Malai cu lapte

malai cu lapte

Mi-e dor de Buni. Mereu cand mi-e dor de ea, fac o reteta care sa imi aduca aminte de copilarie, de mersul la tara, unde, malaiul cu lapte se face in cuptorul de paine, sambata de obicei, cand se coace painea pentru toata saptamana. Desigur, la tara malaiul cu lapte nu e glazurat cu ciocolata si decorat cu cirese confiate, dar am vrut sa-i dau un aer “urban” si cireasa de pe malai s-a potrivit perfect. E o reteta foarte simpla si rapida, ca de altfel toate retetele culinare de dulciuri din Ardeal, de la tara. Aici, nu sta nimeni sa cantareasca ingredientele cu exactitate, de asta veti gasi expresii ca “o ceasca de zahar”, “2 maini de faina”, “faina cat cuprinde”, “unt cat o nuca”. Si ca sa pastram aceasi nota, nu folosim cantarul de bucatarie azi, ci masuram toate ingredientele cu o cana. O cana clasica, de 250ml, da? Ceasca e mai mica, e ceasca de cafea in general, asta ca sa stiti si voi. Si pentru mine a fost greu la inceput cand o sunam pe Buni sa imi zica o reteta si imi zicea ca nu stie cantitatile, ca o sa simt aluatul la mana. Mi-a luat ceva timp sa simt aluatul la mana, dar am invatat 🙂 De data asta, tre sa simtim aluatul “la spatula” cum ar veni, respective trebuie sa avem un aluat nici moale, nici tare, care picura incet de pe spatula, care nu se intinde in tava decat daca il nivelam cu lingura. V-am lamurit? 🙂

Ingrediente pentru o tava mare de prajitura (35×28 cm):
– 3 cani faina alba
– 2 cani faina de malai
– 1 ½ cana lapte
– 4 oua
– 1 cana ulei de floarea soarelui
– o cana zahar tos
– 1 pliculet praf de copt
– o lingura coaja de lamaie
– o lingurita extract de vanilie
– ½ lingurita sare

malai cu lapte

Incingem cuptorul la 180°C, ungem tava cu unt si o tapetam cu hartie de copt. Intr-un bol incapator, amestecam cu mixerul la viteza mare ouale si zaharul 5 minute, pana zaharul nu se mai simte aproape deloc. Punem apoi uleiul, coaja de lamaie, vanilia si laptele, amestecam bine. La final punem amestecul de faina, faina de malai, praf de copt si sare. Amestecam pana avem o compozitie omogena, pe care o turnam in tava si o coacem 30-40 min sau pana malaiul cu lapte e frumos rumenit si trece testul scobitorii.

malai cu lapte

Glazura e o banala ciocolata cu lapte, topita la baie de abur si intinsa intr-un strat uniform, cu spatula sau lingurita. Nu e musai sa glazurati, puteti foarte bine sa il pudrati cu zahar pudra si aia e. Sau puteti sa il lasati asa, galben si rumenit, cum l-a lasat Dumnezi, vorba aia. Aici numai imaginatia voastra poate decide ce si cum, asa ca, sa va lasati ghidati de ea, da? Stiti cum merge malaiul asta cu un pahar de lapte rece? Va spun eu…minunat! 🙂

malai cu lapte

malai cu lapte

malai cu lapte

malai cu lapte

44 Comments

  1. Buna Teo. Ce tava ai folosit la acest cantitati? Mersi! Azi fac 🙂

  2. elvira bucur

    Reteta este delicioasa!!!!!!! yum!!! Mie imi place sa pun miere de albina deasupra, incearca si tu daca vrei este un deliciu!!
    Sarbatori fericite!! Salutari si la Buni Sia de la noi!!! Si fiindca sintem in domeniul culinar…..See you next “thyme”…

  3. xantina

    Foarte interesanta reteta! eu sunt curioasa ce gust are de fapt? de mamaliga coapta sau de pandispan/chec?

  4. Tu, Teo, atata imi esti de draga cand povestesti de bunici…ma faci si pe mine sa o sun pe buni care are deja peste 90 de ani si sta cu mobilu’ in zadie:):)
    te pup din finlanda si mutumesc pentru inspiratie!

  5. Andreea

    Buna Teo! Spune-mi te rog unde gasesc faina de malai.Multumesc! Andreea

  6. Cred ca fiecare dintre noi isi aduce aminte cu drag de acele momente:)

  7. Retetele tale sunt minunate, multa bafta cu noul proiect TV 🙂

  8. Chiar ma uitam zilele trecute dupa o reteta ca a lui buni. tare bune le mai facea.

    • retetele de la bunici sunt intodeauna cele mai bune, apoi urmeaza foarte aproape cele de la mama 🙂

  9. Georgiana

    Am facut reteta asta si mie s-a incruzit:(( de ce oare?

    • s-a ce? scuze, dar nu inteleg la ce te referi

      • Roxana

        Sunt putin sceptica in ceea ce priveste cantitatea de lapte. Am pus mai mult lapte ( cu 2 cani in plus) si mai putin ulei ( jumatate de pahar). Si a iesit foarte bun. Faina de malai are nevoie de apa/lapte ca sa se umfle si sa se faca.

        • Fiecare poate face dupa gustul lui 🙂 iti garantez ca am facut tavi si tavi de malai cu lapte si nimeni nu-a plans niciodata si nici probleme intestinale nu au avut 🙂

  10. Arata foarte bine si cu siguranta voi incerca. Imi aduce aminte bunica. Facea preparate asemanatoare

    • ica bunica

      Fetelor, sunteti tare dragute si ma gandesc cu mare drag la voi, departe de casa, dar f aproape cu sufletul.
      Imi place ca bunica si mama raman in sufletul vs.asta insemnand ca nu e totul pierdut, cat pastram originile in inima.
      Sunteti harnicute si curajoase si va admir pt f multe- curaj, tarie forta , pt ca nu e usor sa luati totul de la O si sa va luati familia in suflet…Va trimit toata dragostea mea de mama si bunica. Sunt tare mandra de voi pt ca stiu ca veti reusi oriunde. Sa aveti sarbatori fericite, sanatate si sa nu uitati ca noi, cei de Acasa, va purtam in suflete, mereu. Va iubesc!

  11. Adrian

    Sper ca nu-s singurul baiat care lasa comentarii 🙂

    In birou se poarta o discutie generala privind… faina de malai. Nimenu nu a auzit de asa ceva aici. Am cautat inclusiv pe net ce inseamna de fapt aceasta faina de malai si, in afara unor discutii in contradictoriu pe un forum, nu am gasit nimic.

    Este un soi de malai mai fin? Este un soi de faina din porumb? Si… se gaseste in supermarket si daca da, sub ce nume, chiar acela de “faina de malai”?

    • Adrian, asa e, expresia “faina de malai” e specifica in Ardeal si da, se refera la malaiul pt mamaliga 🙂

  12. A iesit o “pogace” foarte buna (asa se numeste la noi in zona…tot din Ardeal sunt si eu…nu am mai mancat de cand eram copil…) . Multumim de reteta si de explicatiile in detaliu(asa pentru incepatori ca mine…)! Esti o scumpa! Pupici

  13. Ruxandra

    Am facut si eu prajitura dar am folosit malai grisat si nu mi-a placut cum a iesit. Apoi mi-am dat seama ca in Ardeal se foloseste malai negrisat… Cand gasesc si la noi am sa refac prajitura.

  14. roxana

    este super prajitura.usor de facut…..un gust excelent.tocmai am facut-o!a iesit excelent.am mai adaugat in ea stafide si fulgi de ciocolata.am decorat-o cu sarlota de ciocolata si a iesit nemaipomenit!o recomand tuturor

  15. Am ochit reteta de cand ai postat-o si acum vroiam sa o fac si m-am gandit sa citesc comentariile ca poate ca mai aflu informatii suplimentare, de obicei ce gresesc altii ca sa nu fac si eu. 🙂 De ce iti las comentariu: Am vazut ca nu ai stiut termenul de incruzit, si m-am gandit sa nu fie o chestie de regionalism eu fiind dobrogeanca, spunem ca se incuzeste un blat cand dupa ce l-ai scos de la cuptor si strangi intre degete compozitia ti se face coca. Sper ca m-am exprimat logic. Astept cu nerabdare urmatoarea ta reteta.

  16. RoxieFoxie

    Tocmai am scos-o din cuptor. A iesit foarte buna. Pentru ca am facut-o pentru copii am pus faina integrala in locul celei albe, zahar brun in loc de zahar alb, si am renuntat la praful de copt. A iesit foarte buna, ai avut dreptate merge f bine pe post de mic dejun sau cina cu lapte.

  17. simina

    brava, e superba! m-ai salvat! marti trebuie sa duc la gradinita la o zii multiculturala (unde o sa fie dulciuri frantuzesti, slovene, argentiniene, marochine) un dulce tipic romanesc si sint convinsa ca va face o figura buna| Iti multumesc mult!

  18. Alexandra

    Acum am scos-o din cuptor si arata magnific. Adevarul e ca nu am respectat intocmai reteta si am inlocuit faina alba cu cea integrala iar in locul glazurii de ciocolata am folosit stafide. oricum a iesit minunat si ca aspect dar si ca gust! Multumesc mult pentru reteta!

  19. Claudia

    Buna Teo..ma intristat reteta caci imi aminteste de copilaria mea de la tara…si sambetele ca paine in cuptor si nelipsitul malai cu lapte..din pacate bunica sa stins recent din viata si nu ne mai poate face bunatatile ei..Insa invat si sper sa reusesc sa fac acest malai cu lapte.

  20. alexandra irina

    Salutări.mă duc acum sa fac si eu dulcele cu băiatul meu de 7 ani.sa vedem ce iese.

  21. Mihaela R

    spunemi te rog daca pot sa adaug si capsuni de la congelator, la acest malai?

  22. angela

    Multumesc pentru aceasta reteta. Ma bucur mult ca exista tinere care cultiva si iubesc valorile traditionale si duc dorul bunicilor, dar, dragele mele, de ce aceste greseli de ortografie? “ma întristat”; “spunemi” – creeaza o impresie deloc magulitoare pentru cine le face. Sper că ele sunt doar mici “scapari”, din graba.

    • Multumesc, Angela 🙂 da, cu totii ne-am dori ca limba romana sa nu mai fie “mazilita”, dar inca trag nadejde ca oamenii se vor destepta si ca dascalii inca isi fac treaba cu noile generatii…desi…nu stiu zau ce sa spun…

  23. Teo, nu ai dat dimensiunile tavii, ai dat link catre emag unde sunt multe tavi. Care este dimensiunea tavii pecare ai folosit-o? te rog , daca vrei sa imi spui.

  24. nicolae

    Praful de copt poate fi inlocuit de drojdie ?
    Pentru un efect mai aromat si pt a pastra culoarea locala ,hirtia de copt poate fi inlocuitade foi subtiri de varza aplatizate cu sucitorul .Se indeparteaza inainte de a minca prajitura .

  25. Foarte buna la gust si minunat aromata din cauza vaniliei si cojii de lamaie dar mi s-a parut putin uscat blatul. Eu as mai adauga putin lapte si eventual niste unt. Multumesc pentru reteta

  26. adela

    inlocuieste zaharul vanilat cu o lingurita de fenicul macinat si inverseaza cantitatile de faina cu malai (3 cani malai+ 2 cani faina) si renunta la glazura de ciocolata 🙂
    incearca si nu vei regreta

  27. Raul Lupse

    Acum urmeaza sa faca mama mea prajitura.

  28. Ma intreb daca stii malaiul copt de la panemar – ai idee daca il insiropeaza? Eventual daca ai vreo sugestie pentru a obtine acea textura. Multumesc mult!

  29. ANCA BOER

    O SA INCERC RETETA, IMI PLACE LA NEBUNIE MALAIUL CU LAPTE, EU PUN IAURT ORI LAPTE BATUT, IAR LA SFARSIT, INAINTE DE A FI GATA DE COPT, SA NU RAMANA USCAT BLATUL, MAI PUN O CANA DE LAPTE! E SUPERRRR!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.