Doar nu credeati ca am venit din Istanbul fara cateva retete culinare musai de incercat in bucatarioara mea de la tara? 🙂 Pentru ca asta e farmecul de a fi foodie si blogger culinar – oriunde mergi in lumea asta mare, sa te bucuri de cultura gastronomica si mai ales sa incerci sa aduci cate putin in bucataria ta. Aceasta a fost misiunea mea in proiectul CJX si consider ca am dus-o la bun sfarsit mai mult decat onorabil. Daca saptamana trecuta va scriam despre cel mai bun kebab din Istanbul, azi vreau sa gatim impreuna SIMIT – covrig turcesc, cu o istorie lunga in Turcia si mai ales in Istanbul, unde se produce din 1525. Bun an!
Ce este special la acest covrig? Crusta foarte crocanta si groasa de pekmez si susan (uneori poate fi si cu mac sau seminte de floarea soarelui, in). Spre deosebire de covrigii cu care suntem noi obisnuiti, simit nu se fierbe inainte de coacere si asta il face foarte crocant la exterior si moale la interior. Pekmez – cel prin care se da covrigul inainte de a fi dat prin susan – este un sirop care seamana foarte mult cu melasa si e facut din suc/must de fructe (struguri, fructe de padure, smochine). Simit-ul este cunoscut in bucatariile tarilor care au facut parte din Imperiul Otoman si peste tot in Orientul Mijlociu, insa este preparat sub diverse forme, chiar si in Turcia. De exemplu, in Izmir, covrigul este cunoscut sub numele de GEVREK si seamana foarte mult cu cel traditional din Istanbul, insa in Ankara simit-ul este diferit – mult mai mic ca dimensiune si mult mai crocant.
Denumirea de SIMIT vine din araba – SAMID – care inseamna paine alba sau faina macinata foarte fin. Gaism simit la efectiv fiecare colt de strada in Istanbul, unde vanzatorii ambulanti striga cat ii tine gurita lor de turcaleti “taze simit” si “sicak simit” – covrigi proaspeti, covrigi fierbinti 🙂 Si la ce trecere au, sansele sa fie chiar proaspeti si chiar foarte fierbinti…sunt foarte mari.
Pe faleza, vazatorii de simit umbla cu un cos imens plin de covrigi pe cap, iar in patiserii ii gasim si sub forma de sandwich, umpluti cu cascaval, branza si nelipsitul SUCUK, un carnat traditional, facut din carne de vita, foarte condimentat si de cele mai multe ori picant, cu un continut mare de grasime si pe care il mananca de obicei prajit, fara adaos de ulei de alta grasime, fiind el, vorba lui Buni “gras destul!” Am adus din Istanbul si sucuk si pekmez, ca sa pot reproduce acasa o farama de Turcia, de care ai mei s-au bucurat foarte tare!
Ingrediente pentru 10 covrigi:
– o lingurita drojdie uscata (un pliculet de 7g)
– 500g faina
– 2 lingurite sare
– 350ml apa
– 100ml pekmez (melasa)
– o cana seminte de susan
PEKMEZ poate fi inlocuit cu melasa de rodie, pe care o gasiti la magazinele de condimente si la magazinele cu specific arabesc dar si in hypermarket la sectiunea de produse internationale, acolo unde gasiti de obicei si tahini, pasta de susan. Bun, acum ca am stabilit si asta, sa trecem la reteta 🙂
Amestecam drojdia, zaharul sarea si apa, apoi punem si faina, cernuta si amestecam totul 4-5 minute, cu mixerul cu accesoriul pentru framantat sau framantam de mana, pana avem un aluat uniform si elastic, pe care il mutam intr-un bol uns cu putin ulei, il acoperim cu un prosop de bucatarie curat si il lasam la dospit o ora si jumatate sau pana isi mareste volumul. Scoatem apoi aluatul din bol, il framantam de mana cateva minute, pe planseta pudrata cu faina, apoi il impartim in 10 parti egale. Din fiecare parte de aluat framantam bile, pe care le modelam apoi ca o funie de cca 10cm lungime, pe care o indoim astfel incat capetele sa se atinga.
Rasucim funia de aluat in directia opusa, pentru a crea modelul impletit specific covrigului turcesc. Sigilam bine covrigii, apoi ii dam pe fiecare prin pekmez (pe care il amestecam cu 60ml apa) apoi prin susan si asezam covrigii in tava tapetata cu hartie de copt. Lasam covrigii sa mai dospeasa o jumatate de ora in tava, timp in care noi incingem cuptorul la 200ºC. Covrigii se coc 13-15 min sau pana sunt aurii si susanul este rumenit.
Noi i-am mancat asa, simpli, alaturi de un pahar de ayran (reteta de ayran vine si ea zilele astea) dar si a doua zi, la micul dejun, umpluti cu cascaval, salata, rosii si sucuk prajit. Un deliciu care m-a dus cu gandul la Istanbul, un oras pe care il iubesc si in care sper sa ajung din nou, cat de repede!
Da,ma intereseaza,insa nu gasesc cantitatea de zahar.
Multumesc pentru reteta!
Care zahar? 🙂
Hello Teo,
Apare “zahar” in textul retetei, dar nu la ingrediente.
Amestecam drojdia, zaharul sarea si apa, apoi punem si faina, cernuta si amestecam totul 4-5 minute, cu mixerul cu accesoriul pentru framantat sau framantam de mana, pana avem un aluat uniform si elastic, pe care il mutam intr-un bol uns cu putin ulei, il acoperim cu un prosop de bucatarie curat si il lasam la dospit o ora si jumatate sau pana isi mareste volumul.
Da, drojdia se amesteca cu zaharul 🙂
cum se fac acesti covrigi
exact asa cum scrie in reteta 🙂
Cum se numeste in romana pekmez ? Unde as putea gasi ?
Este melasa 🙂 O gasesti de cumparat pe net sau la magazinele cu produse internationale 🙂
Am facut de multe ori covrig simit dar de fiecare data am avut o problema: covrigii devin tari a doua zi. Unde gresesc?
NU gresesti cu nimic 🙂 Toti covrogii devin tari, Simit cu atat mai mult, datorita pekmez-ului 🙂 Ideea este sa ii consumam cat sunt proaspeti 🙂