa, peste care rasare soarele 🙂
[box type=”alert” size=”large” style=”rounded”]Secrete pentru cozonacul fara framantare[/box]
- folosim o cantitate foarte mica – 7g – de drojdie proaspata dar nu trebuie sa va faceti griji, pentru ca vom lasa cozonacul foarte mult la dospit si va creste impecabil, isi va dubla si chiar tripla volumul cu doar 7g drojdie
- dupa prima dospire, cea de 4 ore, este ideal sa lasam aluatul pentru cozonac la dospit in frigider, alte 12 ore (de aceea incepem sa il facem cu o zi inainte de a ne trebui efectiv pe masa). In cele 12 ore la frigider, se dezvolta si mai mult glutenul din faina, astfel cozonacul creste frumos si este foarte pufos. Folosind o faina de foarte buna calitate, cum este faina Beneasa – faina alba superioara 000 pentru cozonac, puteti coace cozonacul fara framantare imediat dupa ce au trecut cele 4 ore de dospire initiala
- pentru o culoare mai intensa, puteti inlocui cele 2 oua intregi cu un ou intreg si 2 galbenusuri
- puteti imparti aluatul in 3 parti egale, din care sa faceti 3 bile pe care le puneti una langa cealalta in tava sau puteti la fel de bine sa impartiti aluatul in 2-3 parti egale si sa faceti un aluta impletit
- dupa ce coacem cozonacul in forma timp de 20 minute, il scoatm din forma si il mai coacem 10-12 minute direct pe gratar, pentru a face crusta specifica, foarte crocanta si foarte frumos rumenita
- este ideal ca aluatul sa stea intr-un loc caldut si cu temperatura constanta pentru a creste frumos, iar eu va sugerez sa puneti vasul in cuptorul stins, cu becul aprins
Hai sa vedem impreuna de ce ingrediente avem nevoie pentru reteta de Cozonac fara framantare, o reteta atat de simpla si cu un rezultat final atat de impresionant – un cozonac perfect crescut, foarte pufos, care ii va convinge pe toti ca sunteti niste gospo-dive de exceptie!
Ingrediente pentru 1 cozonac:
- 450g faina superioara Baneasa pentru cozonac
- 7g drojdie proaspata
- 180ml lapte caldut
- 50g unt topit si racit
- 100g zahar
- o lingurita sare
- 2 oua mari (3 daca sunt mai mici)
- zeama de la o jumatate de lamaie
- coaja de la o lamaie
- coaja de la o portocala
- miezul de la o pastaie de vanilie
- 600g rahat pentru umplutura
- un ou batut pentru garnisit
Cernem faina intr-un vas incapator si facem o gropita in mijloc. In laptele caldut punem zaharul si drojdia, amestecam bine si lasam sa se odihneasca 10 minute. Separat, intr-un alt bol, amestecam cu mixerul ouale, sare si zeama de lamaie, pana sunt spumoase. Acest pas ne ajuta sa inglobam si mai mult aer in compozitie. Peste oua punem untul topit si racit si amestecam bine cu mixerul. Dupa cele 10 minute de odihna, turnam si amestecul de lapte, zahar si drojdie peste oua si amestecam bine cu mixerul (sau cu telul). La final amestecam coaja de lamaie, coaja de portocala si vanilia. Turnam amestecul obtinut in mijlocul fainii si amestecam bine cu lingura de lemn sau cu o spatula. Amestecam pana avem un aluat omogen.
Acoperim vazul bine-bine cu folie de plastic si il punem in cuptorul inchis, cu lumina aprisa. Lasam aluatul la dospit 4 ore sau pana isi dubleaza/tripleaza volumul. Daca doriti, coaceti cozonacul imediat, daca aveti timpul necesar, lasati-l la dospit alte 12 ore (peste noapte) la frigider. Impartim aluatul in 2 parti egale si intindem 2 foi de 20×30 cm, pe planseta usor tapetata cu faina. Punem jumatate din cantitatea de rahat, avand grija sa lasam o margina de 2-3 cm, pe care o ungem bine cu ou, astfel incat sa sigilam ruloul de cozonac. Procedam la fel si cu restul aluatului, astfel incat sa avem doua role de aluat, pe care le impletim usor. Asezam cozonacul in tava bine unsa si tapetata cu hartie de copt si il lasam din nous a dospeasca 2 ore in cuptorul inchis, cu becul aprins. Cand cozonacul depaseste de 2 degete forma, este momentul sa incingem cuptorul la 190° si sa ungem cozonacul cu ou batut, apoi sa il pudram cu zahar. Coacem cozonacul 20-25 minute, dupa care il scoatem din forma si il coacem direct pe gratar alte 10 minute.
A iesit un Cozonac fara framantare absolut minunat, iar faina pentru cozonac de la Baneasa a facut o treaba excelenta, vi-o recomand cu drag nu doar pentru cozonac fara framantare, ci in general pentru aluaturile dospite! Dragele mele, eu si prietenii de la Paste Baneasa va multumim ca sunteti aproape de noi si va dorim din tot sufletul un Craciun Fericit alaturi de toti cei care va bucura sufletul!
[box type=”info” size=”large” style=”rounded”]GIVEAWAY! [/box] Impreuna cu Baneasa, dorim sa va facem cadou un SET DE TAVI DE COPT pe care sa le folositi alaturi de faina Baneasa! Ce trebuie sa faceti? Sa lasati un comentariu la paceasta reteta in care sa imi spuneti o amintire speciala legata de cozonac! Voi alege comentariul cel mai sensibil si plin de emotii care va fi marele castigator! Anuntam castigatorul pe 9 ianuarie 2017 🙂
Ca sa spun asa, sunt incepatoare. Varsta imi permite sa afirm asta. Sunt casatorita de vro 2 ani si uite asa am inceput sa fac cozonac. Dupa primul am spus, este prima si ultima data. A urmat a doua oara si a treia si a x-a oara. Anul asta, bebe are 1 an si 8 luni si pana ieri am spus: Cumparam!. Dar iar am inceput sa citesc retete sa ma gandesc, sa ma tenteze. Cred ca si anul asta voi spune este ultima data, dar… bebe trebuie sa simta gustul, mirosul, bucuria Craciunului! Spor in toate!
Buna! Eu am o amintire mai putin plăcuta legată de cozonac. Acum 5 ani sora mea s a involnavit exact înainte de Crăciun si am facut Crăciunul in spital. Înainte cu doua zile mamaie s a apucat de facut cozonaci. S a nimerit ca anul acela o grămada de rude, care apreciază maxim cozonacul ei, sa ii dea ingredientele pentru a le face si lor cozonaci. Asa ca in timp ce mama era in spital cu sora mea eu si mamaie ne am trezit la 3 dimineața pentru a frământa cozonacii. In acel an a facut 23 de cozonaci!!! In fiecare an mamaie face cozonaci, dar ca atunci niciodată! 🙂
La noi in casa an de an de Craciun si de Paste se faceacu cozonaci, muuuulti cozonaci cel putin cate 5-6 din care mereu unul trebuia sa fie fara umplutura (“gol”), acel cozonac impreuna cu lapte cu cacao reprezenta micul dejun in toate zilele de sarbatoare, pentru toti membrii familiei. Eu si acum cand simt miros de cozonac il asociez instant cu cacao cu lapte si cu micul dejun :D. Traditia o stie si tata de cand era el copil.
Copil fiind nu-mi plăcea cozonaci insa adoram umplutura. Bunica mea, mare maestra in cozonaceala nu se supăra niciodata vizibil dar imi făcea special un cozonac separat cu foarte multă umplutura. Adoram Cozonacul cu mac ceea ce e valabil si azi. Doar ca eu as face criza de nervi daca cineva ar indrazni sa faca ce faceam eu. Fac doar de 2 ori pe an, de Paste si de Crăciun si inima mi-e plina de bunătatea bunicii mele. Simt cum imi iese prin mâini energia ei divina. Ma napadesc amintirile si niciodata nu framant fara sa am candela aprinsa si sufletul plin de dăruire.
Buna seara! E prea hazlie povestea sa nu o spun: Fac prima data cozonac singura.In primul an de dupa nunta: reteta,framintare,timp,transpiratie..creste,se rumeneste,crapa frumos ..se manaca,,peste tot ma laudam ce frumos a crescut si cum a crapat..dupa ceva zile,imi explica mama ca nu e o lauda ca a crapat si sa laud mai mult gustul,care a fost deosebit :).Uitasem: primul cozonac a fost facut in bucataria soacra-mii ,in vacanta de student,ventia acasa de la caminul de familisti unde stateam :).Frumoasa amintire.Intre timp am facut o pasiune din gatit.Gand bun,sarbatori cu bine!
Cea mai frumoasa amintire este bineînțeles una din copilărie de când mama framanta cozonaci și eu stăteam pe lângă ea așteptând sa fie gata. Era așa de buna Coca chiar așa cruda cum era încât mereu furam câte o bucățică sa mănânc din ea.
Minunata reteta de cozonac fara framantare, o sa o incerc si eu. Imi aduc aminte ca si bunica mea framanta mult aluatul de cozonac, si facea din cel putin 2 kg de faina, cu nuca si cacao, sau cu rahat. Iar mirosul de cozonac care se raspandea in toata casa nu o sa il uit niciodata.
Din pacate acesta este primul Craciun fara bunica!
Mulțumiri pentru rețetă,nu știam o reteta de cozonac fără framantare .O amintire speciala legata de cozonac…..va fi veșnic o amintire emoționantă,care a lăsat un gol imens în viata mea și care de acolo de “sus”, în mod sigur ma va urmării cu atenție când voi încerca aceasta reteta
Mulțumiri încă odată,felicitări pentru aspectul plăcut (sigura fiind ca e și gustos) și
…..Sărbători fericite !
Eram micuță. 3-4 anișori, nu mai știu clar dar ceea ce știu e ca abia așteptam vacanța de Crăciun ca să mergem la bunici. Noi locuiam în Ardeal iar bunicii în Moldova. Așa ca fiecare vacanță era petrecută la ei. Bunica, o femeie caldă si bună, bunicul, un om cu suflet mare, zambitor și iubăreț. Întotdeauna așteptam întâlnirea cu ei iar joaca cu bunicul era cea mai așteptată (parcă și acum îi aud vocea groasă plină de bucurie zicând: au ajuns, au ajuns Ileană, mă duc la poartă să îi ajut!)
Dar, era vorba de cozonac. Imdiat facem legătura cu detaliile mele și cozonacul. Bunica frământa cozonacul cu aceeași dibăcie și devotament: întotdeauna țopăiam pe lângă ea și urmăream fiecare pas (cu timpul am pregătit umplutura dar niciodată nu m-a lăsat să frământ, zicea: ești o copiliță cum să frămânți tu? – aveam 7 ani atunci)
A urmat un Crăciun, când aveam 8 ani, în care bunicul nu mai era prezent să ne întâmpine și să mă “îndese cu cozonac” spunând că e bun și că așa ceva nu o să mai mănânc eu vreodată. Așa a si fost: bunicul a plecat dintre noi în anul acela iar bunica nu a mai fost aceeași. Nici cozonacul. Tot timpul era primit sau cumpărat de undeva.
Asta până într-o zi când depășisem cei 7 ani ai mei, cand nu mai eram o copiliță ci o gospodină în devenire și am frământat cozonacul care mi-a colorat clipa cu o grămadă de amintiri. De atunci, în fiecare an frământ. Anul acesta facem ceva inedit, de la Teo și cât crește el, am timp să depăn cele mai frumoase amintiri din copilărie cu soțul meu.
Mulțumesc, Teo!
Felicitari, Cristina! Ai castigat nu doar premiul, ci si admiratia mea 🙂 M-a miscat comentariul tau si ma bucur ca ai asemenea amintiri! Va multumesc tututor pentru comentarii si pentru implicare, sper ca ati incercat reteta de “Cozonac fara framantare” pentru Sarbatori si va astept aici, impreuna cu prietenii de la Paste Baneasa pentru si mai multe retete, numai una si una! <3
Wow, Teo! a fost scris din inimioara si cu dorinta de a impartasi cele mai frumoase amintiri. 🙂
multumesc!
La noi in familie, bunica din partea tatalui facea cozonaci. La fel ca si-n cazul bunicii tale, avea un adevarat ritual de preparare, totul era o arta la ea, pregatea cozonacul cu multa dragoste si dedicare, cu credinta si smerenie (pentru ca obisnuia sa spuna si cate o rugaciune cand ii framanta). Pentru bunica mea, cozonacii faceau parte din traditia mostenita de la strabunii ei, acestia trebuiau sa fie neaparat pe masa la sarbatorile importante si-i pregatea indiferent de circumstante. Nu conta daca era bolnava sau nu avea chef sa framante coca aceea voluminoasa, ea tot facea cozonac. Si, stii, din momentul in care se apuca sa-si stranga ingredientele in jurul ei, parca se intampla o magie si ea se insufletea imediat, era dintr-o data plina de energie si voiosie. Mai tin minte ca pe mine si bunicul ne punea sa ne ocupam de nuci si tocarea rahatului. De fapt, bunicul spargea si curata nucile (parca-l vad si acum, stang in gura sobei, cu un ciocanel, cum spargea o gramada mare de nuci, le curata apoi tacticos si cojile le arunca in foc), iar mie imi revenea sarcinia sa le maruntesc.
Si, din cand in gand, eu si bunicul mai mancam din nuci si din rahat si bunica ne striga: “Ma, iar bagati pe sub mustati?! N-aveti rabdare sa termin de pregatit cozonacul si mancati dupaia ce ramane?!”. Iar eu si bunicul ne umflam de ras si, cum nu era atenta, mai furam iar nuci si rahat. 🙂
Asadar, cozonacul ma duce si pe mine tot cu gandul la copilarie, la oameni dragi ce au plecat prea devreme de langa mine, neinvatandu-ma cum sa umplu locul gol ce mi l-au lasat in suflet, cozonacul imi aduce aminte de ACASA, locul acela sfant unde am trait cele mai frumoase momente si unde am gasit mereu iubire!
Anul acesta, de Craciun, am sa incerc si eu, pentru prima data, sa fac cozonac. Vreau sa umplu casa cu mirosul lui inconfundabil, vreau sa sarbatorile fetitei mele sa ramana invaluite in aroma cozonacului copt in casa.
Cozonacul dupa parerea mea este specific sarbatorilor ,eu nu stiu sa fac desi bunica nea care,, cred ca face cozonac ingerasilor ,, mereu ma tinea langa ea si cu blandetea din glasul ei ,era o femeie foarte balnda si blajina asa cum ar trebui orice bunica sa fie ,imi explica si ma punea putin cei drept sa framant aluatul spunea ea sa-l simti mamaita asa iese cozonacul bun si punea detonate ,multa nuca ca doar asa imi placea mie si stafide.Apoi asteptarea ..grea pana cresteau si la cuptor statea cu ochii la cuptor sa se faca mde miros nici nu mai spun ca te topea de tot ,Ieseam nemaipomeniti ,,bunica ii scoatea din tavi si ii acoperea cu un servet facut de ea si brodat ,asa se facea la tara ,Mi-e dor de ea si de cojonacii facuti ,mi-e dor de mirosuri si de vorba blanda .
Buna Teo,
Anul acesta Craciunul pentru noi va fi din pacate unul mai putin fericit, bunica mea scumpa nu mai este printre noi de aproape 2 luni si nu o sa mai pot degusta delicioasele retete pe care le facea cu atata drag.
Mai sunt cateva zile pana la Craciun si ard de nerabdare sa incerc reteta de cozonac fara framantare sper sa iasa asemanator cu al bunicii. Imi aduc aminte cu drag acum ( atunci eram somnoroasa rau de tot) cum ma trezea la 5 dimineata sa ii tin ligheanul in care ea framanta cozonacii. Obisnuia sa spuna ca trebuie framantati pana curge apa din tavan.
Iti multumesc de inspiratie si o sa te anunt cum au iesit.
Iti urez sarbatori fericite si anul nou care vine sa fie unul minunat!
Suzy
Întotdeauna, când fac cozonaci de Paște sau de Crăciun, îmi amintesc de bunica mea materna și de mama. Și ma trezesc ca încep sa plang. Bunica avea obiceiul ca,de fiecare data când mergeam la ea în vacanta de vara, sa ne facă tot felul de bunătăți în cuptorul cu lemne. Cozonaci,placinte,paine pe frunze de varza pe care, de bune ce erau le mâncăm fierbinți imediat ce le scotea din cuptor.
Din București pana în Dorohoi făceam o zi întreagă cu trenul. Sau o noapte,de cele mai multe ori, ca plecam seara.
Când ajungeam în curtea bunicilor știam ca ne așteaptă numai bunătăți făcute de bunica,multa veselie și distracție. Niciodată nu ne certa și nu ne punea sa facem treaba. Atunci nu realizam dar mai târziu m-am întrebat de foarte multe ori de unde avea atâta putere și atâta pofta de viata, după ce a crescut 16 copii, a trecut prin razboi (în care bunicul și-a pierdut un ochi iar ea și copiii erau cat pe ce sa fie omorâți de rusi) și a muncit toată viata de la primul cantat al cocosului și pana noaptea târziu.
Am iubit-o nespus de mult pe bunica mea și, dacă ar fi posibil,mi-aș da ani din viata sa o mai am lângă mine macar puțin și sa le arat copiilor mei ce bunica grozava am avut eu. Amintirile legate de bunicii mei materni sunt atât de prețioase încât ma bucur enorm ori de cate ori am ocazia sa povestesc despre ei.
Cozonacul imi aminteste mereu de copilarie. De vacantele de iarna si primavara petrecute la tara, la bunici, impreuna cu sora mea, pe vremea cand nici nu ne trecea prin cap ca peste zece-cinspe ani una o sa fie intr-un colt al lumii si cealalta in alt colt al lumii si ciiiine stie cand vom mai avea parte de sarbatori impreuna.
Pregatea bunica la fiecare Craciun si fiecare Paste cozonac gras, cu miez gaaaallllben ca puful de pui, aromat si parfumat, rumen si crocant, iar noi ii tot dadeam tarcoale si o intrebam “gata, e dospit? il coci acum? dar cand il coci? gata, e copt?”
Dupa ce se dospea si era gata de pus la copt, urma sarcina mea si a surorii mele, sa “ungem” cozonacii grasani cu ou batut si sa ii presaram cu zahar apoi ii punea bunica in cuptorul de pamant, din curte, pe care numai ea stia cat sa il incinga pentru a obtine cozonacul perfect si ii lasa la copt. an de an, dupa coacere, ii lasam un pic sa se racoreasca si un cozonac il “furam” cu sora mea, ne duceam in casa, il rupeam si il mancam asa, aburind, cald, delicios. Mereu facea bunica un cozonac in plus, pe langa cei care erau pt masa de Craciun/Paste, stia ca dau motatele navala :)))
Acum… Tanjim dupa un Craciun sau un Paste impreuna si nu stim cand vom mai avea ocazia, in viitorul apropiat 🙁
Macar depanam amintiri. Ele sunt cele mai dragi 🙂
Teo, am facut de doua ori reteta. Prima e cand ti-am spus ca ramane reteta mea preferata si ca a iesit perfect. a doua oara am facut portie dubla si cred ca nu am luat suficient aluat pentru primul cozonac iar la al doilea a ramas mai mult. problema e ca in mijloc nu mi s-a copt, a ramas aluat. Oare unde am mai gresit in afara de faptul ca nu am impartit corect aluatul? sa mai fie si o alta greseala in afara de aceasta?
Imi aduc aminte cu drag si dor de bunica mea, care facea cei mai fantastici cozonaci. Se pregatea pentru cozonaci cu o zi inainte, scotea ingredientele din camara le lasa, pana a doua zi si in dimineata framantarii de la preparearea aluatului pana la scoaterea cozonacului copt din cuptor , pentru mine reprezentau un ritual pe care si acum il respect si il urmez pas cu pas. “Cozonacul nu se framanta pe stomacul gol, trebuie sa ai energie!” asa ca inainte de framantare lua micul dejun, dupa isi punea baticul pe cap si incepea sa aranjeze ingrediente rand pe rand sa le aiba toate la indemana. In timpul framantara vorbea cu aluatul si il alinta, ii spunea vorbe dulci si cu drag, sa creasca mare si frumos si dulce. Dupa ce framanta la aluat ceea ce parea o vesnicie ii facea o cruce, il acoperea si il punea undeva sus, pe dulap si nu umbla la el doua ore. Cand dezvelea aluatul era o minunatie si ne spunea ca vorbele calde l-au facut sa creasca asa frumos. Intindea aluatul cu mainile, punea nuca si stafide, il impletea si il punea in tavile de copt care erau marcate cu o litera, sa stie ca sunt tavile ei. Dupa ce scotea cozonacul copt si rumenit, casa mirosea minunat si noi copii deabea asteptam sa gustam, dupa ce statea un pic la “asezat” ne punea un pahar cu lapte si taia din cozonacul cel mai frumos. Dupa ce bunica sa dus, o urmaream cu fascinatie pe mama care ii urma si ea pasi intocmai si in ziua cand aveam de facut cozonaci parca pentru o zi bunica se intorcea la noi. Anul acesta de craciun framantarea si coacerea cozonacilor mia revenit mie si mama ma urmarit asa cum o urmaream eu pe ea si pe bunica. Tare mandra a fost mama de cozonaci mei. Bunica mai avea o vorba “ pune dragoste in tot ce faci”. Sarbatori fericite!
O amintire speciala legata de cozonac este de acum 5 ani, cand am facut primii cozonaci. Daca in fiecare an de Craciun, in familia mea se cumpara cozonac de la magazin, in anul acela am fost cu totii incantati de cozonacul de casa. Si traditia continua de atunci.
Citind articoulu dvs, mi-a starnit multe amintiri frumoase.
Suit fiind in tren inca de la varsta de doar 4 luni, plecaram cu parintii in drum spre Moldova, la bunici. Desi nu stiam multe la acea varsta, dar era sa aflu mai tarziu, ca tocmai fusesem “abandonat”in bratele bunicii pentru cativa ani. Dar nu a fost o mare tragedie pentru mine, ca am ajuns sa fiu rasfatatul intregii familii si toata lumea ma indragea. Cum la tara, bunica avea multe guri de hranit ( vreo 7 copii, 2 parinti, 2 socrii, o matusa si nu in ultimul rand si pe mine), “meseria” ei era gatitul. De dimineata, pana aproape seara, locul ei era in bucatarie. Si cum toata lumea era pe la treaba, eu fiind deja maricel, am devenit ajutorul de nadejde al bunicii, si chiar imi placea tare mult sa o mai ajut.Oricum, toata munca depusa, imi era rasplatita cu o mancare delicioasa, din care iti era cu greu sa te opresti, chiar daca burta ta striga de mult ca nu mai incape.
Dar cel mai mult imi placea sa o ajut la pregatirile pentru masa de Craciun. Desi acolo se tine post pana in ziua de Craciun, eu fiind cel mai mic si nu puteam rezista ispitei, devenisem dezgustatorul familiei ( trebuia cineva sa se sacrifice si pentru asta). Incercam sa nu mananc prea mult din preparate, pentru ca avea sa ma astepte dezustarea din desert : umplutura de cozonac, si aici e mai dificil..trebuie sa iei mai multe linguri ca sa iti dai seama daca e ok. Facerea si coacerea cozonacului, cred ca era momentul cel mai asteptat pentru mine ( ce Mos Craciun sau Mos Nicolae, ca tot o pereche de sosete avea sa imi aduca si anul acesta). Intotdeauna bunica, facea cozonacii cu 2 zile inainte de Craciun. Se pregatea cu multe zile inainte, ca toate ingredientele sa fie la locul lor, unele la caldura, altele prin camara, ca atunci cand se apuca de el, sa le aiba pe toate la indemana. Parca in acea zi, nici gainile din curte nu mai erau atat de galagioase, parca toata suflarea astepta scoaterea cozonacului din tavi ( de mine nici nu mai zic, ca nici nu puteam dormi noaptea). Cand bunica se punea pe treaba, eu eram mereu langa ea si ii dadeam la mana tot ce avea nevoie. Si ca sa treaca timpul mai usor si mai frumos ( ca erau ore bune de framantat), bunica imi canta tot felul de cantece. Doamne ce voce avea..ca imi doream ca acele ore de framantat sa se transforme in zile, saptamani..iar in timp ce asteptam la gura cuptorului coacerea cozonacului, ascultam povestile ei, care intotdeauna erau pline de farmec si magie. Cred ca aceste 2 obiceuri ale bunicii ( cantatul si povestitul) ma faceau sa astept atat de mult aceasta zi. Recunosc ca acum imi este dor de acele momente, mai ales in preajma Craciunului, dar de fiecare data imi amintesc cu drag de ea, de perioada petrecuta alaturi de ea si imi doresc ca si fetita mea sa simta bucuria Craciunului, la fel cum o simteam eu cand eram de varsta ei.
Sa aveti un an plin de realizari si lucruri frumoase !!!
Bună. Pt mine cozonacul (mirosul de cozonac copt)aburind și rupt atunci abia scos este o amintire atât de puternică încât și dacă îl fac vara pt mine ESTE MIROS DE CRĂCIUN ÎN CASA.pe vremea mea mâncăm cozonac doar de crăciun. Dulciuri doar de sărbători dar în nici un caz ca în zilele noastre zi de zi și nu știu câte feluri.Mancam cozonac sau cornulete cu atâta pofta de parcă cine știe ce era.Și acum povestind simt mirosul lui și îmi aduce aminte de ziua de Crăciun. .