Un update din bucataria mea

teo

A trecut aproape jumatate de an de la postarea in care va povesteam cum a fost 2013 in bucataria mea. Am primit atunci foarte multe mail-uri si comentarii si nu le-am publicat pe toate si o sa va explic si de ce. Au fost si sunt foarte personale, le-am salvat pe toate, le-am citit si recitit si am hotarat sa le tin pentru mine, ca sa nu va expun aici. Dar mi-au dat o liniste pe care nu pot sa vi-o explic, pentru ca am inteles ca nu sunt singura care a trecut prin asta, ca exista oamenii acolo, undeva, pe care desi nu ii pot privi in ochi si poate nu o sa ii cunosc niciodata, le pot privi in suflet si ei imi cunosc durerea, trairile, dezamagirea si toate sentimentele urate, grele, apasatoare, pe care le lasa in urma un divort.

Dar azi nu vreau sa va vorbesc despre lucruri triste, azi nu vreau sa rememorez ce am scris atunci, vreau pur si simplu sa va fac un update al vietii din “bucataria” mea sufleteasca, in speranta ca macar un om din cei care vor citi sa isi gaseasca linistea, sa spere ca va fi mai bine in final. Ajunge ca un suflet care trece acum prin ce am trecut eu sa citeasca si sa isi spuna “deci mai exista sanse sa fie bine”. Va scriu din acelasi motiv din care imi place mie sa citesc. Pentru ca, atunci cand suferi, te regasesti in fiecare carte, simti ca ti se potriveste un paragraf, un cuvant, un sentiment. Si din momentul in care te identifici cu oricare dintre simtirile autorului, esti terminat. De acolo incolo, incepi din nou sa gandesti, sa te doara, sa simti, sa iti aduci aminte, sa plangi, sa te bucuri ca, cineva din lumea asta, a simtit o data cel putin ceea ce simti tu si a simtit-o atat de puternic incat si-a scris gandul, emotia, sentimentul, intr-o carte. Si tu, gospodina care vroia sa se refugieze in cartea citita si sa uite de tot, invarti din nou polonicul sufletului si, exact ca si atunci cand invarti un polonic intr-o oala de ciorba, ridici doar bucatile mari. Bucatile care conteaza. Bucatile de carne. Bucati de suflet. Si o iei de la capat, in durere si in suferinta. Poate tu nu, dar eu da.

scrisori

O sa incep prin a va spune ca divortul este una dintre cele mai grele experiente prin care poate trece un om si o sa va explic si de ce. Va spun asta din prisma unui om care si-a pierdut tatal de mica, de mult prea mica, apoi si-a gasit refugiul in bunicul care i-a devenit tata si pe care, ghiciti, l-a pierdut 10 ani mai tarziu. Cele doua morti care mi-au marcat existenta au fost grele, oribile, dureroase. Dar nu ca divortul. Pentru ca, spre deosebire de moartea lor, cand am stiut ca indiferent cat as plange, cat m-as caii pentru eventualele greseli, cat i-as ruga sa fie langa mine, nu aveau cum sa se intoarca. Dar cand tu vrei sa faci sa fie bine, sa iti recuperezi familia, sa demonstrezi prin tot ce faci si spui si esti ca iti pare rau si ca ai vrea sa indrepti tot si nu ti se da sansa asta, desi omul, sotul, obiectul afectiunii tale traieste, fiinteaza, ii poti vorbi si explica…ai toate sansele sa cazi intr-o depresie oribila, in care eu am cazut si din care nu am crezut ca o sa ma ridic vreodata. Si uite ca totusi, dupa aproape 2 ani de durere continua, mascata zi de zi de zambetul meu cu care sunteti atat de obisnuiti, am reinceput sa zambesc din suflet. Nu in fiecare zi. Poate intr-o zi din 10. Recunosc, nu sunt foarte bine, dar ma stradui. Pentru ziua aia din 10. Pentru un zambet pe bune. Ma stradui.

3a17111cff5cc61c284f026924682bbe

In primul si in primul rand, schimbarea trebuie sa vina din voi. In timp. Pe masura ce paharul se umple, desi cu siguranta veti avea impresia ca fiecare lucrusor va doboara, pe masura ce timpul trece, deveniti mai puternici. Fara sa va dati seama. Nici eu nu mi-am dat seama ca se intampla asta. Trecea zi dupa zi, saptamana dupa saptamana, luni, un an si eu aveam impresia ca ma afund tot mai tare in loc sa ma ridic. Dar nu era asa. Pentru ca, asa cum va spuneam, paharul se umple si vine momentul cand, de cele mai multe ori de la un eveniment aparent nesemnificativ, veti spune AJUNGE. Nimeni nu poate spune AJUNGE in locul vostru si voi nu o sa spuneti AJUNGE pana cand nu o sa aveti sufletul plin, ca paharul de care ziceam si o sa hotarati voi sa iesiti din “mocirla”. Asteptati ziua aia, rugati-va pentru ea, inchipuiti-vi-o si va veni. Asa functioneaza universul, nu pentru ca asa spune Coelho, ci pentru ca asa e: daca iti doresti un lucru, daca faci pasii cei mai mici spre ceea ce iti doresti, se va implini, in timp, cu rabdare. Chiar daca lucrul dupa care tanjiti cel mai si cel mai mult este pur si simplu pacea sufleteasca. Ganditi-va la ziua in care veti avea pacea si ea va veni, chiar daca acum dracul e cat se poate de negru. Asta imi spun si mie, zi de zi, asta va spun si voua.

Clipboard01

Si daca tot a venit vorba de Univers, ma simt datoare nu sa va dau un sfat, ci sa va impartasesc o constatarea de-a mea: nu faceti voi treaba Universului si lasati deoparte ura si dorinta de razbunare. Da, poate v-a ranit, da, poate v-a calcat sufletul in picioare, poate v-a facut rau fizic, DAR nu e datoria voastra sa faceti dreptate. Dreptatea asta, facuta in stil barbar, cu barda in mana, la propriu, nu va face bine. Nu cand scopul vostru final este pacea sufleteasca. Ura si razbunarea va mananca mai rau pe voi decat pe cel asupra caruia sunt indreptate. Lasati Universul sa isi faca treaba, lasati Kharma sa ii dea fiecaruia ce merita, nu uitati ca “Dumnezeu nu bate cu bota” si “Dumnezeu nu culca-te” si in loc de un plan de razbunare, lucrati la planul de “cum sa fac sa imi fie bine!”

kharma

Tot din experienta personala: nu cautati dragostea cu disperare, lasati-o sa vina ea singura. Da, stiu ca e oribil de greu, stiu ca probabil cititi asta si va spuneti in barba “du-te naibii de gospodina filosoafa cu sfaturile tale de rahat”, dar va spun ce va spun dupa ce am fost ACOLO. Da, stiu cat doare sa iti pui seara copilul la somn si apoi sa te simti oribil de singura, sa tanjesti dupa prezenta cuiva, oricui, acolo cu tine, sa te uiti la un amarat de serial cu cineva, sa te tina cineva in brate. Te simti singura si ai vrea sa suni pe cineva, macar sa te aline, macar sa vorbiti despre vreme, dar sa poti vorbi altceva decat “copilul tau cat mananca”, “al tau cat doarme”. Pentru ca te-ai saturat sa vorbesti numai cu copilul si iti doresti sa ai si tu o discutie “de oameni mari” cu cineva. Dar nu suni, ca e tarziu, ca toti au pe cineva, au o familie si problemele lor si pe langa toate astea, tu esti foarte ogolioasa si nu te plangi oricui. Da, stiu cum e sa mergi la nunti, botezuri, parastase, pomelnice, cumetrii si ce-o mai fi si sa fii mereu SINGURA. Sa ajungi sa iti doresti ca muzica de friptura sa nu se termine niciodata, ca apoi IAR urmeaza sa danseze toate cuplurile si tu stai la masa, ca o cretina, cu un pahar in mana si le zambesti tututor si te simti al naibii de singura. Sigur, nu vei spune nimanui si vei invoca o durere de picioare din cauza tocurilor de 15. Dar esti singura, Si doare. Eu stiu cat doare. Am invatat despre mine insami, in ultimii 2 ani ca nimic nu doare mai rau decat singuratatea. Cel putin pentru mine. Eu una, nu pot duce singuratatea. Pot duce orice fel de greutati, materiale sau sufletesti, dar singuratatea ma va termina. Nu, nu imi ajunge sa vorbesc la telefon, nu imi ajunge sa iesim la o cafea pentru ca, la finalul zilei, sunt tot singura si asta e cel mai dureros dupa divort. Si daca imi veti spune vreodata ca “il ai pe Luca, nu ai cum sa fii singura”, inseamna ca nu ati inteles nimic din mine, din sufletul meu pe care vi-l tot arat aici pe blog din 2007 pana acum 🙂

tumblr_mjxnb3JfMb1rme8edo1_250

DAR asta nu inseamna sa primesti langa tine pe oricine, numai ca sa nu maii fii singura pentru ca, va spun cu toata sinceritatea, am incercat si asta si a fost un esec total. Singuratatea in 2 este mai urata decat cea de care vorbeam mai sus. Asteptati cu incredere dragostea aia mare, ca va veni, cand va asteptati cel mai putin, cand v-ati pierdut orice speranta, cand invatati sa va traiti viata linistiti, sa va ocupati de munca, de copil, de casa, de hobby-uri, de orice activitate cotidiana aveti voi. Impacati-va cu voi insiva si, cand viata voastra se aseaza, dragostea va veni. Si pana la urma, asta inseamna sa iubesti, nu? De ce sa primesti un om intr-un suflet ravasit, intr-o viata data peste cap? Ce ii poti oferi unui om cand tu nu iti poti oferi nimic tie insuti? Dar cand voi sunteti ok cu voi, cand casa sufletului vostru e curata, atunci va veni si dragostea aia mare.

teodora

In decembrie, cand faceam retrospectiva lui 2013, scriam asa: “am cunoscut foarte multi oameni noi. Din prisma meseriei mele sau din prisma personalitatii mele, inca nu stiu exact, dar cert e ca au fost multi. Unii m-au dezamagit colosal, pe altii poate i-am dezamagit eu, altii au fost adevarate revelatii pentru mine. Pentru prima data, dupa foarte mult timp, au fost oameni care, din prima secunda in care ochii nostri s-au intalnit, au trezit ceva in mine. Si indiferent ca asta va duce undeva sau nu (asta numai universul, Dumnezeu sau Mama-Omida pot sa stie) important este ca, pe langa toata suferinta din acest an, am trait.” Si totusi, in toata suferinta, cand e sa fie, e. Si omul care a trezit ceva in mine cand ochii nostri s-au intalnit, mi-a atins sufletul, incet incet, fara sa imi dau seama, pana am ajuns aici, azi, cand mi-a invadat sufletul si “bucataria”, unde “invada” inseamna o invazie placuta, ca o briza racoritoare dupa o zi ingrozitor de calda. Lucrurile bune vin, deci, daca ai rabdare. Eu una stau foarte prost cu rabdarea, simt ca toata viata mea a fost un lung sir de asteptari si sunt satula de asteptat si de sfaturi de genul “totul va fi bine”, satula ca de mere padurete…si totusi, vine si ziua de maine, si in bucataria mea si in bucataria voastra.

1795608_719026898118496_122646964_n

Va pup si desi speranta e una dintre cele mai mari iluzii ale omului din punctual meu de vedere, eu sper sa sperati ca vin si zile bune. Candva 🙂

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.3/5 (15 votes cast)

8 Comments

  1. Draga Teo, imi pare atat de rau pentru tine! MA gandesc ca, daca as fi stiut, ti-as fi putut fi alaturi. Nu neaparat fizic, dar cu o vorba buna si o stangere de mana – virtuala. Este greu si este urat\, ai dreptate. Dar cand treci singura prin asta, esti si mai greu si mai urat. Sa fii puternica, sa fii tare pentru Luca.
    Si sa zambesti asa cum stii tu.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  2. Quinzelle ( Cris )

    Te imbratisez Teo si-mi pare bine ca ai tinut comentariul meu doar pt tine.Am citit si am zambit. Restul il intelegi tu. Te pup ( o amica virtuala )

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  3. Draga Teo,
    M-am bucurat mult cand ai spus ca mesajele primite acum ceva timp si nepublicate au ajuns, totusi, la tine. Nevazandu-mi mesajul la articolul respectiv m-am gandit ca Universul a conspirat si tot ce-ti scrisesem acolo din tot sufletul nu a apucat sa fie citit. Nu doream neaparat sa-l vad acolo, ci sa stiu ca a ajuns la tine. Ai un dar aparte de a scrie si descrie lucrurile, asa cum ai facut-o si in acest articol, incat parca ai fi in fata mea si te-as asculta vorbind. Toate sentimentele si trairile tale imi sunt foarte familiare iar cand ai vorbit de singuratate mi-au dat lacrimile. Mi-am amintit de toti anii in care eram singura, in care ma trezeam duminica si ma intrebam ce voi face toata ziua, de serile in care tanjeam dupa cineva cu care sa schimb o vorba, de nuntile si petrecerile la care mergeam singura si zambeam dar, de fapt, imi venea sa plang. Ai dreptate, vindecarea dupa o deceptie este grea dar nu imposibila. Am suferit atat de mult, incat ma gandeam ca mai rau de atat nu se poate. Ma gandeam care sunt motivele pentru care Dumnezeu ma pedepseste atat de tare. Nu mai speram ca sufletul meu sa poata fi refacut din cioburi, sa poata iubi, nu mai speram sa fiu fericita vreodata. Cam asa arata viata mea la un moment dat. Ma tot gandeam la fraza pe care o citisem undeva, adolescenta fiind, si mi-o afisasem pe perete: “dupa nori si furtuna, vine intotdeauna soare”. Par puerile aceste cuvinte dar mi le aminteam de multe ori si ma gandeam ca asa va intr-o buna zi se va termina si suferinta asta. Asa s-a si intamplat, cand ma asteptam mai putin…Mi-am dat seama ca, degeaba vreau eu un lucru si fac tot posibilul si tot ce depinde de mine daca nu e sa fie…Cand nu e sa fie, nu e…poti sa stai in cap, ca nu e si gata…La concluzia asta am ajuns. Teo, va veni si soarele intr-o buna zi si-ti va lumina viata. Acum il zaresti doar printre nori o zi din zece (dupa cum spuneai), dar va veni o zi cand lucrurile urate vor fi doar o amintire…
    Iti multumim pentru retete! Eu nu prea gateam inainte dar, cand am vazut ca, urmand instructiunile si pozele, pot face ceva bun am prins curaj…
    O mie de ganduri bune din Brasov!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  4. teo, draga mea teo te urmaresc inca din 2008 si dac nu ma inseala memoria il asteptam toti pe luca atunci :))si blogul arata altfel (imi este dor de vechiul blog :))). Chiar daca nu scriu commenturi des am fost alaturi de tine toti acesti ani (nu zilnic ,am 2 boracii:)), dar fiecare timp liber il petrec frunzarin blogul sau facebookul :)))asa ca vreau sa iti spun un te iubesc din suflet ,stiu sunt un strain asta simt asa ca stay strong suntem aici .

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.