Choux a la creme

Pentru ca nu am fost multumita de eclerele mele cu ciocolata, nu in sensul ca eu as fi incompetenta ci pentru ca nu au crescut si a trebuit sa le lipesc 2 cate 2, am decis sa aplic o alta reteta de eclere si de data asta sa fac niste “Choux a la creme” cu vanilie. De data asta nu numai ca au iesit bine, dar m-au uimit si pe mine cat au fost de mari si pufoase.

Avem nevoie de:
– 250ml de apa
– 150g faina
– 100ml ulei
– 3-4 oua
– un varf de cutit de sare

Se pune la fiert intr-o craticioara, la foc mic, apa si uleiul. Cand da in primul clocot, se ia de pe foc, se adauga faina dintr-o data, se pune inapoi pe foc si se amesteca bine bine. Se lasa la racit (sau se raceste intr-o oala cu apa rece sau prin mestecare continua).

Se pun ouale intregi, unul cate unul. Nu spargeti alt ou pana ce primul nu s-a incorporat bine. Aluatul astfel obtinut ar trebui sa aiba o consistenta cremoasa, nici tare, dar nici prea moale ca sa-si pastreze forma in tava. Se pune ustensila de spritat si se fac rozete in tava neunsa. Se da la cuptor la foc mediu cca 20-25 de minute, mare atentie insa: NU DESCHIDETI SUB NICI O FORMA CUPTORUL IN PRIMELE 10-15 MINUTE, PENTRU CA RISCATI CA MINUNATIILE SA SE PLEOSTEASCA!!

Pentru ca nu am mai avut rabdare sa fac o crema laborioasa, am folosit frisca si crema de vanilie instant, ambele amestecate cu un pliculet de intaritor pentru frisca.

Dupa ce s-au racit choux-urile, se taie capacelul lor si veti mandre la fel ca si mine sa vedeti ca in interior sunt pufoase si goale. Se pune intai crema de vanilie, cat sa le umple din belsug, apoi frisca, apoi din nou capacelul.

Pentru ca si asa am ingurgitat o stiva de calorii in seara asta, am refuzat sa le mai fac si glazura, in plus erau mult prea dragalase asa cum erau. Daca nu credeti ca au fost atat de dragalase precum spun, va invit sa vizionati minunatiile de mai jos.

73 Comments

  1. Andra

    Mama, mama, ce pofta mi-ai facut. Arata exact ca alea de la cofetarie 😀

  2. anonim

    super,super,super

    • este ok sait-ul,dar ar trebui sa faceti sa putem printa retete.cand dam printare se printeaza tot inclusiv forumul.nu este cumva sa putem printa doar reteta?

  3. Multumesc mult mult mult :”> ma faceti sa rosesc

    • pop raisa

      Este suuuuuuuuuper aceasta reteta! De cand eram mica visam sa-mi reuseasca eclere. Era visul meu de ,,cofetar”. DEsi e 23 (noaptea), iar cele 2 fetite de 1 luna si un an si jum. m-au alergat toata ziua, am indraznit la reteta. Reusita garantata! Ma bucur ca te-am descoperit! Felicitari pt pasiunea ta!

  4. Corina

    e unul din deserturile mele preferate…si acuma nu stiu de ce sa ma apuc sa-mi fac…ca si papanasii arata delicios. inca o data felicitari!!! si ti-am mai spus ca m-am indragostit de blogul tau??!! 🙂 numai bine

  5. Ma bucur Corina, inseamna ca avem gusturi comune 😀 SI mie imi plac fff mult eclerele, chiar vreau sa incerc zilele aste ao reteta de eclere sarate, sa evdem ce iese 😀 Te mai astept pe la mine 🙂

  6. ynaclau

    Buna, eu nu ma pricep la dulciuri dar dupa ce am vazut site-ul tau m-am gandit sa incerc si eu sa fac ceva, asa ca o sa incerc sa fac reteta asta si sper sa-mi iasa. Dupa cum am zis nu ma pricep, asa ca te intreb unde pun varful de cutit de sare? cumva in apa cu ulei cam o pun la fiert?
    Merci mult!

  7. wow speachless …no comment…nu stiu ce sa zic..imi ploua in gura 🙂 esti minunata,cred ca sotul tau nu-si mai incape in piele de bucurie ca a pus mana pe un fenomen 😛

  8. iti dai seama ca in curand nu o sa isi mai incapa in piele pe bune :)) mai ales ca eu nu prea pot manca si il indop pe el 😀

    te pup, scumpa :*

  9. Anonymous

    Maaama ce bine arata! N-am mai mancat de cand aveam 7 ani! Eram la bunici in vacanta de vara si-mi era asa dor de mama.. Cand a venit sa ma ia acasa a adus o gramada de eclere facute de ea si aratau asa.. Ce bune-au foost…!! Am mancat pan-am facut “poc!”, Nici nu se compara cele cumparate!

  10. Loredana

    Arata senzational,dar mie nu mi-au iesit asa pufoase ,au iesit niste gramajoare mici ,un pic crescute.O sa exersez pana vor iesi ca-n poze.Felicitari pentru talent !

  11. draga Teo, am si eu o intrebare, din aluatul de choux a la creme nu poti cumva face si eclere? am vazut ca reteta e asemanatoare, numai ca la ecler pui putin lapte. Am incercat si eu reteta de choux a la creme , si spre marea mea mirare mi-au crescut ca si ale tale :), multumim pentru reteta

  12. Mada, poti folosi linistita aceasi compozitie, doar ca la eclere faci bastonaste in tava 🙂

  13. Anonymous

    Buna
    Am descoperit multe retete grozave. am o intrebare, ce intelegi prin foc mediu, de 3 zile am cuptor electric si inca nu pricep la ce temperatura trebuie sa gatesc anumite chestii. as vrea sa incerc chous a la crem , dar la ce temperatura sa reglez cuptorul?

  14. Monica

    Minunat! Ma duc la Carrefour sa imi cumpar oua. Restul ingredientelor le am deja acasa!!!

  15. marean_anca10

    teo draga vreau mai intai sa-ti multumesc pt aceasta reteta minunata am facut-o deja de 2 ori si ca si eclere cu ciocolata si sub forma de choux a la creme cu vanilie evident. nu stiu cum as putea sa-ti atasez si o poza sa ma laud ce minunate au iesit. sotul meu a fost incantat. te pup

  16. ma bucur ca ti-au iesit si sunt mandra de tine, daca vrei sa-mi arati cum au iesit poti sa-mi trimiti pe mail la: i_am_cooking [arond] yahoo [punct] com 🙂

  17. ramona03

    Buna Teo! Am facut si eu choux a la creme dar din pacate an cuptor era enorme si cand le-am scos au ramas an nimic, am ancercat a 2oa oara si au iesit acceptabile,ce mi-a iesit au fost papanasii ssuuupppeeerrrr! azi ancerc sa fac negrese sper sa-mi iasa, ti-am mai trmis comentarii dar nu stiu ndaca ti-au ajuns?! Pupici

  18. Foarte bune, insa sotul mi-a recomandat sa folosesc crema originala pentru eclere. Poti sa mi-o dai cumva? Mersi mult
    Dana

  19. Anonymous

    Buna Teo, am prestat si eu reteta , e super.
    Multa sanatate si grija de cel mic (am si eu o “papadie” care are 1 an si 4 luni)

  20. Anonymous

    Buna, Teo!

    Ma numesc Tantzi si sunt din Bucuresti. Am descoperit retetele tale cam acum 1 luna si jumatate, cand eram insarcinata in luna a noua. Imi lasa gura apa de pofta, dar nu prea mancam mare lucru pt ca am avut toata sarcina greturi Acum cand mi-am revenit putin dupa nastere (am o fetita care in ajunul Craciunului implineste o luna si un baietel cu 2 ani si 5 zile mai mare), desi mi-e tare greu pt ca nu ma ajuta nimeni, as vrea sa incerc cateva din minunatele tale retete. Caut retete pe care sa le savurez si eu, deoarece alaptez si nu prea am voie sa mananc mare lucru.
    Am inteles ca si tu ai un baietel de o luna si un pic. Sa-ti traiasca, sa fie sanatos si sa va bucurati de el.
    Iti doresc sa ai parte de sarbatori fericite, linistite, luminate si imbelsugate alaturi de cei dragi, sa va aduca Mosul tot ceea ce va doriti, iar noul an ce vine sa fie cu mult mai bun decat acesta.
    Te pup dulce si-ti multumesc, Tantzi

  21. Anonymous

    am ncercat si eu reteta si mi-au iesit super umflate .dupa nu stiu cate retete am si eu una care-mi iese multumesc.

  22. Irina

    Foarte usor de facut si delicioase.
    Am folosit si eu crema de la Darling, dar pe cea de cacao. Cred ca ar fi trebuit sa pun si niste zahar in timpul “fabricarii” cremei, pentru ca nu au iesit prea dulci. A mai salvat situatia glazura de caramel de la Dr. Oetker.
    Oricum, pentru prima incercare sunt foarte mandra de ce mi-a iesit.
    Teo, daca vrei, am si pozat opera de arta 🙂
    P.S. Noroc de fotografia in care ne prezinti cum arata compozitia inainte de a pune ouale. Era cat pe ce sa arunc totul si sa renunt pana sa ma uit din nou pe imagini
    MULTUMEEEESC

  23. Anonymous

    Buna Teo!
    Intru de ceva timp pe blogul tau si m-am decis in sfarsit sa las un comentariu.Retetele tale sunt extraordinare, am incercat foarte multe dintre ele si sunt extrem de incantata de cat de bine imi ies de fiecare data.Choux-urile au iesit super,desi un pic deformate pt ca neavand instrument de spritat le-am pus cu lingura, dar altfel au fost divine.Felicitari pt blog si pupici pt tine si bebe Luca.Numele meu este Criss.

  24. Catalina

    Reteta asta de choux o folosesc si eu … ultima oara al avut “mancarici” si am pus cu spritz-ul cateva – bad ideea … pot sa va sfatuiesc sa faceti vreo 2-3 straturi de aluat cu spritz-ul, si sa aveti grija la straturi sa se atinga unul cu altul, ca altfel va taman mici, cu gaura in mijloc de sus pana jos!
    Si Teo, puteai sa pudrezi choux-ul, eu asa fac … si in 10 minute nu mai e pe masa! 🙂

  25. IONELA

    SUPERRRRR CE POT SA MAI SPUN .Am facut si eu imediat ce am vazut reteta nu conta ca era noapte si au iesit minunate (am trimis o poza cu ele pt concurs)crema am facut o dimineata si sotul meu a fost incantat de cum au iesit.MULTUMESC

  26. deci mor aici :(((((((( am respectat reteta ca pe litera de lege si nu cresc asa pufoase nici de nebune…nu stiu ce sa le mai fac… si nu-s chiar incepatoare in bucatarie…

  27. E f important ca ouakle sa fie puse pe rand si numai dupa ce e perfect inglobet fiecare sa il pui pe urmatorul. Cuptorul trebuie sa fie foarte bine incins si il pui pe treapat medie doar cand bagi eclerele, dar el deja trebuie sa duduie. Dupa ce incep sa creasca si sunt inspre final, le lasi sa se raceasca in cuptor, cu focul stins, nu e scoti de acolo, pt ca se lasa.

    Si cel mai important, in primele 15 min nu deschide sub nicio forma usa.

    Sper sa iti iasa ok.

  28. Anonymous

    Saluty!

    Am facut si eu ieri gogosele cu muuulta crema si frisca. Au iesit suuuper. Nu imi vine sa cred. Maine dimineata fac iarasi pentru ca mergem in vizita la un bebe si daca mamica e la cura de slabire, trebuie rasfatat si taticul cu ceva,nu? 🙂 Multumesc Teo!

    Claudia – Bistrita

  29. Anonymous

    Felicitari! arata superb. o sa le incerc si eu cat mai curand si sper sa-mi iasa la fel de bine:D. Si inca ceva felicitari pentru toate retele tale sunt minunate:D

  30. Sa iti fie de bine, Claudia si Bun Venit pe Lume lui bebe!

  31. Anonymous

    Au iesit super!!! Sunt mai bune ca acelea de la cofetarie. toate retetele tale sunt minunate!!!
    Cristina

  32. esti bucatar sef?de unde esti?

  33. Da, Ina, sunt bucatar sef la mine acasa :)) In rest, last time I checked, lucram in vanzari :)) Sunt din Ardeal.

  34. Anonymous

    super sunt choix-urile prima oara le-am descoperit acum vreo 5 ani cand ma uitam la o emisiune la un post strain gen discovery , reality parca era era o emisiune cu o scoala de bucatari atunci am incercat-o prima oara si au iesit super . nu am mai facut de mult dar acum ca ;le-am vazut aici voi incerca sa mai fac si eu . atunci nu aveam bebe , acum o sa incerce si fetita mea care o sa fie cel mai aspru juriu . multa sanatate si numai bine . tot nu mi-am facut cont dar ma semnez
    raluca z.

  35. Raluca

    esti meseriasa in ale bucatariei,ai niste retete super usoare si cum sunt uni dinte noi mai incepatori chiar daca nu stim prea multe din arta culinara tot ne ies.Esti belea tine-o tot asa

  36. Anonymous

    Buna Teo,
    As vrea sa fac si eu de sarbatori aceasta prajitura. Am mai facut si a iesit delicioasa. Mi se pare ok mai ales ca le pot face din timp. Le voi umple doar cu o zi inainte. As avea totusi o intrebare. As putea foloi crema de la Kremsnit? Sarbatori frumoase 🙂

  37. mihaela tg mures

    tocmai m-am apucat de minunatiile de mai sus 🙂 pana acum totul merge conform planului si sunt convinsa ca vor iesi bine …..am luat-o pe scurtatura cu crema insa …ma gandeam sa le umplu cu creme ole de vanilie de la dr oetker …e duminica si mi-e cam lene sa mai fierb una alta ; si poate renunt si la frisca pentru ca deja sunt cam rotunjoara :))) super blog , super retete ;pupici de la tg mures

  38. Anonymous

    cam cate gogosele ti-au iesit? vreau sa prepar reteta pentru o petrecere.pupici. Corina

  39. mihaela tg mures

    Draga Teo ,

    Nu numai ca m-am apucat de ele dar s-au si mancat deja 🙂 Am sa fac din nou zilele urmatoare si am sa le umplu cu crema de vanilie si dulceata de visine , iar pe capacel topping de ciocolata ; Daca stiam ca se fac asa usor nu mai amanam atata momentul :)Mi-au iesit bestiale . Ai un site super , retete si mai si , raman vizitatoare fidela 🙂 Alta tura de pupici de la Tg Mures

  40. Anonymous

    arata…hmmm…foarte bine!eu salivez pe ecran numai cand ma uit la ce minunatii poti face!BRAVO!!!

  41. c0c0n0s

    ma duc sa incerc…. revin cu rezultatul

  42. Babutza

    neata teo..o intrebare la tine daca se poate..:)
    Am facut si eu..mi`au iesit dementiale..am doar o mica mare problema 🙂
    Se lipesc de tava :(( Stau o ora sa rad hartia de pe fund:(..prima data nu am pus nimic in tava ..s`au lipit ..
    De data asta am pus hartie de copt..s`au facut praf..le-am rezolvat pana la urma cu multa rabdare dar nah…ce as putea sa fac sa nu se mai lipeasca in asa hal?cuptoru e de bai?
    Mersi mult :*

  43. Super arata! Felicitari! In weekend-ul viitor le voi executa si eu!

  44. Anonymous

    sunt nou venita in grup si ma bucur foarte mult ca te-am gasit. Iti multumesc pentru reteta de choux a la creme.Au iesit super.Tot atat de frumoase si sper gustoase ca ale tale.Nu stiu daca ai putea sa ne dai reteta de crema pentru a o face noi acasa.Ar fi SUPER. Am incercat astazi si reteta de negrese dar mi-au iesit foarte dulci.Voi incerca cu mai putin zahar. Din nou MULTUMESC!
    CATALINA

  45. Este o reteta simpla si foarte usor de preparat. Intradevar sunt foarte gustoase. FELICITARI

  46. Anonymous

    Acum am scos prima tura din cuptor,au iesit super!!! Multumim,Teo,pt tot ce faci,pe mine una ma ajuti enorm!!!
    Inainte sa m-apuc de minunatiile astea am observat ca nu mai am ulei,decat din acela de masline,am riscat si am pus din acela,k afara ninge bine si mi-era greu sa mai ies din casa,dar am avut noroc,au iesit tare faine!!Te pup!!! O zi minunata iti doresc!!! Anca-Sibiu

  47. Anonymous

    BUNA MULTUMES DE RETETA MAMA MEA A FACUT DE MULTE ORI DAR TOT ASA UITA DAR IN PLUS ASTA E MAI BUNA xD
    😉 🙂 🙁 :/ :S
    :p

  48. Anonymous

    BUNA!
    NOUA NU NEA PRA ESIT PENTRU CANU SA UNFLAT SI NU SUNT GOALE xD CE POATE FI DE VINA ? MA INTREB DACA DATA VITOARE AMI IESE 😉
    TOTATE SARBATORILE FACEM PLACINTE SI PREFERATA NOASTRA ESETE ASA !
    DAR VA MULTUMESC DE RETELE TNX!

  49. Anonymous

    AM SI EU O INTREBARE POT SA CREASCA FARA PRAF DE COPT?

  50. Da, cresc si fara praf de copt. Eu cel putin asa le-am facut.

  51. mi-ai amintit de cpopilarie….foarte faine si cred foarte bune…la ce cozi stateam sa le cumpar pe vremea lui nea nicu

  52. Anonymous

    pot sa folosesc mixerul cand amestec ouale?

  53. da, sigur ca se poate folosi mixerul pentru a incorpora ouale.

  54. Buna Teo.

    Super reteta. Vreau sa o incerc si eu pt niste invitiati si ma intrebam cate gogosele ies din o portie de aluat.

    • Buna Alina 🙂 depinde si cat le faci de mari, dar in general mie imi ies undeva la 20 de bucati sanatoase 🙂

  55. Roxana

    Mi-au iesit !! E prima data cand fac choux, desi le-am admirat de fiecare data cand mancam la altcineva. Mi-au iesit 37 de bucati cat o nuca mai mare. Intrucat suntem in mutare si nu am sprit, le-am pus in tava cu o lingurita plina si am dat coca in tava usor cu degetul ca sa fac o gramajoara. Excelent pontul sa nu fie deschisa usa la cuptor cat se coc! Am pus in cuptorul fierbinte si a durat coacerea 20 min. la foc mic.

    • 🙂 ma bucur tare ca ti-au iesit, eu am incercat multe retete pana am ajuns la asta, care iese de fiecare data

  56. Buna seara!!….cate bucati au iesit din aceasta cantitate???
    sunt minunate si sigur le voi incerca in week-end

  57. Andreea

    Servus Teo,
    Sa stii ca am incercat si aceasta reteta si au ies foarte faine, daca vrei sa le vezi sunt aici
    Eu insa am gasit tot pe net o chena de vanilie pentru ele si am foloit-o aceea, am pus si frisca si am ornat cu glazura de ciocolata.

    Delicioase.

    Multumim
    :*

  58. Raluca

    Teo, este prima data cand iti scriu, desi te-am descoperit de foarte mult timp :D. Cred ca a venit momentul sa iti multumesc pentru ca de la tine am invatat sa gatesc! Am descoperit blog-ul tau, am zis sa incerc si pana acum toate retele mi-au iesit si mai mult, pe parcurs, am prins curaj sa fac chestii din ce in ce mai complicate!
    Cu reteta asta mi-am uimit familia, avand in vedere ca mama era foarte neincrezatoare ca imi vor iesi cosuletele!
    Multumesc si te pupacesc cu drag!

  59. Parerea mea este ca nu ti-au iesit . Un sfat ar fi trebuit sa folosesti unt in loc de ulei. Si pentru crema iti recomand sa incerci una de vanilie nu chimicalele alea…

    • parearea mea e ca gogoselele in sine au iesit nu bine, ci perfect 🙂 in ceea ce priveste crema de vanillie la plic, e bine sa vezi ca e o reteta din 2007 cea la care ai comentat, deci nu mai e valabil, nu mai folosesc asa ceva de foarte multa vreme. Mersi oricum 🙂

  60. Teo, ai putea, te rog sa-mi dai o reteta pt crema de vanilie? 😀

  61. Rasfoind carnetelul cu retete in dorinta de a gasi ceva dulce de preparat maine, nimic nu mi-a atras atentia 🙁 ! Mi-am zis ca tre sa vad printre paginile de pe facebook la care le-am dat like, cu ce ma surprind! Si bineinteles ca “pofta” S-a oprit asupra dulcelui pe care nu l-am preparat de multi ani si care imi place totusi mult! Asa ca, draga Teo, maine revin cu impresii! Am vazut si muuulte alte retete pe care le voi prepara! Multumesc pentru ca ai creat un blog pentru noi cele care ramanem in pana de idei! Te apreciez mult!

  62. te rog frumos imi poti spune la cate grade se coc ..multumesc acum le incerc sa vad daca imi ies
    .

  63. Excelenta reteta, noi am facut topping din ciocolata alba topita si au iesit super delicioase. Mulțumesc mult pentru rețeta. Am incercat multe eetete de eclere pana acum, dar asta e cea mai buna, am folosit 6 oua la cantitatea dubla de ingrediente.

  64. Milani

    Buna ziua! As vrea sa fac choux urile pt 50 de persoane(din care 40 copii), ma puteti ajuta spunandu mi cate portii ar cam fi suficiente?

    • Buna ziua, as incerca cu cantitati duble, poate chiar triple. Cu siguranta vor fi doritori care vor manca mai multe bucati.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.