In lumea asta a mea, exista torturi, Torturi si TORTURI. 🙂 Unele mai simple asa, pe care poate le-as servi duminica, in locul prajiturii cu care mi-am obisnuit familia si pe care le numesc torturi. Unele mai cu fason, la care e ceva mai mult de munca si pe care le-ar pregati pentru o aniversare sau o vizita mai speciala si pe care le numesc Torturi. Si unele, ACELEA, care nu te lasa sa dormi noaptea numai la gandul ca sunt in frigider. Acelea in care abia astepti sa iti infigi furculita si pe care, chiar daca le fac o data pe an, toata familia le asteapta si pe care le numesc TORTURI. 🙂
Vreti exemple ca sa intelegeti exact la ce ma refer: Cheesecake cu sos de caramel sarat, Tort cu 3 tipuri de mousse si blat de negresa si Tortul Ferrero Rocher pe care vi-l arat azi.
Bomboanele sau pralinele Ferrero Rocher sunt slabiciunea mea inca de cand le-am mancat prima data. E ceva in combinatia de napolitana super crocanta, ciocolata fina de lapte, alunele de padure si crema de la mijloc, care le face absolut irezistibile. Si toate astea sub forma de tort? Din care poti manca in zilele in care viata nu e asa draguta cu tine si simti nevoia de ceva dulce? Cum sa refuzi asa ceva? Reteta originala am vazut-o aici, dar am adaptat-o pentru gusturile noastre.
Ingrediente pentru 10-12 portii (un tort cu diametrul de 26 cm)
Ingrediente pentru blat:
- 6 oua
- 150g zahar
- 200g faina
- 2 linguri cacao
- o lingurita praf de copt
- ½ lingurita sare
- 1 ¾ cana alune de padure macinate
Mai intai incingem cuptorul la 180°C si tapetam cu unt si hartie de copt 3 forme pentru tort, cu diametrul de 26cm. Daca nu aveti forme pentru a coace 3 foi de blat individuale, puteti coace blatul intreg, in tava voastra obisnuita pentru tort. Il lasati sa se raceasca si sa il taiati in 2 sau in 3 felii de blat. Eu prefer intotdeauna la tort sa coc foile individuale, cantarind aluatul pentru a fi sigura ca ies egale. Astfel, foile ies perfecte, spre deosebire de blatul pe care il taiem noi in felii. Mai ales daca nu avem experienta sau un cutit foarte bune si, in plus, tortul iese mai inalt.
Batem ouale impreuna cu zaharul, fara a separa albusurile de galbenusuri, cu mixerul la viteza mare, 5-6 minute sau pana avem o spuma in care granulele de zahar nu se mai simt aproape deloc si ouale si-au triplat volumul. Adaugam apoi faina cernuta impreuna cu sarea, cacaua si praful de copt. Amestecam folosind o spatula, cu miscari de sus in jos, pentru a nu scoate aerul din compozitie. Punem si alunele de padure si amestecam pana la incorporare. Distribuim compozitia in mod egal in cele 3 forme de copt si coacem foile pe rand, 12-14 minute sau pana sunt bine coapte si trec testul scobitorii. Lasam blaturile sa se racoreasca in tava, apoi le scoatem cu ajutorul hartiei de copt si le lasam sa se raceasca de tot pe un gratar.
Ingrediente pentru crema:
– 400g ciocolata cu lapte
– 250g unt la temperatura camerei
– 150g Nutella
– 50g napolitane cu vanilie
– 100g alune de padure tocate grosier
– bomboane Ferrero Rocher pentru decorat
Topim ciocolata cu grija, pe baie de abur, amestecand des si luand vasul de pe foc. Incercati sa topiti ciocolata prin amestecare si nu prin expunerea directa la sursa de caldura. O data topita, lasam ciocolata sa se raceasca la temperatura camerei. Apoi, o amestecam cu untul si Nutella pana avem o crema omogena, pe care o dam 30 min la frigider inainte de folosire. Punem primul blat pe platou, intindem un strat de crema uniform, apoi presaram deasupra napolitanele sfarmate. Punem al doilea blat, alt strat de crema si altul de napolitane. Apoi punem capacul tortului. Imbracam tortul in crema ramasa si, pe margini, punem alune de padure taiate grosier. Decoram tortul cu bomboane Ferrero Rocher.
Dragilor, cam asta e tot 🙂 Singurele mele observatii sunt ca: alunele de padure sunt extrem de scumpe ajung si la 150 lei kilogramul. Deci, daca doriti, le puteti inlocui cu nuci, care sunt mult mai aceesibile. Si, a doua observatie, in ceea ce priveste blaturile, puteti sa le insirporati daca doriti un tort mai umed cu sirop de zahar ars.Puneti o canita de zahar intr-o craticioara cu fund dublu, caramelizati zaharul la foc mic, amestecand des pana devine maroniu-auriu. Apoi uneti o cana si jumatate de apa si o fiola de esenta de rom si lasati siropul sa fiarba pana zaharul se topeste. Insirporati blaturile numai cand acestea si siropul sunt reci, da? 🙂 Cam atat pentru azi. Sper ca va place tortul si mai ales sper sa il incercati pentru ocaziile speciale din familia voastra. Va pup!
Este minunat!Cu siguranta am sa-l fac.Multumim pentru reteta!
Am incercat si eu tortul si nici mie nu mi-a iesit din pacate. Am vazut ca multe persoane au avut acceasi problema, blaturile mult prea tari. Pacat de ingrediente, nici nu l-am putut manca. Si da, am respectat exact reteta…
Chiar nu inteleg cum nu iese, o multime de persoane l-au incercat cu succes. Tortul este pe blog de cativa ani si in continuare primesc mesaje si poze de la cititori. De curand l-am repostat pe pagina de facebook si in comentarii am primit foarte multe poze cu el.
WOw <3
Cu siguranta il voi incerca curand ^_^
Vaaaaaai de mine, ce bunatate trebuie sa fie!!! Tocmai ma gandeam ce tort sa fac pentru sambata, cand sarbatorim ziua fiului meu si pe a mea si voiam ceva nou si bun si uite ca Teo m-a auzit si a postat reteta asta minunata. Multumesc mult pentru retetele pe care le postezi. Le-am incercat sproape pe toate. Sunt foarte precise si bune.
Pe lista mea de TO DO 🙂 cu alune din gradina proprie (pp ca tot de padure se numesc chiar de cresc in gradina :)))
Sunt prajite?
Crede-ma ca m-ai impresionat placut cu tortul acesta, arata demential si parca ii simt deja gustul! Aaa, sa stii ca arata mult mai bine tortul tau fata de cel facut dupa reteta originala. ♥
Buna! Te rog sa ma ajuti putin in privinta acestui delicios tort. Daca dispun de o singura forma de 26 cm, este ceva ce trebuie sa schimb in cazul in care coc un singur blat si il impart in 3 parti egale? Multumesc mult!
Nu, Andreea draga, nu trebuie sa schimbi nimic 🙂 Coci blatul si il tai in 3 parti egale 🙂 SPOR!
Buna! Am blatul la cuptor si il fac de ziua sotului meu. Sper sa iasă bun mai ales ca am făcut multe dintre retetele tale si sunt foarte bune. Vreau ca asta sa fie FABULOS DE BUN!
Cred ca este ceva gresit la reteta. in reteta initiala am vazut ca scrie 2 linguri de faina, iar aici 200 de grame de faina. La aceasta cantitate de faina iese mult prea tare compozitia
Nu este nimic gresit. Eu am adaptat reteta dupa gusturile noastre si pentru un tort mult mai mare. Nu iese tare compozitia deloc.
Si mie mi s-a intamplat la fel, de vina cred ca e masura pentru alunele macinate. 1 cana si 3/4 cred ca se referea la 1 cup masura englezeasca deci mai putine alune macinate. Compozitia a fost tare la intins, dar dupa copt pare ca ar fi ok. Sunt tare curioasa ce va iesi la final, arata delicios.
Tocmai 🙂 Dupa copt trebuie sa fie ok si este mai mult decat ok 🙂
In loc de 250 g unt la crema, pot folosi nutella, adică 400 g nutella?
Georgiana, nu prea, Nutella e prea moale si nu sta bine crema. De ce nu doresti sa folosesti unt?
Intrebare:De ce in sectiune se vede si o crema alba?In reteta nu am gasit asa ceva….
Nu este o crema alba, sunt napolitanele trecute la ingrediente…
Bună! Vreau să fac tortul ferrero rocher pentru aniversarea băiețelului de 1 anișor…cam pt 30 de persoane…ce cantități ar trebui să folosesc? Duble, triple? Pot sa îl îmbrac în fondant de marshmallows? Alte idei? Mulțumesc! ❤
Draga mea, tortul este foarte mare si satios, deci daca dublezi cantitatile va iesi imens si trebuie sa folosesti o tava foarte mare 🙂 Sigur ca il poti imbraca in fondant daca pui si o crema inainte, care sa imbrace tot tortul, de tip buttercream 🙂 La multi ani micutului tai :*
Teo, are ceva daca dublez cantitatile sa iasa mai inalt?
Iese foarte inalt din cantitatile date, poti folosi o tava cu diametrul mai mic 🙂
L-am făcut , e delicios 🙂
Teo draga,spune-mi te rog daca coc blaturile pe rand ,nu se intampla nimic rau cu celelalte pana le vine randul?mi-a spus cineva ca nu ar avea voie sa le mai las la temperat camerei odata facute?felicitari pt toate retetele ,acesta e primul meu tort si nu as vrea sa dau gres, e drept ca voi avea si ajutor,sper sa iasa bun,pare delicios.
Buna Lavinia, ce sa se intample cu blaturile? Stau linistite la racit 🙂
Am respectat întocmai instructiunile dar ceva nu a iesit ok. In poze blatul pare moale, al meu a iesit tare. L-am copt 12 minute și am folosit 3 tavi. Compozitia era groasa, abia am intins-o. Dupa ce a stat la frigider e foarte tare atat blatul cat di crema, nu poti sa il mananci cu lingurita…
Cu siguranta ceva nu e ok, insa nu vad ce 🙂 Este o reteta pe care am facut-o deja de cateva ori si eu si alti cititori si a iesit ok. Ai copt blaturile la temparatura prea mare?
Buna,astazi vreau sa fac si eu acest tort….imi poti spune cat inseamna o cana in grame?200g sau 250g?thanks….sper sa-mi reuseasca!
Buna! Am făcut acest tort și este delicios!! Însă am o problema…crema s-a întărit foarte rău
Isi revine daca o lasi putin la temperatura camerei 🙂
Teo, as vrea sa fac si eu acest tort. Te rog mult sa îmi spui cate grame de alune reprezintă 1 3/4 cana ? Am citit comentariile si zicea cineva de cup, masura englezească …
Cristina, pune 300 g alune.
Salut. Imi poti spune te rog ce fel de ciocolata cu lapte ai folosit pentru crema? Multumesc frumos
Salut Anna. Nu mai retin ce fel de ciocolata am folosit. Important este sa folosesti o ciocolata de foarte buna calitate.
Bună. Ce fel de unt ai folosit? 82% sau 65%?
Buna Raluca. Poti folosi ambele variante, eu am pregatit tortul de mai multe ori si folosesc unt in functie de care am in casa, ce gasesc mai repede la magazin…Mi-a iesit de fiecare data.
Foarte bună rețeta, și ușor de făcut! Mulțumim
Cu tot dragul!
Crezi că se poate coace blatul și în vase de yena?
Nu am inercat in vas de yena, dar nu are de ce sa fie rau.
Nu mi-a iesit, nu stiu ce am facut sau n-am facut, blatul a iesit asa ca o turta… Ma gandesc sa-l fac dun nou…
Pai nici eu nu stiu ce sa va spun. 🙂 Eu zic sa il refaceti, sa nu omoteti sau sa inlocuiti ingrediente si sa coaceti in functie de cuptorul dumneavoastra. S-ar putea sa nu fi fost preincalzit bine, sa nu coaca uniform, pot fi multe. Mult succes!
Serile trecute, am facut si eu tortul acesta – a fost o mostra pentru ca mai apoi sa il fac pentru o prietena de ziua ei… Cu parere de rau, iti zic ca nu a iesit de nicio culoare, desi am respectat pasii intocmai. Blatul e tare ca piatra. Cred ca tortul tau din poza a fost insiropat, pentru ca textura lui nu seamana deloc cu textura tortului meu neinsiropat.
Cand tai o felie, se desfac blaturile si raman 3 bucatele de blat cu niste ciocolata deasupra, care pot fi mancate doar cu lapte sau cafea.
Ca si aspect, da, arata grozav! 🙂
Buna, Alina! Tortul din poze a iesit si a aratat asa fiind facut dupa reteta prezentata. Nu am ascuns nimic. In plus, este una dintre cele mai incercate retete de pe blog, iar impresiile sunt bune.
Vreau sa incerc sa l fac ai eu.
O sa pun 300 grame de nuci măcinate.
Sper sa mi iasa.
Teo; te tin la curent
Multumesc
Spor!
Eu l-am facut sub forma de prajitura si a iesit EXCEPTIONALA!!! Multumim pentru reteta!
Ma bucur ca va place!