Tort de clatite cu crema de mascarpone – desertul simplu care cucerește din prima felie

Există deserturi care nu au nevoie de cuptor, nici de tehnici complicate – doar de ingrediente bune, puțină răbdare și mult suflet. Așa este acest tort de clătite cu cremă de mascarpone: fin, cremos, aerat și perfect pentru orice ocazie în care vrei să îți răsfeți familia sau musafirii. Este genul de desert care arată spectaculos, dar se prepară surprinzător de ușor.

De ce folosesc Mixul pentru clătite Dr. Oetker
Pentru acest tort de clătite cu cremă de mascarpone aleg mereu mixul pentru clătite de la Dr. Oetker, pentru că îmi oferă rezultate constante, fără surprize. Conține doar ingrediente simple și corecte: făină albă de grâu, zahăr, sare și aromă – perfect cântărite și măsurate, astfel încât clătitele ies fragede și gustoase de fiecare dată. Ce mai adaug extra? Vanilie și uneori coajă de lămâie. Este soluția ideală atunci când vrei un desert rapid, dar cu gust autentic de casă, fără să mai pierzi timp ajustând proporții.

Tort de clatite cu crema de mascarpone - Ingrediente pentru clătite (20 bucăți mai groase)
- 2 plicuri Mix pentru clătite Dr. Oetker
- 1 litru lapte
- 4 ouă
- 2 linguri ulei
- extra esenta de vanilie cu extract de vanilie Dr. Oetker (după gust)

Tort de clatite cu crema de mascarpone - Mod de preparare
- Pune toate ingredientele pentru clătite într-un bol mare și mixează foarte bine, până obții un aluat fin, fără cocoloașe.
- Lasă aluatul să se odihnească 20 de minute – acest pas ajută la obținerea unor clătite mai elastice și mai fragede.
- Coace aproximativ 20 de clătite puțin mai groase decât cele clasice. Lasă-le să se răcească complet.
- După ce s-au răcit, pune un bol puțin mai mic decât diametrul clătitelor deasupra și taie marginile, pentru a le uniformiza.
- Pune mascarpone, crema de brânză și zahărul pudră vanilinat într-un bol.
- Mixează bine până când crema devine fină și aerată, iar granulele de zahăr nu se mai simt.
- Pe un platou începe montarea tortului: o clătită → o lingură generoasă de cremă → repetă până termini clătitele.
- Păstrează aproximativ ¼ din cremă pentru decor.
- Dă tortul la frigider minimum 3–4 ore, ideal peste noapte.
- Decorează cu cremă și căpșuni proaspete chiar înainte de servire.


Un desert care adună oamenii la masă
Acest tort de clătite cu cremă de mascarpone este dovada că lucrurile simple pot fi cu adevărat speciale. E delicat, ușor, cremos și se potrivește minunat atât ca desert de weekend, cât și pentru aniversări sau mese festive. Pofta buna, sa va fie de cel mai bine si vă doresc să faceți un tort di-li-șăs, să-l împărțiți cu cei dragi și să vă bucurați de fiecare felie! Vezi si alte retete de vis, cu produse pentru patiserie Dr. Oetker AICI!
