Cand eram mici, aveam un storcator de fructe rudimentar sau, ma rog, asa il vad eu acum, o ditamai hardughia, care scotea niste sunete infioratoare, trebuia tinut de 2 oameni ca sa nu zboare de pe masa in timp ce storcea fructele si, constat eu acum, scotea prea putin suc din fructe. Ca sa nu mai spun cat de complicat era procesul de spalare. Ulterior, cand Luca a inceput diversificarea, am cumparat un alt storcator de fructe, nici asta cu mult mai breaz decat rudimentarul lui frate si mi-a fost atat de “drag” incat l-am facut uitat la vechea adresa in timpul mutarii.
Nu stiu de ce, in mintea mea, storcatorul de fructe implica multa treaba, mult de spalat si prea putin suc. Asa ca, pe ideea ca nu merita efortul, am renuntat. Asta pana acum, cand am primit cel mai fain storcator de fructe ever.
Si cum in Teo’s Kitchen chiar si calul de capatat se cauta de dinti, l-am luat la puricat si am ajuns la concluzia ca este de nelipsit din orice bucatarie a unui om care isi doreste sa manance sanatos si mai ales dintr-o casa unde este un copil dornic sa bea suc.
Ce m-a convis la storcatorul de fructe Philips HR1855? Pai sa incepem cu inceputul…
– este compact si nu a fost o sarcina prea grea sa ii gasesc loc de depozitare
– in ciuda faptului ca este compact, are un tub de alimentare XXL, asta inseamna ca putem introduce chiar si fructe intregi sau in cel mai rau caz ajunge sa le taiem in jumatate, nu e musai sa prelucram prea mult fructele inainte
– aparatul stoarce pana la 2 litri de suc la o singura utilizare, deci nu e nevoie sa il curatam de resturi dupa fiecare 2-3 fructe stoarse
– are ventuze la baza, asa ca e foarte stabil, nu se misca nici sa vrei in timp ce stoarce fructe
– are un recipent special pentru colectarea sucului, care e prevazut cu un capac care se potriveste perfect pe robinetul storcatorului, asa ca nu zboara suc in toate directiile si nu se face mizerie in toata bucataria
– se demonteaza si sa curata foarte usor, din momentul in care l-am inchis si pana l-am pus inapoi in dulap au trecut 2 minute pe ceas 🙂
Acum sa va spun si ce am incercat pana acum sa fac cu noul storcator. In primul si in primul rand, suc proaspat de mere verzi, care e unul dintre preferatele mele. Am taiat merele in jumatate si merele mai mici au incaput cu totul. A iesit un suc foarte bun si… foarte mult!
Apoi am facut suc de morcovi, asta nu pentru ca mi-ar placea foarte mult, desi e SUPER sanatos, ci pentru ca imi aduce aminte mereu de Luca bebe, care bea suc de morcovi in disperare si pana in ziua de azi morcovii sunt legumele lui preferate. Din 2 morcovi mari eu iesit 350 ml de suc, eu zic ca e foarte bine.
Si ultimul, dar nu cel din urma, a fost sucul de portocale, unde am mers pe sistemul de “toata portocala” si nu am curatat fructele. Chiar daca sucul de portocala cu coaja e putin mai amarui, stiu ca e foarte sanatos si vi-l recomand si voua.
Urmatoarea incercare va fi, cu siguranta, o citronada cu toate cele stoarse la noul storcator Philips, abia astept sa vad ce iese 🙂 Pana una alta insa si pana sa va las cu pozele cu fresh-urile mele de tot felul, am o surpriza 🙂 Puteti castiga un storcator de fructe Philips HR1871, daca dati like (folosind butonul de mai jos) la aceasta postare si apoi lasati un comentariu la acest articol pana inclusiv in data de 7 iunie, in care sa imi spuneti de ce considerati ca sucul proaspat de fructe e important pentru o alimentatie sanatoasa, ce combinatii de fructe ati incerca pentru un fresh sau pur si simplu de ce va doriti ca storcatorul de fructe Philips sa fie noul membru al staff-ului vostru din bucatarie. Va rog sa lasati un singur comentariu, sa folositi numele complet (cel din buletin) si sa introduceti o adresa de e-mail valida. Comentariile multiple de pe aceeasi adresa de e-mail sau acelasi IP nu vor fi luate in considerare si orice tentativa de fraudare va anula comentariul cu pricina. Castigatorul va fi ales prin tragere la sorti prin random.org si va fi anuntat pe blog in data de 10 iunie.
Impartaseste momentele placute petrecute in familie si povestile care te inspira in viata de zi cu zi si pe pagina “Acasă cu Philips”!
Update: Concursul s-a incheiat! Vezi tragerea la sorti in video-ul de mai jos 🙂
il vreau!!!!!ideal pentru bebitul meu de 2 ani!!!!ar fi un super, si “sanatos” 🙂 cadou pentru ziua lui!
Sucul nartural de fructe contine cea mai mare concentratie de vitamine si antioxidanti necesari organismului nostru. Combinatia mea preferata este de mere verzi, gref roz, sfecla rosie si ghimbir.. si nu in ultimul rand limonada cu miere si menta!
Eu mi-as dori storcatorul pentru ca si noi tot o “hardurghie” de aparat avem,tot din copilarie, si este foarte dificil ca in fiecare dimineata sa il tii sa nu zboare prin bucatarie si sa nu mai vorbim de zgomot…
salut. nu stiu de ce ai scris “sanatos” intre ghilimele, dar din pacate acest tip de storcator chiar nu este sanatos pentru ca el stoarce fructele prin razuire la o viteza mare si rezulta un suc oxidat, a carui vitamine si nutrienti s-au dezintegrat in urma procesului de “stoarcere”. recomand achizitionarea unui storcator slow (slow juicer, de exemplu hurom) care stoarce prin presare si masticare, rezultand un suc natural, plin de vitamine si nutrienti, total diferit la culoare, consistenta si gust fata de storcatoarele rudimentare. mai ales pentru un copilas care este in perioada de crestere. 🙂 sper ca am fost de ajutor
Sucul proaspat de fructe si legume este cea mai rapida metoda de a asimila vitaminele necesare corpului.
Intotdeauna am preferat sucurile naturale pentru ca iti dau acea energie de care ai nevoie pentru o zi intreaga, aportul de vitamine si din punct de vedere cromatic imi incanta privirea:D
As face un fresh din pepene galben, capsuni, lamaie , graprefruit si frunze de menta. Un deliciu!!! Promit sa va invit la un fresh!
Cel mai mult imi place freshul de portocale cu putini morcovi si cu ceva ghimbir. Mi se pare o combinatie geniala de arome si are o gramada de beneficii. Si uite cum introduc morcovul mai des in alimentatie. Cu toate ca nici mie nu-mi prea place.:)
sanatate intr-un pahar.. ce poti sa vrei mai mult? 🙂
Consider ca sucul proaspat este mai mult decat important intr-o alimentatie, fiind bogat in vitamine si in felul acesta cei care consuma sucuri din comert pot renunta la acest viciu si sa treaca pe sucuri naturale. Fiind primavara este un moment perfect sa incepem sa facem tot felul de combinatii de fresh-uri de fructe si legume. Mie imi place foarte mult sucul de morcovi cu mere si portocale, acum se pot introduce minunatele capsuni, sucul de rosii de gradina mi se pare o nebunie….trebuie numa sa-ti lasi imaginatia sa o ia razna si sa experimentezi. Cam asa as folosi eu storcatorul de fructe Philips HR1871. 🙂
E foarte important sa mancam (bem) zilnic vitamine. Am 2 copii mici si un storcator nou mi-ar prinde foarte bine.
Sunt dependenta de fresh de portocale. Cateodata il amestec cu fresh de rodii. Imi place si sucul de morcovi dar nu am stiut ce aparat sa achizitionez ca sa pot sa fac un suc bun de morcovi.
Mi-ar placea sa castig aparatul, mai ales ca in curand vom avea un copil si va fi de 10 ori mai folositor. In orice caz voi incerca sa achizitionez unul in caz ca nu castig.
Cel mai bun fresh, daca pot sa ii spun asa , a fost cel de portocale cu cartof dulce, are un gust extraordinar dulce-acrisor si il recomnad tuturor. Atat mie cat si fetitei mele ne plac sucurile atat din fructe simple, cat si combinate cu diverse legume precum spanacul , varza rosie sau ridichea neagra. Sunt foarte gustoase si sanatoase.
Storcatoarele de fructe sunt de doua feluri: 1. Storcatorul de fructe PHILIPS
2. altele
mi-as dori un storcator pentru a avea posbilitatea de a da copiilor mei sucuri sanatoase
As incerca sa fac un fresh de capsuni, morcov si kiwi. Ma gandesc ca este foarte sanatos sa-ti incepi ziua cu un fresh plin de vitamine si-mi doresc sa castig acest storcator de fructe pentru a-mi incepe fiecare zi cat mai sanatos posibil 🙂
Mi l-as dori pentru ca e mic si pare ca s-ar integra repede in bucatarie 🙂 , pe urma l-as inaugura cu o limonada cu zmeura , lamaie, si cateva frunze de menta proaspata..asa mi-as termina zilele toride de vara, sau le-as incepe cu un nectar de piersici proaspat facut 🙂 … have a nice day , si mai putin ploioasa 😀
in fiecare zi se ivesc discutii in casa cu privire la stilul nesanatos de alimentatie pe care-l avem. cu storcatorul de fructe Phillips in casa as putea corecta pe jumatate deficitul de vitamine din viata noastra 🙂
Consider ca sucurile naturale sunt benefice fiind naturale,pline de vitamine si nu in ultimul rand au gust!!Mi-as dori acest storcator de la Philips pentru ca am auzit si citit multe lucruri pozitive despre el si pentru ca de ceva vreme am inceput un fel de dieta(mai mult e un stil de viata mai sanatos,nu urmez ceva anume si strict) si cred ca mi-ar fi de mare folos.
Sucul natural de fructe, este o sursa incontestabila de vitamine si minerale, pe care prea putin le mai gasim si ni le insusim zi de zi. Imi doresc storcatorul pentru mama, care, ajunsa la o varsta frumoasa, nu mai poate consuma fructele si legumele in starea lor naturala, adica proaspete, ci doar fierte, datorita dentitiei slabe. Candva avea si ea un storcator, care facea galagie ca un tractor si care era foarte greu de curatat.
Avanatajul acestui aparat ca nu mai trebuie sa portionezi fructele, pierzand astfel, prin taiere din vitamine. Acest aparat ofera avantajul de a pune fructele, dupa spalare exact asa cum sunt, intregi.
Le prepar baietilor meu suc natural din mere, morcov, portocala, sfecla rosie si putina lamaie.
Fructele sunt un aliment de nadejde, puternici aliati ai organismului nostru, cu toate vitaminele lor atat de benefice! Un suc din pere, mere si visine ar fi incununarea bunului gust!
Te vream in bucataria noastra storcatorule 🙂 cel mai simplu mod de ati lua doza de energie e un suc proaspat de fructe
Extraordinar premiu! Sucul proaspat de fructe e extrem de important si te umple de energie in fiecare zi. Sincer, mereu am vrut sa imi ia un asemenea storcator si sa renunt astfel la sucurile total nesanatoase din comert! As incerca neaparat sucuri din fructele mele preferate, precum ciresele, caisele sau chiar mango si as combina ultimele doua! Sigur ar iesi ceva delicios de sanatos!
As fi super happy sa castig un storcator de fructe pentru ca am un baietel de 1 an si 10 luni, care adora sucul proaspat de mere si in plus din decembrie mai vine un bebe,deci o sa am de lucru cu noul storcator si mi-ar fi de mare folos:-)
Apreciez oricand un suc sanatos de fructe:). Dintre “retetele” incercate as putea aminti un pahar de suc stors din 1 mar mare + 2 morcovi + 1 cartof :).
La fel ca tine, si storcatorul meu de fructe este unul care imi provoaca neplacere din prisma faptului ca pentru un pahar de suc am de spalat foarte multe ustensile. Lucru care m-a facut sa nu-l mai folosesc. Imi doresc foarte tare acest storcator pentru a ma putea bucura de un suc de fructe adevarat!
Mi-ar place sa combin capsuni cu mere si cu morcov:) Cred ca ar iesi delicios!
Suc de fructe – alimentatie sanatoasa: naturalete garantata, fara conservanti, aditivi si alte personaje negative, facut acasa de noi si mai ales cu ajutorul prietenului simpatic si de nadejde, nenea “Storcatorul de fructe Philips HR1871” impreuna cu amicele lui fructele cochetele!:)
Hmmmm, de ce e important sucul proaspat de fructe? Intr-un cuvant: sanatate, iar storcatorul de fructe Philips HR1871 este ideal pentru noua mea bucatarie!
Sucul proaspat contine antioxidanti, vitamine, minerale si toate cele necesare unei alimentatii echilibrate si corecte.As face un fresh de cantalup prima data, apoi as combina sfecla rosie cu morcovi, lamaie si mere verzi, salata verde si poate gutui.Am fost decis sa cumpar acest storcator dar cand sa apas butonul cumpara pretul a fost marit spre surprinderea mea, fapt ce m-a dezamagit si oprit in a-l cumpara, asa ca mi-ar prinde bine acest storcator.
Sucul de fructe e ca un boost de energie pentru organism, toti nutrientii sunt mult mai usor de procesat si de asimilat sub forma de suc. Preferatul meu e suc din mar, telina, spanac, morcov si ghimbir.
Cu atatea fructe si legume e pacat sa nu ai asa ceva in bucatarei sa profiti la maxim de tot. Acum sa astept un bebelus un storcator e numai bun 😉
Storcatorul acesta ar face echipa buna cu blenderul Philips din bucataria mea! 🙂 Imi place pentru ca este compact si usor de depozitat si… mai ales pentru ce sucuri minunate din fructe stie sa faca!
Ar fi un bun motiv de a incepe regimul sanatos pe care il programaez si apoi aman de ceva vreme..
In bucataria mea deocamdata lipseste acest storcator si tare as fi bucuroasa daca l-as castiga.De curand mi-am dat seama ca fructele si legumele ar trebui sa fie pe primul plan in alimentatia zilnica si cred ca cea mai rapida si simpla metoda de consum este sa “preparam” sucuri proaspete zilnic.
Consumul unui pahar de suc de fructe proaspat stoarse nu este numai delicios si racoritor, insa furnizeaza si o multime de beneficii pentru sanatate pe care niciun suc ambalat sau procesat nu-l poate sustine. Bautul sucului proaspat de fructe poate fi o metoda eficienta pentru a consuma cele 5-10 portii de fructe si legume recomandate pe zi. La prima primire m-a “dat pe spate dimensiunea lui”. Iar daca e si adevarat ce zice Teo , ca se curata rapid e de vis.
De ce il doresc? Simplu! Deoerce: sucul proaspat de fructe aduce multe beneficii organismului printre care furnizarea organismului o cantitate importanta de apa 😉
Parerea mea sucurile de fructe proaspat sunt cele mai sanatoase. Eu as incerca prima data cu acest storcator PHILIPS: Suc de struguri (rosii) pt ca imi place fff mult si contine vitamina C, potasiu, si inca una 🙂 Suc de grapfruit, contine vitamina C, vitamina A, apa, in proportie de 90%, calciu, fosfor, potasiu, B1, B2, B5 si fier. Orcine va fi castigatoarea va fi ff norocoasa cu acest storcator.
si noua ne-ar placea sa-l avem pentru ca in fiecare dimineata eu si fetita mea bem un coctail facut la storcator din telina,morcov, sfecla si mar. E foarte bun, sanatos si ne da multa energie.
As incerca un fresh care sa includa si un fruct de sezon: portocala, grapefruit si capsuni. Sucurile naturale sunt o doza buna de energie si sanatate pentru toate varstele.
Sucul in orice combinatie si din orice fructe ne da energie , sanatete , vitamine si ne face mai buni si mai zambitori. Si Philips HR 1871 ne ajuta ca si tine Teo.
Felicitari, multumiri si SPOR
Sucul din fructe proaspat stoarse contine aproximativ aceeasi cantitate de minerale, vitamine si fitochimicale ca si fructele intregi insa band suc de legume si fructe proaspat stoarse absorbi cu pana la 80% mai multi nutrienti – o cantitate imensa de minerale si vitamine 🙂
Îmi doresc un asemenea storcător din aceleaşi motive pentru care ţi l-ai dorit şi tu :). Vechiul meu storcător, achiziţionat în momentul în care a început diversificarea alimentaţiei copilului, acum 6 ani, pe lângă faptul că scotea un sunet ca şi cum o navă spaţială s-ar fi pregătit de lansare şi stăteam cu ochii în patru ca să nu-şi ia zborul de pe masă, s-a sticat. Apoi, copilul meu e mare iubitor de sucuri naturale şi proaspete. Morcovi, portocale, lămâi, mere, pere, pepeni, pere, roşii… toate sunt “ingredientele” de succes pentru sucuri delicioase, sănătoase şi pline de vitamine.
Mi-l doresc pentru ca ador fructele in special stoarse si pentru ca la fel ca si tine experientele cu storcatoarele au fost groaznice :)) vechiul storcator practic someaza cu toate ca imi place sucul…e “ditamai hardughia”! Si am si 2 nepotei si unul pe drum care atunci cand vin in vizita mi-ar place sa-i servesc cu suc proaspat nu la cutie!! Si pt ca vreau sa ma apuc de regim si ar fi suuuper dimineata sa-mi iau energia din suculet! si pt ca sunt 1000 de motive pentru care trebuie sa bem si un suc bun de fructe nu numai apa…si mai rau carbogazoase! te pup si iti multumesc pentru retetele tale cu pozeee 😀
Sucul prospat stors din fructe este combinatia excelenta de “savuros si sanatos” si tot odata este forte usor de obtinut daca ai un ajutor profi, la fel ca storcatorul de fructe Philips HR1871. Cum nu am avut un storcator, am folosit blender-ul. Am incercat mai multe combinatii de fructe, dar cel mai mult mi-a placut mixul de capsuni, grapefruit si kiwi. Desigur a trebuit sa adaptez ingredientele la tipul de aparat. Storcatorul permite o varietate mai mare de combinatii si o preparare rapida, restul e imaginatie. Storcatorul va fi un ajutor de nadejde pentru savurarea portiei zilnice de sanatate “intr-un pahar” 😛
E pe lista mea de cadouri de cununie! Ar veni la fix! 🙂
De ce? Pentru ca tata cand a avut probleme de sanatate (ulcer) s-a vindecat cu sucuri naturale (de cartof, sfleca, mere, morcovi si alte cele), pentru ca eu l-as folosi de 2-3 ori pe zi, pentru ca mama nu ma slabea niciodata de la portia zilnica de suc fresh cand inca mai locuiam la ea. Pentru ca, cine nu are trebuie sa-si ia! 🙂
Il astept!
Este ideal si in curele de slabire. Inlocuiti doua mese pe zi (sau una daca nu puteti) cu un fresh mare de fructe sau de legume, iar rezultatul va fi garantat. 🙂 Eu imi doresc sa incep din aceasta vara si acest storcator ar fi ideal!:)
Buna, chiar de cateva saptamani ma gandeam sa imi achizitionez un storcator de fructe pentru ca tot de atunci am inceput o cura de smoothiuri pe care mi le fac in blender dar as vrea si varianta de storcator. Eram curioasa daca acest storcator se pricepe si in cazul ierbii de grau. Anyway imi place la el ca este compact si banuiesc ca nu ocupa mult loc….lucru de care am nevoi, pentru ca in bucatarie este aproape ocupat tot spatiul. Consider ca sucurile de fructe si legume sunt o necesitate in alimentatia tuturor insa nu oricine isi permite un storcator bun. O zi cat mai frumoasa tuturor. Si apropo: am facut cateva retete de pe blocul tau si au iesit f bine…asa ca am incredere mereu in gusturile tale
Mi-as face toata ziua suc de mere verzi. Sau kiwi cu morcov 🙂 deci e numai bun pentru mine 🙂
Imi plac sucurile naturale, des fac din portocale sau grapefruit. Acum sincer mi-ar placea un fresh de capsuni,ador fructele noastre, autohtone !!! sincer eu le gasesc inca gustoase, si parfumate, regasesc in ele gustul copilariei ……nu ca cele aduse din export !!! A si inca ceva e vremea socatei …..cine nu a facut inca ?! sau suc de soc, va rog nu pierdeti vremea e un suc super !! noi il adoram voi nu?
De mult imi doresc un storcator de fructe compact, sa stoarca tot ce poate dintr-un fruct, sa se spele usor si sa nu fie foarte galagios. Daca asa e acest storcator atunci sper sa-l castig:)
Spor la cat mai multe post-uri:)
Atat fructele cat si legumele sunt pline de vitamine si nutrienti necesari organismului si bunei lui functionari. O veche zicala spunea “un mar pe zi alunga doctorul din casa”, deci, un strop de vitamine intr-o zi asigura un minim necesar. Si pentru ca, zilele trecute fiica mea a vrut sa-si faca un suc de fructe si legume, am scos din cutie vechiul aparat, ne-am chinuit in zadar sa obtinem acel suc, dupa care am renuntat si l-am bagat inapoi, bineinteles dupa o munca titanica de curatare.
Pentru ea in special, dar si pentru intreaga familie, imi doresc acest aparat minune. Mi-ar placea ca surpriza de ziua ei, care este chiar la inceputul lunii iunie, sa fie acest storcator de fructe si legume!
Imi doresc foarte tare acest storcator pentru ca am o fetita de 5 ani care adora fresh-ul de morcovi cu portocale, dar mai ales pentru baietelul meu de 4 luni care are nevoie de suculet de fructe si legume pt a creste mare si sanatos.Multumim!
Cel mai bun fresh pentru iubitorii de scortisoara mere+banane+scortisoara 🙂
As incerca un suc din capsune si banane, sau mar si morcov, ar fi ideal pentru noi trei, precum si pentru viitorul membru al familiei 🙂
Bine zis despre vechile storcatoare, daca nu-l tii nu stii pe unde-l gasesti, asa ca eu am renuntat sa-l folosesc, dar…si acum vine darul: fiica mea(care are 5 ani si jumatate) nu e deloc prietena cu fructele si sucurile fresh sunt modul in care o mai pacalesc. Asa ca sincer, tare bun ar mai fi un asemenea storcator pentru mica mea printesa.
Frumoase initiative mai ai Teo, mult success in continuare.
As vrea sa castig storcatorul de fructe pentru ca e mic si ne-zgomotos, perfect pentru a fi tinut in camin. Si acum si in viitor in sesiune ar fi o sursa foarte buna si sanatoasa de a obtine energie si vitamine in acelasi timp. Sa renuntam la energizante si lecitina cand putem bea suc proaspat, nu? Poate reusesc sa fac o revolutie in stilul de alimentatie al colegelor, cine stie? Eu personal as face combinatii de suc pe culori, le-as lua in ordinea culorilor curcubeului. De cand imi doresc sa fac lucrul asta. Cel mai mult mi-ar fi pofta de mov, o combinatie de prune, afine si mure proaspete.
Imi doresc storcatorul de fructe Philips HR1871 pentru a ma bucura in fiecare dimineata de un suc proaspat facut din fructele mele preferate:)
sucul proaspat de fructe este important pentru o alimentatie sanatoasa, deoarece ofera multe din vitaminele de care avem nevoie si ne da energie…..as recomanda un fresh din morcovi si gref – desi putin amar de la gref, vreau sa va spun ca e delicios. Deci un astfel de robot iin bucatarie este de nelipsit!!!
Imi doresc acest storcator pentru ca as reusi, cu ajutorul lui, sa completez acele lipsuri din alimentatia familiei, in special a baietelului meu care nu e chiar intotdeauna cel mai mare admirator al legumelor si fructelor, mai ales in anotimpul rece.
Cu acest storcator as incerca un cocktail de suc de castravete, menta si vodka, si cu un pic de miere peste niste “insetate” cuburi de gheata
Draga mea Teo, cred ca atunci cand ai scris acest articol mi-ai citit gandurile… atat cu “modelul” de storcator pe care il avem, se pare, cu totii acasa dar si cu sucurile pe care le-ai prezentat (imi plac toate! :p).
Cu totii stim, desi, de mult ori ignoram acestu lucru, ca sucul proaspat de fructe & legume este unul cat se poate de sanatos deoarece nu contine indulcitori si conservanti si, pe langa acestea, mai este si plin de vitamine. 🙂
Mi-ar placea un astfel de storcator de fructe de la Philips din 2 motive:
1. pentru ca de ceva timp mi-am propus sa am mai multa grija cu alimentatia mea, fiind mai atenta la ceea ce manac si beau. Astfel ca, pot spune ca ma straduiesc sa am o dieta cat mai sanatoasa & echilibrata. Problema e ca nu prea sunt “fana” a legumelor, iar daca as avea un astfel de “ajutor” m-as putea imprieteni cu ele combinandu-le cu fructe. 🙂
2. pentru ca, sper ca in curand o sa reusesc sa ma mut cu logodnicul meu la “casa noastra” si, cu ajutorul minunatiei prezentate de tine sa-i mai pot face cate o surpriza dulce si sanatoasa fara sa stau prea mult timp in bucatarie . ;))
Ma bucur tare mult ca am descoperit blogul tau, un real ajutor pentru o fata careia nu prea ii place sa stea in bucatarie, si promit ca, in cinstea ta si a lui Luca, primul suc pe care il voi face cu ajutorul storcatorului Philips va fi o combinatie intre sucurile voastre preferate: mar & morcov (preferatul meu :D).
Va pup! :*
AM O FETITA DE 7 ANI CARE ADORA SUCURILE NATURALE SI DE ASEMENEA SI MIE IMI PLAC EXTREM DE MULT MAI ALES CA AJUTOR IMPORTANT IN CURELE DE SLABIRE SI PENTRU O VIATA SANATOASA, COMBINATII DE FRUCTE SE POT FACE SUTE DAR IN MOD DEOSEBIT NOUA DE PLACE AMESTECUL DE MAR, MORCOV,SFECLA ROSIE SI PORTOCALA.NE DORIM UN ASEMENEA AJUTOR IN BUCATARIE.
Il vreau pentru ca e necesar femeii active dar si gospodine, pentru ca vreau sa ma mentin in forma si sanatoasa si pentru ca e modern.
Imi doresc un astfel de storcator!
Buna Teo! Ce concurs minunat!
Imi doresc de foarte mult timp un storcator performant care sa nu necesite exact cum ai spus si tu… mult timp la spalat,multa treaba dupa si putin suc.
Am un baietel minunat de aproape 2 anisori si ii plac fff mult fructele. Cred ca mi-l doresc mai mult pentru el, ar fi o cale mai sipla si rapida de a-i pregatit fructele preferate.
Mi-ar placea sa incerc o combinatie de mere, ţelină şi castravete. stiuca are un efect benefic in creşterea rezistenţei oaselor.
Fiind una dintre cele mai apreciate băuturi răcoritoare, sucul de mere este recomandat tuturor vârstelor.
Am facut si eu odata suc de pere si pentru doua pahare de suc am spalat o jumatate de zi storcatorul.De atunci sta pe raft in camara.
Primul lucru care imi vine in minte este sucul de…varza cu radacina de patrunjel. Stiu, nu este gustos, dar a fost aliatul meu atunci cand fetita mea, la varsta de 9 ani, a avut pietre la rinichi.
Imi doresc aceasta “bijuterie”, deoarece batranul si credinciosul storcator rusesc a murit de batranete.
Mi-aș dori acest storcător pentru mine și pentru familia mea având în vedere că se apropie vara și avem nevoie de multe vitamine atât de necesare bunei funcționări a organismului nostru.
Fetita mea e innebunita dupa sucurile de fructe, asa ca acest storcator ne-ar fi extraordinar de bun.
cu acest storcator as incerca multe combinatii de fructe si legume si poate as putea sa “o pacalesc” pe fetita mea sa nu mai vrea “tedi pe eticheta”cum ii spune ea
Il vreau sa fie a meu, a meu, a meeeeu :))))
Buna Teo, la noi merg toate fresurile de fructe cu conditia sa punem menta si gheata data prin blender. Incercati si nu o sa va para rau,e foarte racoritor
Este super daca nu dureaza mult curatatul si nu face zgomot!
Acum ca vine vara fresh-urile sunt foarte bune si revigorante, poti incerca orice combinatie: coacaze cu zmeura; visine cu mar si menta; citrice cu zmeura etc.
Chiar mi-l doresc sa-l castig!
Mi se pare foarte important sa mancam fructele asa cum sunt, dar deseori e bine venit si un suc de fructe facut din tot fructul, fata de ceea ce gasim in comert.
Toata familia mea iubeste sucul natural de fructe este ideal pentru sanatatea corpului dar si a mintii.Eu le-am consumat in dieta si m-am simtit excelent.E bine sa incercam cat mai multe combinatii de fructe si legume dupa preferinta familiei.Fiica mea nu este mofturoasa deloc la sucuri i-am amestecat chiar si urzica cu portocala si mar cand era anemica.Este bestial acest storcator cine nu l-ar vrea?
Chiar vroiam sa-mi cumpar un storcator pentru o cura de dezintoxicare, asa ca ar fi la fix 🙂 Vreau sa incerc combinatii de sfecla cu mar si morcov 🙂 Spor la gatit!
Buna! Mi-ar place foarte mult storcatorul Philips pentru ca sunt la dieta:), pentru ca am o mare problema cu lichidele si ceva sanatos si cu multe vitamine,dar mai ales gustos m-ar ajuta sa beau macar 1,5l lichide/zi. Ca sa rezolv cumva problema asta cumpar sucuri 100% naturale,dar nu am incredere ca e chiar asa… Si pentru ca ador sucul de mere,dar nu si merele in stare naturala, am nevoie de un aparat de acest fel in bucataria mea:)
Fructele si/sau sucul de fructe ar trebui sa fie nelipsite din meniul zilnic al oricarei familii. O combinatie de fructe pe care as folosi-o la prepararea unui fresh ar fi: capsuni, pere si mere, iar pentru asta storcatorul de fructe Philips HR 1781 ar fi accesoriu perfect:)
Il vreau din suflet pentru toata familia, in primul rand pentru pitica mea de 6 luni si o saptamana cu care de curand am inceput diversificarea si careia ii plac mult, mult suculete de fructe si legume, dar si pentru mine si sotul meu, pentru ca incercam sa mancam mult mai sanatos si sa avem o dieta echilibrata, sa fim un exemplu bun pentru copilul nostru.
Imi doresc mult un storcator de fructe si legume pentru ca in curand sper sa ma asez la casa mea 😉 si mi-ar prinde bine. Ar trebui zilnic sa consumam cat mai multe fructe si legume si cu un astfel de aparat garantat putem avea o doza zilnica de sanatate :))
Mie imi plac mult fructele si legumele si as incerca cat mai multe combinatii!! 😉
Pupici
Mango+ananas+portocala=un deliciu!Copiilor mei le place aceasta combinatie,un preparat exotic si parfumat!
Minunat! sa ne mentinem sanatosi 🙂
Ador sucurile naturale si imi doresc sa pot sa imi fac in fiecare dimineata un suc proaspat care sa ma revigoreze.Cred ca as incerca ceva zmeura, capsuni, rodie si portocale.
Imi doresc sa-l castig pentru ca nu am nici un storcator. 🙂
Avand in vedere ca in ziua de azi este din ce in ce mai greu sa cumparam si sa preparam mancare si bauturi sanatoase pentru familie, este bine de stiut ca exista astfel de aliati in bucataria noastra, care ne scurteaza timpul si munca pentru a trai cat mai sanatos
Mi-l doresc pentru bebe din burtica mea care va veni peste 2 luni 🙂 Pare mult mai usor de folosit decat storcatorul meu actual, tocmai pentru ca poti introduce fructele intregi. Combinatia preferata de suc este kiwi+ananas+portocala+mar.
Buna!as incerca un fresh de fructe si menta..plin de vitamine si racoritor
Buna Teo,
Te urmaresc cu drag de cand ai inceput cu Gospodini ,iar cand am aflat ca esti din Cluj m-am bucurat enorm pentru ca si eu sunt din Cluj,cat despre storcator cand copilul meu era mic (acum are 6 ani)si eu am cumparat un storcator care l-am uitat de mult in camara din aceleasi motive ca si tine,dar niciodata nu am refuzat placerea unui suc de casa natural,iar acest storcator face lucrurile simple de tot,nu cred ca este vreo mamica care sa nu si-l doreasca pentru puiul ei si de ce nu pentru noi adultii.
Te pup Teo !Asteptam multe retete in continuare.
P.S. Te urmaresc cu drag si la Transilvania
Live.
Oau! Asta da storcator! Avem si noi unul mai rudimentar, pentru care fructele trebuie curatate si taiate in 4 (sau chiar in 6); plus ca trebuie curatat dupa 4-5 fructe, ce mai, o pacoste! Iar cei trei baieti ai mei stau la rand cu paharul in mana pt ca storcatorul nu face fata ritmului in care beau sucul nazdravanii mei.
Deci, draga storcatorule Philips, te asteptam cu nerabdare!
Daca as incepe sa enumar de mi-ar placea acest storcator ar trebui sa va scriu o scrisoare fffff lunga asa ca ma limitez sa va spun ca miar placea sa am propriu storcator pt al nu il mai folosi pe cel as soacrei mele (care tot timpul de cate ori il cere da ce faci bun…etc)si pt ca copii mei sa creasca si de acum incolo sanatosi si voinici ca si pana acum. va pup .
Pe langa gusul delicios si unic al sucurilor pregatite in casa,usurinta cu care consumi,prin aceste sucuri,cantitea necesara zilnica de fructe si legume face din aceasta practica una extrem de folositoare.
Mi-as dori un storcator,pentru ca baietelului meu ii plac foarte mult sucurile..si chiar mi s-a stricat vechiul storcator!!!
Avem nevoie de fructe,de vitamine prin aceste sucuri minunate!!
Pai imi doresc storcatorul asta exact pentru aceleasi motive pe care le-ai enumerate si tu Teo :). Plus ca am copil de 2 ani, ii place sucul, ii fac numai in casa si as incerca ca tot e sezonul acum capsuni cu banane. Si alte retete bineinteles, atunci cand as avea un storcator ca acesta chiar voi cauta si alte retete de suc.
Teo ! Felicitari pentru noua achizitie!
Eu as face un suc natural de lamai cu capsuni parfumate, as fi revigorata si mi-ar invia simturile!
Cred ca ar iesi delicios!
Buna Teo, imi plac toate sucurile, il prefer pe cel de portocale dar as incerca si pe cel de rosii proaspete. am un bebe de 9 luni deci i-ar fi ideal si lui, mai ales cel de morcovi.
Un suc proaspat de fructe sau legume este exact ceea ce ne trebuie ca sa ne mentinem starea de sanatate si sa fim plini de viata si optimism. Combinatia dintre mere, portocale, kiwi si pere/capsuni e absolut delicioasa iar sucul de rosii de gradina cu-n cub de gheata e o nebunie, mai ales ca vine vara!:)
Sucurile naturale sunt bune pentru sanatatea noastra a tuturor, intradevar daca avem un storcator care se curata mai greu sau care scoate mai putin suc renuntam repede sa le mai preparam copiilor, nu mai zic daca e sa ni-lo preparam pentru noi cu atat mai putin, asa ca atunci cand tehnica vine cu un storcator performant nu poate decat sa ne bucure. Puiutul meu prefera sucul facut din cat mai multe fructe si legume, in general tot ce am in casa, morcov, mar, cartof, sfecla rosie, putina ridiche, banane, capsuni, cirese, pere, etc toate la un loc.
Imi doresc un storcator de fructe de mult timp si chiar daca nu cistig,cind o sa vin acasa ,in curind o sa-mi cumpar unul cit ar costa.Imi plac ustensilele de bucatarie sofisticate si achizitionez tot ce pot,in limita bugetului,dar in detrimentul altor lucruri.Astept rezultatul tragerii!
In general eu nu sunt de acord cu sucurile stoarse, fie ele si naturale, in detrimentul fructelor intregi, cu pulpa. Dar, trebuie sa recunosc: sunt o alternativa infinit mai sanatoasa decat sucurile “naturale” din comert. Imi doresc un storcator pentru copiii mei de 4 ani, respectiv 9 luni.
Consider ca sucul de fructe este sanatos datorita aportului de vitamine , gustului bun si culorii senzationale pe care doar un suc natural o poate avea. Imi place combinatia morcov cu mar . Fetita mea de 2 anisori este innebunita dupa sucurile e fructe si de aceea cred ca acest storcator va fi binevenit .
imi doresc foarte mult un storcator de fructe performant, am o fetita de 3 ani careia ii plac fructele la nebunie, le mananca in orice moment al zilei, ii plac sucurile naturale, dar nu am prea facut, problema fiind aceiasi ca in majoritatea cazurilor, storcatorul de fructe care trebuie curatat o jumatate de zi. mi-as dori un astfel de storcator sa pot prepara diferite sucuri pentru fetita mea.
Aceeasi problema o am si eu cu storcatoarele: prea mare “deranjul” sa speli aparatul cand iese atat de putin suc. Caut sa iau cele mai zemoase portocale si tot sunt dezamagita de cantitatea de suc rezultat. Sucul de morcovi este preferatul meu dar, din pacate, storcatorul care il detin nu este util decat pentru citrice. Philips HR 1781 pare accesoriul perfect in orice bucatarie.
As dori acest sorcator in special pentru copilasul meu din dorinta de ai oferi tot ce e mai bun si sanatos.
Si ce poate fi mai bun decat un suc natural facut acasa cu storcatorul de fructe Philips HR1871.
Eu as incerca sa fac un suc de mere cu morcovi, pentru ca este o combinatie gustoasa si mai ales sanatoasa. Si portocale cu morcovi suna la fel de bine.
Acum imi incep ziua cu musli in combinatie cu iaurt, dar cu storcatorul asta as incerca tot felul de combinatii “lichide”.
Buna Teo,
Cred ca bebe, care acum are 10 luni, va fi foarte incantat de sucurile sanatoase si proaspete.
E vremea in care putem beneficia din belsug de multe fructe si legume si sa facem o multime de combinatii delicioase ,,utile” sanatatii noastre care tanjeste in fiecare zi dupa cate un pahar plin de ,,elixir pentru sanatate”.Imi doresc din inima acest storcator pentru fam. mea mai ales ca de cand sunt mamica vad cu alti ochi alimentatia si pentru ca finantele nu ne-au permis achizitionarea unuia poate de data aceasta avem un mare norocel. Multa putere de munca si dedicare pentru noi Teo! te pupam cu drag:):)
In perioada aceasta fetita mea se plictiseste ca tot vede capsuni, capsuni, capsuni si trebuie sa fiu inventiva :). Suc de capsuni, iaurt de capsuni, lapte de cocos cu capsuni. La fel voi pati si la cirese, piersici etc. Asa ca orice ajutor este bine venit ca sa ne putem bucura de fructele de sezon.
Bem suc proaspat din fructe si legume,in fiecare dimineata, acesta fiind asimilat de organism la nivel celular. Metoda este ca sucul sa fie ‘mestecat’ de cateva ori in gura si apoi inghitit usor. Pentru anemie este foarte bun sucul de sfecla rosie + morcov + mar si ce se mai gaseste in casa. Avem un storcator cumparat cam de 8 luni, dar nu este eficient, asa ca ne trebuie un storcator. Dupa cum arata, cred ca storcatorul Philips HR 1781 ar fi o alegere excelenta !!!
Nu am avut niciodata un storcator de fructe…dar am o fetita de doi anisori care adora sucul de portocale…si pentru ea doar pentru ea m-as bucura sa il castigam!
Sucul proaspat de fructe este bogat in multe vitamine ce ajuta la o buna dezvoltare a organismului. O combinatie pe care sigur asi incerca-o este: kiwi, mar, portocala si pepene galben.
da cu siguranta mi l-as dori.Pentru ca e grozav dis de dimineata sa bei un suc proaspat stors de fructe sau combinat fructe cu legume.
Mereu mi-a placut enorm sucul de fructe facut in casa, in aceeasi masura in care am considerat ca cel cumparat din magazin de-a gata e prea scump.M-as folosi de un storcator de fructe/legume in fiecare zi daca as avea unul.
Una dintre legumele ce face minuni, daca este consumata sub forma de suc, este sfecla rosie. Poate este de multe ori ocolita atunci cand ajungem la cumparaturi, dar sfecla rosie este apreciata pentru efectele benefice inca din antichitate. Sfecla rosie era utilizata de vechii romani pentru a combate febra, fiind o leguma accesibila doar celor bogati. Pe teritoriul Romaniei de astazi a ajuns datorita grecilor. Astazi cunoastem despre ea ca este bogata in vitamina A, C, E, B6, D, calciu, fosfor, magneziu, zinc, acid folic.
Deci o combinatie de sfecla + morcovi +telina + mere,( se poate adauga orice leguma sau fruct) Unul din motivele pentru a consuma sucuri de fructe/ legume este detoxifierea. Cand organismul elimina toxine, acestea trec prin piele, cel mai mare organ de eliminare. Alimentele naturale maresc rata de detoxifiere. Consumand apa ajuti organismul sa scape de toxine.
Pentru a ajunge la o sanatate de invidiat, consuma suficienta apa si suficiente alimente naturale (legume, fructe, apa etc). Ceea ce trece prin organismul tau se reflecta in infatisarea ta. Incepe din interior, si lasa exteriorul sa arate cine esti de fapt.
Pentru toate acestea exista storcatorul Philips, pe care deja il ador si il doresc in bucataria mea!
Noi am descoperit gustul limonadei suta la suta naturala, fara adaos (apa + lamaie) pe care o facem la blender. Daca am avea un storcator de fructe am incerca orice combinatie posibila: una la care ma gandesc si care nu cred ca a mai fost propusa aici ar fi fructe de padure sau capsuni cu banane si ghimbir. Bananele in combinatie cu ghimbirul sunt absolut senzationale. Cred ca ar fi perfecte pentru un mic dejun sanatos si plin de energie.
Eu pariez pe combinatia mere + ghimbir + mango + grepfruit, e foarte gustoasa si plina de vitamine. Storcatorul ar fi un cadou nemaipomenit, mai ales ca in curand va fi si ziua mea:)
Unul din lucrurile pentru care as dori acest storcator este ca , dupa spusele lui Teo, se curata foarte usor. Am o fetita de 1 an si jumatate si sunt adepta gatitului sanatos si cred ca m-ar ajuta acst aparat in aprepararea diverselor sucuri-combinatii de tot felul as acum imi place mie sa fac.
Salut Teo! Pentru inceput trebuie sa spun ca deja am un storcator de fructe nu chiar asa de performant, dovada ca s-a si stricat, din nefericire si trebuie sa recunosc ca mi-ar placea un nou storcator, mai ales unul Philips si cred ca oricui i-ar placea. Combinatiile de fructe pe care le-am incercat pana acum sunt aproape din toate fructele. Combinatii pot iesi o multime, trebuie doar sa ai imaginatie.
Articolul acesta a venit cum nu se putea mai bine. Si storcatorul ….. si mai si 🙂 Pai eu am o fetita iar peste aproximativ o luna incepem diversificarea. Chiar eram in cautarea unui storcator profi. Daca l-as castiga ar fi si mai bine
Paula Haiura
avand in vedere ca am o bebelusha de 5 luni,folosesc zilnic storcatorul de fructe (philips,dar este un model mai vechi-pe care il voi transfera mamei mele,daca voi castiga noul philips HR1871 ) si o data cu fetita mea,am inceput atat eu cat si sotul meu sa bem suc de fructe 🙂
beneficiile sunt nenumarate,iar retetele,de asemenea…acum este sezonul fructelor si totul tine de imaginatie
Combinatia pe care as incerca-o ar fi rodie, morcov si sfecla. As avea nevoie de storcator pentru a-l face cadou unui bebe mic.
buna teo,
ufff tare mi-l doresc. in primul rand pentru copii,pt a le putea face suc prospat si sanatos,sunt mari amatori de suc. si apoi pt mine,m-ar ajuta fff mult in dieta pe care trebuie sa o tin. il asteptam cu nerabdare 🙂
Imi doresc si eu un storcator pentru ca nu am nici unul si mi-as dori sa fac copiilor mei un suc de fructe mai ales in sezonul asta. As combina orice fruct cu un morcov si putina telina . Spor la gatit Teo !
Glumiti ? Cine nu si-l doreste? Cui nu-i place sucul proaspat scos din storcator? Stiti cantecul ? “Ala-bala, portocala s-a-ntalnit in storcatorul Philips cu para,marul cu morcovul, sfecla rosie cu spanacul, kiwi cu marul verde , banane cu mandarine… multe momente placute petrecute in familie si povestile sucurilor sanatoase.
Salutari din Republica Moldova,cred ca am un an de cind va urmaresc site-ul,multe din retete am facut si au iesit extraordinare. Intrucat am inceput un nou stil de viata,mai exact am 3 luni de cind incerc sa imbin utilul cu placutul,maninc cit se poate de “sanatos” si fac sport,am reusit sa dau 15 kg ,insa curele de detoxifiere,pe care trebuie sa le tin saptaminal,imi dau batai de cap,pentru ca fac suc in blender 🙂 mere,kiwi si morcov,asa o combinatie, nu e suc ,ci piure 🙂 dar e ok si asa ,si zilele astea cautam un storcator pe internet (chiar am ramas placut surprinsa ca ceea ce caut eu e aici pe site) pentru ca blenderul e pentru maruntit nu e pentru a face suc,dar sunt atit de multe storcatoare ca nu stiu ce sa imi aleg,sincer,si nu e neaparat ca aici e concurs,ci pentru ca sunt atatea si nu stiu pe care sa il alegi,ca doar nu il alegi dupa culoare…dar gratie acestui articol imi voi achizitiona acest produs, pentru ca dai un ban si primesti sanatate (ar fi bine ca fructele si legumele sa fie la fel de sanatoase cum erau odata).
Si daca e posibil eu fiind din Republica Moldova sa particip la acest concurs ,pai cu cea mai mare placere ,particip,de ce as rata o astfel de ocazie?! Vreau acest storcator penru ca sanatatea mea,hemoglobina mea 🙂 e in mainile lui …
Precizez ,eu maninc fructe,dar e mult mai placut sa te trezesti sa incepi dimineatza cu un pahar de suc de mere, de morcovi sau mixuri de legume,fructe si restul…
Urez succes tuturor,inclusiv celor de la Philips, e prima data cand particip ,am si emotii 🙂 Dna Teo ,aveti un site foarte bine structurat,ador modul in care va expuneti parerile,gandurile si cand reusesc fac si cite o reteta… Multumesc si numai bine…Pupici si imbratisari de peste Prut.
Daniela Costin
Ideal pentru cei doi copilasi ai mei si pentru parintii lor 🙂
O porto-limonada cu gheta sau un mix de pepene galben cu capsuni energizeaza toata familia!
Sucul de fructe este ideal pentru sanatatea fizica si mentala, iar copiii mei il adora.
puiul meu are carii de mic (2 ani si 5 luni), iar fructe mai tari nu le poate manca. Asa ca sucul proaspat stors este cea mai buna solutie in cazul lui. cred ca storcatorul in acest caz s-ar potrivi foarte bine acest storcator in bucataria mea 🙂
imi este necesar pt fetita mea de 6 luni si jumatate care abia descopera fructele si legumele… momentan ca si sucuri !!!
Noi ne pregatim sa trecem intr-o noua etapa cu bebe Tudor – 4 luni, asa ca ne-ar prinde bine un ajutor de nadeJde in bucatarie pentru ca sa CRESTEM
sanatos si puternic 🙂
Cea mai buna retea de pana acum : ananas+1 mar verde+putin ghimbir+jumatate de lamaie
Salutare, Teo!
120 de comentarii si nici unul cu corecturi gramaticale la adresa articolului?? cum de ai scapat?! 🙂
De cand imi doream eu un review la un storcator….. (bine, storcatorul mi-l doream eu mai demult, da’ eu fac studii ample de piata si cand imi cumpar servetele de bucatarie,d’apai electrocasnice! 🙂 )
Nu ma pune acum sa fac pe inteleapta si sa spun de ce e bun sucul de fructe…particip la concurs si pe urma va prezint combinatiile de retete incercate :)) oricum, mi-e pofta de un fresh cu struguri, mere verzi si putin lime….sau morcovi cu mar, sfecla si ghimbir (e super bun primavara, ca detoxifiant 😉 )
Pupici de la noi si participam cu drag la orice concurs de la tine! Poate, poate si castigam la un moment dat! Da’ nu-i musai, ca mai sunt si alte forme de castig…. 🙂
Il vreau pentru ca helllooooo, cui nu-i place sucul PROASPAT de fructe ori legume ?!
Toata familia va fi foarte fericita cu acest storcator de fructe!
Pur si simplu pentru ca fresh-urile sunt mai gustoase si fara chimicale fata de sucurile pe care le gasim in magazine si poti sa faci o gramada de combinatii de legume si fructe! Iar al doilea motiv: am inceput sa lucram la un bebe!:D
Sucul de fructe, bogat in vitamine si minerale, sanatate curata!
As incerca in primul rand combinatia de mere, morcovi si portocale.
Buna Teo,
primul lucru la care m-am gandit cand am inceput sa citesc articolul despre storcator a fost placerea cu care baietelul meu de 2 anisori bea sucul de fructe, si in special cel de protocale si mere ,cand incepe sa bea doar el vrea sa tina paharul, si nu il dezlipeste de la gurita pana nu il bea pe tot dupa care sta o secunda si exclama ” ahhh” se uita la pahar si il mai pune o data la gurita si il tine sus ca sa bea si acea ultima picatura care mai ramane :-)…. si abia apoi lasa paharul deoparte….deci motiv mai bun ca sa-mi doresc storcatorul Philips pentru ai face copilului meu un suc pe care sa-l savureze cu asa placere nu exista.
poate e prea devreme sa imi doresc un storcator, avand in vedere ca bebe vine pe lume in luna august , dar consider ca atunci cand vom incepe diversificarea mancarii acest storcator imi va fi mai mult decat util.
pentru mine as combina pepene galben cu zmeura.
Sucul proaspat de fructe ne aduce aportul necesar de vitamine pentru o viata sanatoasa.
Storcatorul de fructe Philips HR1871 este un accesoriu destept si util pentru bucataria mea.
Am o Maria mica de 7 luni care adora fructele si legumele,dar bucataria e un dezastru dupa ce i le pregatim…Ar fi nemaipomenit sa-l avem in bucatarie! Si noua ne plac sucurile naturale! Iti urmaresc demult blog-ul si fac multe din retetele tale…retete pe care toti prietenii vin special sa le deguste!Abia astept sa-i fac si Mariei prajiturile tale! 🙂
Eh vad ca foarte multa lume are nevoie de acest aparat. Ideea e ca toti care avem copii mici avem nevoie de un astfel de storcator pentru ca fiecare le dam sucuri proaspat stoarse indiferent cu ce le stoarcem. Dar nu doar pentru ei sunt sanatoase ci si pentru noi si asta o stie din nou fiecare. Cu siguranta am nevoie de acest aparat deoarece, desi am un robot imens pe care trebuie sa il iau de pe un raft din camara de fiecare data cand vreau sa fac ceva, folosesc un storcator clasic, din plastic pentru ca e mai usor de folosit si mai usor de inghesuit in bucatarie. E clar ca e nevoie de acest storcatr in orice bucatarie si cred ca fiecaruia i-ar placea sa il folosesca in bucatarie. Cat despre suc…. orice combinatie cu orice fruct mi se pare ideala daca adaugam si putina miere de albine sau lamaie. O zi frumoasa tuturor!
Este cu siguranta un must-have 😀 Il vreau 🙂
#Teo, nu stiu daca am postat comentariul unde trebuie, ca al meu s-a dus pe FB wall, asa ca ii dau un “paste” aici: “Ai dreptate in legatura cu storcatoarele “antice”. Sucul nostru preferat, este cel de piersici, iar Philips-ul asta cred ca face o treaba foarte bune, “storcand” si coaja fructelor. Deci, il vrem! :)” Maria Tatiana Stefan
mie imi place si cel de morcov cu sfecla rosie…..
Sucul proaspat de fructe este fara indoiala foarte sanatos! Eu as adauga si legume, de ex, sfecla rosie, morcov. Sucul de ananas sau pepene galben e delicios!
Ador sucul proaspat de fructe. Deocamdata ma delectez doar cu citrice doar storcator de citrice am. Acest storcator este minunat. Ar fi cadoul ideal pt ziua mea care e pe 5. Am o gramada de idei cum as putea sa-l incerc.
Dupa cum ai spus si tu, in copilarie existau storcatoarele acelea enorme, care faceau un zgomot infernal. Si, intr-adevar, cand storceai fructele,mai mult suc ramanea in resturi. Anii au trecut, am folosit storcatorul acela pana cand nu s-a mai putut, iar acum am ramas fara un storcator de fructe, si avem doar un storcator de citrice, care haraie si baraie, dar de bine de rau, mai stoarce cate o portocala, o lamaie…cat de cat. din 2-3 kg de portocale ajungi sa umpli vreo 2 pahare, sa zic 😀 mi-as dori storcatorul pentru ca e vara, sunt o multitudine de legume si fructe in piata, si parca ne-am plictisit de acelasi suc ambalat, carbogazos. Am vrea sa bem sucuri naturale, sa introducem legumele si fructele mai usor in viata noastra de zi cu zi.
Ar fi foarte potrivit pentru noi, pentru ca in iunie e ziua puiului meu Luca (face 8 ani), si ne-ar ajuta mult sa-i facem limonada cu zmeura, care o vrea la petrecerea lui!!! Adora limonada!!!
De cateva luni fac suc de legume radacinoase pentru familie ,este bun pentru detoxifiere si mai ales in perioada de iarna-primavara.Acum ca a venit vara, trec si pe fructe si legume de sezon. Este indicat sucul de fructe si legume indiferent de varsta. Avand si un aparat perfomant ca Philips cred ca este super…..!
V-am descoperit de curand la televizor, am intrat pe site si am si facut cateva retete printre care tortul de portocale care a iesit grozav.
Carmen Mirica
Indifierent cum e vremea, ca e vara, ca e iarna un fresh dis de dimineata iti schimba perspectiva asupra zilei pe care urmeaza sa o infrunti. Nu mai spunem ce important este pentru copii sa se vitaminizeze zilnic iar sucurile sunt chiar pe placul lor. Ne dorim un storcator profi si acesta este CEL MAI profi.
Storcatorul de fructe…….este cadoul dorit, insa pe care nu l-am primit niciodata!!
As incerca un fresh din capsuni si banane.
E clar!Castig,nu castig,trebuie sa-l am.Prea e tentant mititelul.Sa faci un suc proaspat fara sa “redecorezi” bucataria si sa n-o mai recunosti,pentru un pahar si acela pe jumatate…Sa savurezi in tihna,stiind ca nu mai speli jumatate de zi la componente.E stabilit! Il vreau,e al meu,e facut pentru fetita mea care face inot de performanta si de ce nu si pentru mine,(strict secret:de veci la dieta…):)
O combinatie preferata de fructe ar fi cea de capsuni si kiwi,dar vad la orizont si visinele dodoloate+ pepenele rosu,care vor poposi in storcatorul meu cel nou.
Teo,iti multumim pentru tot ce faci pentru noi.Asteptam noi provacari de la Philips,care mai are ce sa ne arate.Stiu eu!
M-ar ajuta mult sa le fac suc puilor mei, Tudor 3 ani jumate si Vlad, 7 luni. Am avut si eu un aparat cu care ne-am chinuit o perioada iar cand a “cazut la datorie” ne-am bucurat ca am scapat de fel si am evitat sa mai luam altul.
Sucul de fructe ii ajuta pe cei mici sa asimileze vitamine – minerale din fructe, pe care poate altfel nu ar reusi sa le manance – din cauza cantitatii mari sau pur si simplu nu le place. Asa in combinatie cu alt fruct/leguma preferat/a servit la pahar devine irezistibil!
As incerca un suc de mere verzi, kiwi si morcovi. Imi suna….absolut delicios!
Storcatorul de fructe Philips HR1871 ar fi perfect pentru un suc proaspat de cirese, culese din livada tatalui meu 🙂
Fetita mea bea zilnic suc de fructe si il numeste “cus cu pai”.
Stie deja ca orice alta sticla cu suc din comert nu e buna “nu bun, nu!”
Buna, Teo! Ce concurs frumos!
Eu as alege un mix de fructe de padure sau oranjada in varianta porto+mango. 🙂
Fresh-urile sunt bauturile mele preferate deoarece ma energizeaza in orice moment al zilei.
Il vreau, il vreau, il vreau! Si nu e doar un moft, chiar am nevoie de el! Am avut niste probleme de sanatate si acum incerc sa mananc cat mai sanatos. Bineinteles, sucurile naturale fac si ele parte din dieta mea actuala. Doar ca eu inca am o haragaie de storcator, care nu prea stoarce. Cred ca-mi trebuie un kg de portocale pentru un pahar mai maricel de suc. Nu-mi vine sa cumpar altul ca ma gandesc ca acesta inca merge, dar, vorba ta, il urasc!
Eu prefer sucurile de portocale, grapefruit si mere verzi. Au multe vitamine si sunt bogate in antioxidanti. Incerc, totusi, ca cel putin o data pe saptamana sa-mi fac suc de sfecla si gulie, fiind si ele foarte sanatoase.
Am dat like cu numele Invatand Arta.
Am o fetita de 2 ani care e mare fana de suc proaspat stors.Sucul preferat de ea e din morcov, mere, portocale si sfecla rosie.Acest storcator ar fi ideal in bucataria noastra!
Mi-a placut mereu sucul de fructe si legume proaspat stors, iar storcatorul pe care il am acum nu face deloc treaba buna. Daca as avea posibilitatea as face in fiecare dimineata cate un suc, mai ales cel de capsune si banane care este preferatul meu. Cel pe care il am acum nu stoarce deloc bine bananele si imi trebuie o cantitate foarte mare. Sunt sigura ca acesta de la phillips o sa ma ajute mult mai mult.
Am doi copii micuti – o fetita de 2 ani si jumatate si un baietel de 11 luni si o hardughie de storcator de fructe pe care cu greu il scot din dulap, asa ca mi-ar fi super util unul mai micut pentru ca micutii mei beau sucuri de fructe cu multa placere.
Datorita faptului ca sunt mereu grabita de cele mai multe ori uit sa imi iau aportul de fructe zilnic. Astfel dimineata imi prepar intotdeauna un suc natural. Din pacate am doar un storcator de citrice, asa ca nu imi pot prepara sucuri din orice fructe.
Buna Teo,
imediat cum am inceput sa citesc articolul tau despre storcator mi-a venit in gand placerea baietelului meu de 2 anisori de a bea sucul de fructe, in special cel de portocale si mere ; cand bea vrea doar el sa tina paharul, si nu il lasa de la gurita pana nu il bea tot ,apoi exclama ” aaahhh” se mai uitat putin in pahar si il duce iar la gurita ca sa bea si acea ultima picatura care ramane :-)… deci ce motiv mai bun pentru am dori un storcator Philips , decat placerea baietelului meu de a bea un soc proaspat si sanatos de fructe.
Eu iubesc fructele si mi-ar placea foarte mult sa experimentez diferite combinatii de sucuri, mai ales ca acum incepe sezonul fructelor…
Teo,
te rog sa nu iei in considerare al doilea comentariu pe care l-am trimis; mi s-a sters din calculator istoricul, iar mie nu imi mai aparea primul comentariu, de aceea am mai facut unul, iar acuma apar amandoua.
scuze de confuzie.
multumesc.
Da mi-ar place ,mai ales ca este apreciat de cineva in care am incredere si stiu ca nu o face pentru reclama
Va fi folosit intens pentru suc de mere si morcovi! Preferatul meu 🙂
Stiu cat de importante sunt fructele si legumele in alimentatie. Mi-as dori sa il folosesc pentru a le oferi copiiilor un suc natural.
Sunt multe combinatii pe care as vrea sa le incerc. De exemplu, sfecla rosie cu portocala. :-*
Super ..in loc de compot as putea sa le fac nepotilor suc proaspat.
Draga Teo,
Mereu ti-am urmat sfaturile referitoare la electrocasnice. Asa cum nu m-ai inselat pana acum, sunt convinsa ca si de data aceasta ce ne propui tu este un produs exact asa cum il descrii. Calitatile storcatorului, precum si vitaminele pastrate din fructe fac cu siguranta cel mai bun suc de fructe! Iar copiii nostri sunt cei mai castigati beneficiari. Asadar, Teo, iti multumesc din nou pentru recomandare!
As inlocui bucuroasa storcatorul meu care face ca un tractor si pe care il folosesc zilnic pentru baietii mei carora le plac sucurile de orice fel, de orice culoare numai sucuri naturale de fructe sa fie,eu prefer greful din cauza diabetului asa ca tare ne-ar placea la toti unul performant ca si acest storcator Philips.
Fain storcator, dar eu prefer blenderul si smoothie-urile in detrimentul sucurilor. Se pierde prea multa sanatate din coaja 🙂
Pentru copiii mei micuti ar fi ideal pentru prepararea de sucuri proaspete.
E mai util sa storci citricile intr-un storcator manual, nu centrifugal de mare putere, pentru ca sucul care iese se inspumeaza si grabeste oxidarea.
Cand faci suc de mere, adauga ghimbir si scortisoara. N-o sa-ti para rau! 🙂
Este foarte util….il doresc pentru sotia mea…gravida = nevoie de vitamine = storcator de fructe Philips HR1855…
Sucul de fructe si legume proaspat stors este necesar pentru sanatatea mea si a familiei mele. Firma Phillips produce cele mai eficiente produse.
Storcatorul de fructe Philips ar fi cel mai frumos cadou pentru mine si familia mea.
Imi plac sucurile de fructe,copii mei beau sucuri naturale..proaspete..pentru ca sunt sanatoase, energizante si pline de vitamine!!
MI-AS dori mult aparatul si mias incepe yiua de vara cu un fresh de ciuperci,ceara de albine,pomelo si lime.
imi doresc mult un astfel de storcator pentru ca mi-ar fi foarte util, mai ales ca pustiul meu de 1 anisor prefera sucurile de fructe si legume si refuza cu incapatanare apa simpla 🙂
As vrea sa incerc dieta numai cu fresh-uri, inspirata fiind din documentarul Fat, Sick and Nearly Dead (Gras, Bolnav si Aproape Mort), impresionant pana la lacrimi. Uitati-va, merita!!!!
Eu aş folosi acest storcător pentru a a-mi găti mix-urile preferate: fructe cu legume. Pont: adăugaţi şi apă şi pulpă.
Prima regula a juicing-ului: niciodata nu amesteca legumele cu fructele si niciodata nu adauga pulpa. Merele si lamaile sunt singurele care pot fi adaugate la orice combinatie, pentru a mai taia din gust sau pentru balansarea Ph-ului.
Buna seara !
Storcatorul Philips pare ideal pentru prepararea sucurilor de fructe si legume, o sursa importanta de vitamine atat pentru cei mici cat si pentru cei mari.
Cu siguranta l-as folosi in fiecare zi, am 3 copilasi la care trebuie sa le prepar sucul de fructe si legume in fiecare zi, iar storcatorul pe care il folosesc acum nu este deloc performant, mai mult ma chinui cu el. Cel mai mult ne plac sucurile de fructe din : mere, banane, portocale si mai “ascund” cate un morcov, telina sau alte legume.
Indiferent cine va fi castogatorul concursului, multumim pentru reclama, eu inca nu am descoperit acest minunat storcator si nici nu credeam ca exista unul atat de perfect.
Toata lumea stie ca nu se compara un pahar de suc proaspat facut acasa cu sucurile cumparate de la magazin…cu acest storcator as putea sa combin fructele cu legumele intr-o mie de combinatii
Sfecla+mar+morcov+banana!:)
hmm, ce mi-ar place, mai ales ca eu nu am avut si nu am un storcator de fructe.
Si eu am cumparat recent un storcator Philips si sunt super multumita! 🙂
Buna Teo!Am un baietel de1 an si 8 luni care nu mananca fructe aproape deloc. Sucurile ii plac foarte mult dar din pacate nu am storcator de fructe asa ca ii cumpar sucuri Tedi ,dar nu se compara cu sucul facut acasa. Imi doresc foarte mult un storcator pt ca asa reusesc sa mai introduc fructele in alimentatia lui. Ar fi foarte folositor si pt mine pt ca eu beau mai mut suc decat apa:) chiar daca stiu ca nu sunt sanatoase si as putea sa-mi prepar un suc in care stiu ce am pus pt ca in cele din magazin nici nu stii cate chimicale se afla.
Si eu vreau … :X
Un storcator de fructe in bucatarie ar fi minunat! Sucul proaspat de fructe, sanatos si energizant, ar completa in mod fericit micul dejun al meu si al copiilor.
As incerca, prima data, un suc de struguri…
Salut! imi doresc foarte mult acest storcator deoarece vreau sa ii fac o supriza mamei mele si sa ii daruiesc acest storcator.
Sucurile de fructe sunt sanatate curata..Simplu!
Imi place sucul de fructe proaspete si-l consum mai ales in sesiune fiindca am nevoie de energie multa pentru a studia. Cel mai mult imi place sucul de struguri negri.
Ar fi un super cadou pentru iubitul meu, asa am putea amandoi sa bem suc de fructe in fiecare zi 🙂
eu am un storcator de acum 3o de ani , 😉 e rusesc….inca nu s-a stricat , dar scoate un zgomot ca aud toti vecinii cand fac suc ;)))))))) ar trebui sa-l inlocuiesc ……ptr ca fac suc de fructe …..mere , portocale, grapefruit, morxcovi, sfecla, ghimbir, acesta e un suc zilnic, apoi mai combin si alte fructe si legume 😉 e super bun si sanatos!!!!!!
visul meu poate deveni realitate cu acest storcator!
in fiecare dimineata as bea un suc din spanac+morov+mar+ghimbir-e un deliciu.. e sanatate curata!
E super si ar inlocui cu succes storcatorul de la robot,care e mare si foarte greu de manevrat 🙂
Storcatorul e ideal cand fructele nu mai arata la fel de frumos si cei mici stramba din nasuc. Combinatia noastra preferata este ananas cu pepene galben si cu morcov … cel mai des ne delectam insa cu suc de morcov, mar, portocala si MULTA sfecla rosie!
Sucurile naturale, in special cele home-made, sunt tot ceea ce are nevoie organismul pentru a se detoxifia, pentru a fi plin de vitalitate si energie. Mi-as dori acest sorcator pentru ca si eu am unul rudimentar cu care ma chinui, si iubesc fructele proaspat stoarse. In combinatie cu cerealele, sunt geniale!
Iubesc sucurile de fructe, in orice combinatie: portocale cu lamaie, mere cu morcovi, telina si un pic de ghimbir..absolut delicios! Sanatate intr-un pahar, ce iti poti dori mai mult!
Nu exista zi in care sa nu beau cel putin 1,2 pahare de suc din fructe proaspete. Momentan le dau prin blender ( banane cu capsuni, putina apa/mar,zeama de portocala,ghimbir,putina apa,banane cu vlastari etc). Din 7 iunie sper sa le trec prin storcatorul de fructe Philips. mersi
Ador sucurile naturale!!! Am doi copilasi dintre care unul in cateva luni(2) le va testa pentru prima data! Chiar am avea nevoie de acest minunat storcator! Primul suc care l-as face ar fi de mere cu kiwi si morcovi…e preferatul baietelului meu, Bogdan! Bafta tuturor!
Imi doresc acest storcator de fructe pentru ca stiu ca Philips nu-si dezamageste fanii-am un robotel de 13 ani care a muncit la viata lui mai ceva ca un ocnas- si cred ca toata familia mea ar fi fericita sa bea cate un fresh – chiar si bunicuta noastra de 84 de ani.Si cred ca mai ales la suc de rosii (bulion)ar fi o mana cereasca.
Am un storcator editie mai veche philips care saracu deja e pe duca, asa ca mi-ar placea tare mult sa-l inlocuiesc cu acesta mai ales daca spui ca se curata usor. Imi plac sucurile naturale de fructe, sunt foarte sanatoase, contin multe vitamine si sunt destul de satioase. Imi plac mult combinatiile de mere, morcovi, portocale si lamaie si poate si o felie de telina.
Suc de varza crud – deh, ulcerul isi face de cap 🙁
Pentru copilasii mei dragalasi, mai ales pentru cel mic care in cateva zile incepe diversificarea. 🙂
Imi doresc acest storcator pentru beau doar sucurile naturale! Cel de kiwi si capsuni, e preferatul meu!!
Pentru o alimentatie sanatoasa,pentru o sursa ,,curata,,de energie zilnica sunt ideale fresh-urile .Ce poate fi mai bun dimineata decat un suc de mar cu morcov sau un fresh de portocale proaspat stors?
De ce îmi place sucul de fructe şi legume? Pentru că este foarte sănătos, plin de vitamine şi te umple de energie. De ce îmi doresc storcătorul de fructe? Pentru că este foarte util şi practic într-o bucătărie şi nu ar trebui să lipsească nimănui. Iar ca şi combinaţii de sucuri, îmi plac cel de mere şi de portocale mai mult pentru că sunt mai acrişoare.
Super!Un real ajutor in bucatarie mai ales cand ai acasa 2 iubitori de suc de fructe:copilasul de 3 ani si sotul:)
Este vara si caldura imi place dar imi plac si sucurile reci si proaspete de fructe. Imi place sucul de pepene rosu cu limeta..Si granita imi place…
Sunt înnebunita după tot ce inseamnă sucuri de fructe…ador rodiile în orice combinaţie, dar din cauza ca utilizez un blender (nu îmi permit un storcător momentan) mă cam deranjează textura…ca şi reţetă, 1 rodie mică, o banană şi un kiwi sunt combinaţia mea preferată 🙂
Imi doresc acest storcator de fructe deoarece sunt constienta de sanatatea aflata intr-un pahar de fructe proaspat stoarse.
🙂 cine nu isi doreste un storcator de fructe ?! probabil cine nu a baut suc de fructe niciodata …hmmm cam greu asta .
Imi aduc aminte ca de mica beam suc de fructe facut de bunica din mere rase si stoarse bine in tifon :))) ma bufneste rasul la modalitate, dar si acum ii tin minte gustul!!Obiceiul de a bea sucuri de fructe nu a disparut nici acum ,din mere , pere, struguri cu gutui, portocale cu morcovi…orice combinatie este buna , iar daca adaugi si putin alcool iti iese un coktail delicios :)pentru musafiri ..toate astea pana saptamana trecuta cand batranul meu storctor 9tot un philips) a socombat dupa 6 ani de functionare. Locul este gol in bucatarie si asteapta sa fie ocupat !
Consider ca avand un storcator de fructe”ti doctorul departe”!eu am unul,dar care nu stoarce bine,mai ramane suc inca mult si pe deasupra nu stoarce decat doua,trei fructe,dupa care trebuie curatat,altfel ajunge totul in suc,neavand recipient separat de colectare a pulpei.Eu as face un fresch din sfecla rosie,mar si morcov si as tine o cura de o luna cu acest suc,in fiecare dimineata pe stomacul gol,pe care as da-o copilasilor mei!Teo,multumim inca o data pentru tot ce faci si impartasesti cu noi!!!!Pupici!!!!
In copilarie fructele se gaseau rar asa ca acum compensez lipsa lor de atunci cu sucuri de fructe inmiresmate. Iar copiii mei nu vor simti niciodata lipsa fructelor iar acest storcator imi va fi extrem de util. Felicitari pentru ceea ce faci si pentru emisiunile tv!
Il vrem pe dl Philps pt ca in curand trebuie sa inceapa diversificarea pitica noastra. Si de ce nu, sa bea si mami si tati un suc sanatos de fructe 🙂
Ne plac sucurile proaspete mai ales vara cand combinam tot soiul de fructe cu arome si culori diferite. Nepoatei mele ii plac cele de caise cu un strop sirop de menta
Ar fi ajutorul de nadejde in bucatarie pentru mama, care saraca, diabetica fiind, se chinuie zilnic sa scoata 2 picaturi de suc dintr-un morcov cu un storcator mult prea trecut de vreme.
Pentru baietelul meu de 3 ani, care nu vrea sub nicio forma legume sau fructe, dar care bea suc in orice combinatie (suc sa fie, dar nu acru), ar fi minunat.Ne placem foarte mult sucul de portocala+mar+multe multe capsuni(pe care in stare naturala nici nu vrea sa le guste):)
Imi doresc acest storcator deoarece acum nu imi permit sa imi cumpar unul desi sunt constienta cat beneficiu ar aduce familiei mele deoarece sucurile naturale sunt foarte sanatoase si firma Philips este o firma foarte buna!¬
E un aparat excelent. Si eu il vreau!
Sucul de fructe este unul dintre ingredientele care ne ajuta sa ne mentinem sanatosi. Este doza care ne ofera energie pe tot parcursul zilei si eu marturisesc ca vreau acest storcator al naibii de tare! :))
Cred ca sucurile sunt cea mai usoara cale de a introduce hrana vie in alimentatia copiilor. Singura conditie este sa ai si un aparat puternic,asa cum este acest storcator de fructe Philips, pentru a putea pune in practica un infinit de combinatii de la fructe si legume pana la verdeturi si seminte.
Un pahar proaspat de suc e sanatate curata! Sotul meu iubeste sucul de portocale, bebicului i-as putea introduce in dieta mai multe legume crude iar eu as incerca combinatii din cele mai diverse cu fructe, legume si verdeturi…. ne dorim un storcator de fructe Philips HR1855!
🙂
Super fain!
Imi doresc de mult un storcator, ca sa scot tot ce-i mai bun din fructe si legume. Mi-ar prinde bine un strop de energie in plus acum, in sesiune <3
Cea mai buna metoda de a incepe ziua. Intrece orice cafea 😀
Mi-aș dori storcătorul pentru că ar fi cel mai bun aliat al organismului – firește, în combinație cu sucul din mere Golden, pere sau chiar din roșii. Fructele și legumele sunt hrană vie și, cum nu este posibil să le mâncăm în cantități suficiente, măcar de nectarul lor să profităm la maxim.
Iubesc sucurile de legume si fructe pt ca sunt un boost de energie pt organism. Ai intr-un pahar o multitudine de vitamine atat de necesare. Cat priveste combinatiile as amesteca tot ce gasesc in frigider si poate fi stors dar nu mi-ar lipsi merele, portocalele si morcovii. Acest storcator e perfect si pt radacinoasele tari care fac atatea probleme unui storcator ieftin si de care nu te poti bucura intr-un suc. E ajutorul ideal pt orice persoana interesata de un stil de viata sanatos. Orice bucatarie ar trebui sa-l aiba!
Storcatorul Philips HR 1855 este aparatul care lipseste din bucataria mea. O simpla utilizare aduce un real beneficiu sanatatii tuturor membrilor familiei.
Vreau in special ca si copilul meu sa poate savura un suc proaspat cu multe vitamine. Preferatul lui e sucul cu portocale, mandarine si zmeura, indulcit cu o lingurta de miere. O nebunieeeee! 🙂
Singurul storcator de fructe pe care l-am avut vreodata e cel de plastic, pentru lamai 🙂 Asta nu insemna ca am renuntat la sucurile de fructe pentru David – pitic, ci doar ca a trebuit sa fim permanent inovativ in a scoate suculetul miraculos din fiecare fruct! Mare bucurie ar fi un storcator “de sanatate” in casa noastra!
Cred ca aceasta obsesie a mea cu sucurile si toate bauturile legate de fructe a inceput din seriale, poze si tot felul de postari. De fiecare data cand vedeam ceva delicios imi propuneam sa il incerc si nu ca asta nu ar fi fost posibil, dar e mult mai usor, practic si economic sa ai un asemenea ajutor.
Mi-ar placea foarte mult sa-l castig deoarece as putea consuma mult mai multe fructe, dar si legume care poate nu sunt dupa placul meu si prima combinatie pe care as incerca-o ar fi mar cu piersica si morcov. 🙂
Vreau storcatorul acesta MAGIC de fructe pentru ca sunt in plina actiune de slabire, tin o dieta drastica si am nevoie de ceva sanatos si bun care sa-mi mai domoleasca pofta de sucurile acelea delicioase dar pline de calorii si zaharuri. Asa ca…daca doriti sa-mi dati “o mana de ajutor” proaspata sa duc la bun sfarsit aceasta dieta cu rezultatele mult ravnite primesc cu mare bucurie in dar acest storcator de fructe :D…te pupp Teo, pe tine si pe cei dragi tie si suspin foarte rau pt ca momentan numai pot gati mare parte din retele tale minunate, avand in vedere decizie de a recurge la dieta 🙁
Imi doresc de mult un storcator, cel care il am nu prea isi face treaba si chiar ma gandeam cand l-am vazut prima data daca o fi chiar asa de bun.Multumesc pentru recomandare, cred ca o sa ii scriu mosului ,asta daca nu il primesc mai repede:))
cred ca as testa prima data morcov+sfecla+grepfuit
De ce e sanatos sa bei fresh-uri?:pai toata lumea stie ca e vb de sanatate in primul rand! As putea sa scriu dintr-o carte un raspuns foarte detaliat dar as plictisi lumea asa ca mai bine va spun din proprie experienta:In urma cu o luna am achizitionat un storcator, si dimineta pe stomacul gol ne luam portia de vitamine!:)) Ce cafea,ce omlete cu bacon si alte cele!…250ML suc (cateodata si 500ml:)) si pana la oar 14 nu mai mi-e foame! Intr-o luna am dat jos 5 kg!O data ce i-ai dat de gust mai ramane sa-ti faci stocul de fructe!:)) Spor la sanatate!
Wow!Pare cu adevarat un storcator de fructe SUPER.Ai dreptate despre vechile storcatoare foarte greu de curatat si din care rezulta putin suc.Am si eu unul pe care l-am facut uitat de ceva ani.Acum ma chinui cu un blender dar sucul fiind cu tot cu pulpa este prea dens.Sper sa castig acest storcator si sa ma pot bucura de el.Chiar daca nu o sa se intample vreau sa-ti multumesc pentru acest Blog minunat pe care il urmaresc de ceva vreme.Cu drag,Mirela.
Imi doresc un storcator de calitate pentru ca imi e mila de pulpa plina de suc pe care o arunc (am un storcator ne-profesional), pentru ca suculd e fructe si legume e singurul care imi da energenia necesara sa petrec timp de calitate cu puiutul meu, si in acelasi timp, pentru ca baietelul meu a renuntat seara la lapte in favoarea unui suc de fructe si legume si as vrea sa-i ofer ce-i mai bun.
foarte bun pentru micul dejun
Buna! Eu sunt din R. Moldova si am observat pe multe cutii ale aparatelor sa scrie in limba rusa. Asa din curiozitate, de unde le cumperi ?)
Sucurile naturale ne ajuta sa obtinem mai multe vitamine și minerale de care avem nevoie in fiecare zi. Sunt foarte folositoare celor cu digestie “leneșă” (ca mine de exemplu). Doar de cateva săptămâni am inceput sa incerc sa slabesc si sa adopt un stil de viata cat mai sanatos cu fructe si legume din plin, dar storcatorul meu e pe “ducă”. Combinatia mea preferata este 1 grepfruit + 1 morcov putina apa si o lingurita de miere de albine. Ma energizeaza instant si este si gustos (parerea mea).
Mi-as dori foarte mult acest storcator de fructe deoarece mi-am obisnuit familia cu un fresh de fructe in fiecare zi,care contine foarte multe vitamine.De fiecare data cand beau suc proaspat de fructe si legume sunt mai vesela mai energica!Ar fi un cadou ideal pentru aniversarea casatoriei care este luna asta in 30 si pentru cand va veni bebe….!Iti multumesc din suflet pentru retetele tale !Te pup dulce!
Teo, urmaresc cu drag blogul cu sfaturile tale; as avea o intrebare in legatura cu ceea ce ramine in storcator( cojile de la legume si fructe);din experianta ta,crezi ca pot fi folosite la ceva?
Din pacate nu, sunt cam secate de tot ce a fost vitamina si bun in ele…eu cel putin nu le folosesc