Cand te ia dorul de retete traditionale, nu te ia oricum, ci asa, cu dor de bunici, de mersul la tara si in cazul meu, cu dor de placinte. Eu nu am avut bunici la tara pe care sa ii vizitez, dar am fost intodeauna bine primiti la matusa Ana, la Aschileu, unde mergem si acuma cu tot dragul. Nu demult a fost ziua dumneaei, am vorbit cu ea sa ii uram La Multi Ani si toate gandurile m-o napadit: cum mergeam noi la cules de mure la Adalin, cum asteptam pe laita bivolii seara (si dintre ei, Iambor imi era cel mai la suflet), cum sambata ne facea Buni sau Matusa, prajitura cu mar in cuptorul de paine, sau placinte pe vatra. Placintele erau de obicei cu varza calita, cu branza si cozi de ceapa, cu silvoit, adica gem gros de prun, fiert la cazan sau cu miere, adica umplute cu zahar. Unchiu Stefan, care mi-e ca un bunic si pe care il iubesc foarte mult, ne faceam porumb copt in jar si cel mai si cel mai important, el si numai el mulgea vacile si “dibolii”. Mi-era asa de drag cum mergea el in poiata cu scaunesul si se apuca de muls si le povestea tot felul animalelor ca sa dea laptele mai bun. Da’ vaca-i vaca, ce sa-i faci, nu mult aprecia povestile de seara si mai dadea cu coada, in semn de protest. Atunci mai scapa unchiu Stefan, printre vorbele de alint si cate una de “dumnezai” si noi chicoteam de la usa pana ne vedea si ne trimitea in casa. Chiar daca Luca nu l-a cunoscut pe Bubu Doru, sunt fericita macar ca il cunoaste pe unchiu Stefan si merge cu tot dragul la Aschileu, se joaca amandoi cu cocenii de cucuruz si Luca, la fel ca si noi, sta pe trepti sau pe laita si musca cu pofta din placintele si clatitele facute de matusa Ana. La fel de mult i-au placut si placintele cu branza si cozi de ceapa, din care a infulecat cu doua maini.
Pentru umplutura:
– 500g branza framantata de oaie sau de vaca
– o legatura mare de ceapa verde (cu cozile lungi)
– o legatura de marar verde
– 800g ghebe (sau orice alte ciuperci)
– 2 linguri ulei
– 3 catei de usturoi
– o legatura patrunjel verde
– sare si piper dupa gust
La umplutura cu branza treaba-i foarte simpla: amestecati branza, ceapa verde taiata marunt si mararul. Gustati si vedeti daca mai trebuie sare si piper si cam aia e. Pentru umplutura de ciuperci, trebuie sa spalati bine ghebele, in mai multe ape, sa le indepartati cotoarele lemnoase, apoi sa le prajiti in uleiul incins pana sunt moi. Cand sunt aproape gata, punem usturoiul, sare, piper si patrunjelul taiat marunt. Le lasam pe foc inca 5 minute sau pana apa lasata de ciuperci e aproape evaporata. Tragem de pe foc, le lasam se se zvante putin, apoi le dam prin blender, insa pe functia pulse, ca sa le taiem doar un pic, insa nu sa le macinam complet, ca umplutura sa isi pastreze textura si sa simtim ciupercile. 3-4 mixari pe pulse sunt suficiente si umplutura de ciuperci e gata de folosit.
Ingrediente (pentru cca 15-16 placinte)
– 1 kg faina (puteti folosi si faina 650, dar eu prefer 000)
– 700ml lapte caldut
– 2 pliculete drojdie uscata (14g in total sau un cubulet de 50g drojdie proaspata)
– 100ml ulei
– 2 lingurite sare
– 4 linguri zahar
Intr-un castron mare cernem faina, facem o gropita in mijloc, in care punem laptele, drojdia, zaharul, sarea si uleiul si incepem sa framantam. Trebuie sa avem un aluat elastic si omogen, care nu se lipeste de mana. Daca aluatul e prea tare, mai puneti un pic de apa calduta. Il framantati vreo 20 minute, dupa care stergeti castronul, il ungeti cu un pic de ulei si puneti aluatul in el, il asezati intr-un loc cadut, il acoperiti cu un prosop curat si il lasati la dospit cel putin 1 ora sau pana isi dubleaza volumul. Al meu a crescut foarte bine, pesemne ca era drojdia buna, ca m-am si speriat ca iese din vas 🙂 Dar n-a iesit si numai bine, dupa timpul de dospit, l-am mai framantat un pic sa scot aerul, apoi am luat cate o bucata de aluat, un pic mai mica decat o minge de tenis, sa zicem, si am intins-o bine cu sucitorul, pe planseta unsa cu ulei. Sa tot fi avut vreo 5 cm grosime, zic. In mijloc am pus 2 linguri bune de umplutura.
Impaturam cu grija marginile placintei unele peste celelalte, apasand cu degetele ca sa iasa cat mai mult aer, sigilam placinta si apoi o intindem cu sucitorul, cat de subtire putem. Sigur, se mai sparge placinta, mai iese poate si un pic de umplutura, dar nu-i niciun bai, nu va faceti griji! 🙂 Prajim apoi placintele, in tepse, sau in tigaie de fonta, in putin ulei, cat sa nu se prinda placinta. Daca mai iese umplutura, e bines a o luati cu o spumiera sis a schimbati uleiul des. Eu am o tepse de fonta mostenita de la Buni si inca isi face foarte bine treaba, numai la clatite cam da rateuri ca deja, si cu slujbe si cu acatiste, tot se prind de fundul ei, dar pentru placinte ii minunata! Prajim placintele pe ambele parti, pana-s rumenite frumusel.
Scoatem apoi placintele pe o farfurie pe care am pus 2-3 servetele, ca sa absoarba surplusul de ulei si o sa vedeti cum va cresc ochii de bucurie, si voua si celor dragi, cand creste teancul de placinte!
Sa stiti de la Teo ca asa placinte nu o mai facut niciodata! Parca de data asta o iesit cele mai bune, ce-i drept am si avut o branza foarte buna, da’ nici ghebele nu s-o lasat mai prejos! Doamne ajuta, ca bune o mai fost! Sa va fie de bine!
draga Teo,
te citesc cu pl;acere si dor de retetele Ardelenesti ale copilarieie mele… din cand in cand ma incumet sa incerc si eu cate ceva 🙂 cate placinte ti-au iesit dintr-un kg de faina? noi suntem inca, doar 2 🙂
succes
Ioana, am scris la ingrediente 🙂 ei ei, cum n-ai citit tu reteta amanuntit 🙂 spor la placinte si cine stie, poate o sa fiti 3 in curand 🙂
Mmmmm … ce pofta mi-ai facut! Musai sa-mi fac si eu 🙂 Cu ce pot inlcoui branza framantata?
cu branza telemea data pe razatoare, cu crema de burduf, cu cascaval in cel mai rau caz 😀
Daca n-ai branza, le poti face si cu cartofi sau varza!
Daca mai gaesc ceapa verde le fac si eu,mi-ai facut o pofta de zile mari.Pupici
Eu am luat dde la aprozarul de la nga bloc, deci ar trebui sa gasesti oriunde 🙂 spor!
Da asa e…te ia cu dor de bunici cu tot! Eu citind acest post, mi-am amintit de placinta bunicii de dovleac sau de branza sau de scovergile pe care le facea. Stii ce sunt scovergile? ca eu am auzit dar am senzatia ca doar la bunica mea…
mersi de amintiri, de mirosul placintii si de poza bunicilor!
Scovergile nu sunt minciunelele? Buni asa le zice 🙂 UScaturi sau minciunele…oare ele or fi? Te pup :*
..de poveste! Sigur le voi face 🙂
macar de dragul povestii si tot merita facute :p
la cuptor daca le bagi, nu ies?
ies mult mai uscate, dar ies 🙂
Le-am facut la cuptor, la 200 de grade timp de 20-30min, au iesit extraordinar de bune! Asa le voi coace si in continuare. Cand le-am fript in ulei mi s-au ars, nu mi-au reusit nicicum. Multumim pentru reteta!
Eu ador placintele si am incercat o singura data sa fac si nu stiu ce am facut cu ele dar dintr`un kg de faina am scos 4 placinte de tot rasu` … si de atunci am zis ca nu mai incerc! La fel si cu foile de prajitura, nu le stiu face, in loc sa iasa patrate, frumos sa le pun in tava sau pe dosul ei ale mele n`au forma, intr`o parte sunt groase in cealalta vezi prin ele! :)) dar placintele astea le`as incerca pt ca imi e dor de placintele pe care le facea bunica si pe care le mancam pe trepti cu catelul pe langa noi, ii mai rupeam si lui cate o bucata .. Ce vremuri ! Revenim :d cele cu ciuperci le`ai facut separat de cele cu branza? sau ai amestecat umpluturile? Te pup :*
Lavinia, si eu am patiti primele dati cu alatul dospit, pana mi-am intrat in mana. Daca aluatul nu-i suficient de elastic si nu il poti intinde, faci 3 placinte la kilu de faina :)) dar astea ies, promit eu 🙂 Nu am amestecat umpluturile, au fost separat facute, dupa gusturi si preferinte 🙂 spor la placinte, sa nu iti foe groaza sa te apuci de ele, ca promit eu ca ies frumos! 🙂
Fain spus. Nici o leguma, ingredient, mancare nu mai e acum asa cum era inainte, toate parca-s plasticate. Dar ne-ai fericit tu, Theo cu o reteta de toate frumusetea! La cat mai multe retete delicioase!
Multumesc din suflet 🙂
Mama, mama, cred ca sunt DUMNEZEIESTI! Fac si eu azi chiar daca sunt la cura de slabire! Multumim Teo pentru retetele minuntate!
Te pup, esti o draguta! AU fost foarte bune, mai ales caldute si cu un strop de smantana 🙂
Imi ploua in gura…musai plec maine la cules de ceapa verde…..
Multumim din nou pt retete cu povesti!
Nicoleta, eu va multumesc voua ca imi permiteti sa va ajung la suflet cu povestile mele 🙂
Ce pofta mi-e de o placinta cu varza calita! ufff! Si acestea arata foarte bine si par si usor de preparat! yummmmy!
si mie cu varza imi place cel mai si cel mai mult, dar cum numai mie imi palce din cercul nostru, am renuntat de data ast 🙁
Arata destul de bine, imi amintesti foarte bine de bucataria lui bunica, o bucatarie asa de buna,ce ma duce cu gandul doar la frumoasa mea copilarie.
Mersi pentru reteta!
cu multa placere 🙂 ma bucur ca placintele mele va trezesc amintiri placute 🙂
Felicitari pt reteta, ieri am intrat pe pagina ta si ti-am descoperit placintele….Crede-ma k de mult timp caut o reteta de placinte care sa nu necesite ulei mult la prajire.Uite ca am gasit.Aseara am pus in practica reteta…..mmmmmm o minunatie.Am sa mai fac.Multumesc.Sunt tot din Cluj si eu.Poate ne intalnim;)
Ma bucur foarte tare ca ti-au placut! Chiar nu sunt genul de placinte uleioase, cum e langos-ul, de exemplu 🙂 Daca ma vezi pe strada sa ma atentionezi 🙂
Mai Teo, cum vine aia “ghebe sau orice alte ciuperci”:))? Dupa capu’ meu, ghebele-s de neinlocuit si ce te invidieeeez! Is ani buni de cand nu le-am mai gustat. Tot de neinlocuit e si dragostea celor doi batranei cu ochi cuminti din poza, Dumnezeu sa ti-i tina sanatosi si in putere si sa-ti mai faca placinte multi, multi ani de-acu’nainte. Faina postare, felicitari!
Laura, esti o scumpa! Multam fain, frumos mi-ai scris! Ghebe sa stii ca am gasit la Lidl, la 400g, 9 lei. Era sa lesin cu caserolele in mana! Te pup :* P.S. cum merge cu biciclatul? Ai invatat?
lol, cu biciclatul e mai anevoios decat m-am gandit ca o sa fie, in sensul ca eu m-am gandit ca o sa-ncalec pe bitziclu si-o sa pornesc aproape-n zbor, dar fac progrese. Ai mei zic ca ma incurc in stiinta, in sensul ca teoretizez mersu’pe bitzicla cu calcule despre inertie si lucru mecanic :)), dar n-ai grija, sunt convinsa ca intelegand pe deplin partea teoretica musai sa urmeze si cea practica, in mod firesc. 😛
Multam pentru pont, n-am Lidl in imediata vecinatate dar cum ajung pe acolo o sa verific. De altfel, si eu am prins galbiori la kaufland ;).
te pup si muuuult spor la pedalat :))
ce bine ar merge acum niste placinte cu branza , marar si cozi de ceapa…cu ciuperci nu am mai mancat sunt bune?:D
daca iti palc ciupercile in general, o sa iubesti placintele astea! 🙂
tulai tu fata ce bine imi pica sa te vad ca scri in graiu asta ardelenesc,ca nici nu-ti dai seama.orice faci imi cade bine.felicitari
multam fain, esti o draguta! 🙂
Teo draga, ai un stil foarte frumos de a povesti. Chiar si fara sa vad pozele papilele mele au luat-o razna! Frumoasa reteta!
multumesc 🙂 cred ca am mostenit stilul de la bunicul meu, mare povestitor si el 🙂
Ceapa verde mai am, nu stiu insa ce branza sa folosesc pentru ca aici nu gasesc nici telemea, nici de burduf, poate pot sa folosesc ricotta? sau mascarpone? Trebuie neaparat sa fie sarata?
nu e musai sa fie sarata, orice merge bine, cred ca ricotta e potrivita pentru asta 🙂 te pup Kadia draga! >:D<
Teo,
Sa stii ca aproape m-au podidit lacrimile cand am citit nu numai despre amintirile tale legate de bunatatile gatite la tara dar mai ales cand am citit despre locuri atat de familiare precum Aschileu si Adalin, sau despre unele activitati precum asteptatul si mulsul bivolilor…
Abia astept sa fac placintele astea care arata atat de imbetor.
Cristina, esti din zona? 🙂
Da. Sunt din Cluj, dar am avut bunici in Aschileul Mic si in Dragu … Sunt de zece ani in state, dar de cate ori ma gandesc acasa, acolo la tara imi zboara gandul prima data. La Dragu. Imi amintesc de toate vacantele parca rupte din povestile lui Creanga… Am avut cea mai frumoasa copilarie in locurile acelea…
am incercat si eu reteta si din pacate m-am pacalit la cantitati…niciodata un kg de faina nu absoarbe 700de ml de lapte incat sa arata ca in imaginile de pe blog…..
Maria, cantitatile sunt exacte, reteta facuta dupa ingredientele date e cea din poze 🙂 nu imi face niciun fel de placere sa va scriu retete gresite, pe care sa le incercati si sa nu iasa…stii cum zic? 🙂
Tare mult m-am bucurat ,atat de reteta, cat si de poveste,dar nu prea am inteles, se amesteca umpluturile ,sau se fac placinte separate?
Tine-o tot asa , cu bine !
Se fac placinte separate, unele cu branza, altele cu ciupercute 🙂
Teo draga, mi-ai adus aminte de vacantele de vara petrecute la bunica mea, care locuia aproape de Adalin ,adica in Dragu :)) eu mancam aceste placinte cu lapte de bivol…hmmm ce bunatati !!! Imi “ploua”in gura daca ma gandesc :)))
Multumim pentru reteta ..abia astept sa sa fac o portie …Numai bine !
Cu tot dragul >:D<
Hi Teo. Cand am vazut reteta m-am speriat de cantitatea de lapte, dar a fost exact cat a trebuit. A iesit un aluat super pufos si usor de lucrat. Bineinteles ca nu le-am putut intinde cum le-ai facut tu pt ca tot “explodau” asa ca am pus umplutura pe jumatate si am
Indoit cealalta jumatate peste. Eu am facut si cu gem si daca nu mi-ar fi fost lene caleam si niste varZa, dar… Eu am facut cu ricotta si nu au iesit asa bune. Am sa incerc cu telemea data viitoare. Merci de reteta
Sa iti fie de bine 🙂 cu ricotta nu e la fel, pt ca e o branza dulce…nu prea merge la reteta asta 🙂
Draga Teo mi-e dor de copilaria mea cum zice cantecul “pe Muras si pe Tarnave “si de placintele simple in aluat de paine facute de bunica mea. Sotul mea ma tot bate la cap de ceva timp sa-i fac placinte cu branza dar eu cu aluaturile dospite nu-s prietena .Dar m-au sedus imaginile cu placintele tale . Am aluatul la dospit . Sa vedem ce iasa , dar nu am mancat niciodata cu ceapa asa cruda , adica necalita inainte . Felicitari pentru bloqul tau ma incanta
Paula, ma bucur mult ca iti palce blogul, te mai astept in vizita 🙂 promit ca placinta iese f buna si cu ceapa necalita inainte, bunica mea asa facea si iesea del;icioasa de fiecare data! 🙂
Teo zilele trecute iti ziceam ca am aluatul la dospit , a iesit fantastic ,am folosit faina Dobrogea , a crescut super apoi aluatul s-a lucrat foarte bine. Dar azi am vrut sa fac alta reteta de-a ta cea cu aluat de pizza dar cum nu am aluat congelat am folosit aluatul de placinte cu ciuperci branza , ceapa si a iesit super. Ce parere ai acest aluat ( cel de placinta ) l-as putea folosit in cuptor de exemplu la placinta cu varza si uns cu ( ulei ? ) sau ou ?
Arata deliocios, Teo ce faci tu nu e mancare e arta,poveste impletita cu arome minunate. O sa incerc si eu placintele de poveste si sper sa se apropie de gustul placintelor bunicii.
Felicitari pentru retete si pentru povestile fiecarei retete!
Buna Teo,
Si bunicii mei au fost tot din Aschileu. SI ceea ce ai descris mai sus, cu dibolii, cu statu pa laita’n drum sa asteptam ciurda seara mi-au trezit amintiri foarte frumoase. SI exact asa facea si bunica placinta. Si bunu porumbu copt. Cred ca iti recunosc unchii din poza asta :). Ce mica si frumoasa e lumea. Merci inca o data. O zi frumoasa.
buna teo,
foarte aratoase si cred ca si f gustoase, dar as vrea sa te intreb, trebuie ulei mult, sau pot doar sa sterg tigaia cu ulei sau unt? as as vrea ca fetita mea are doar 2.5 luni si nu as vrea sa le prajesc; multumesc
Draga Teo,
Vad ca avem cate ceva in comun : bunicii mei au fost vecini cu ” tusa Ana” de care scrii tu . Si eu fac acele placinte dar fara ciuperci. Cu ciuperci cred ca e un amestec mai greu pt stomac .
O zi buna si numai bine ,
Ioana Groze Popa
Multumesc, Ioana draga 🙂 Oare ne stim de cand eram mici?
Parca mi-ai citit gandurile, chiar azi ma gandeam la niste placinte cu varza si cartofi…ai venit la fix cu reteta asta. Oare pot inlocui laptele de vaca cu cel de migdale sau ovaz? Buburuza mea are probleme cu lactatele, nu le tolereaza. Pupici.
Poti inlocui, sigur! 🙂