Brownies (negrese cu nuci)

Brownies, offff, delicioasele brownies! Nu sunt deloc hipocalorice, nu sunt indicate in niciun fel de dieta dar sunt bune, foarte bune, asa decadente cum sunt ele! Noi le iubim in special in sezonul rece, sunt perfecte pentru Craciun si Mosul va fi cu siguranta mai darnic daca ii lasati asemenea gustari langa brad, alaturi de un pahar de lapte rece!

Reteta e foarte simpla, sa nu va sperie procedeul de topire – ciocolata e foarte prietenoasa daca o urmariti cu atentie, o tineti la foc mic si amestecati in continuu. E foarte important sa o topiti la bain-marie: puneti apa intr-o craticioara si asezati ciocolata intr-un vas, deasupra celui cu apa si topiti ciocolata la foc foarte mic. E simplu, nu?

Ingrediente:
– 160g ciocolata amaruie (cel putin 70% cacao)
– 150g unt
– o lingurita esenta de vanilie, una de rom
– 300g zahar
– 3 oua
– 150g faina
– 3 linguri cacao
– o lingurita sare
– 100g nuci tocate

Mai intai si mai intai, topim ciocolata, esentele de vanilie, rom si untul, asa cum v-am descris mai sus, la bain-marie, amestecand pana avem o crema lucioasa. O lasam sa se raceasca complet. Intre timp, punem in mixerul KitchenAid zaharul, adaugam ouale si mixam pana avem o spuma de consistenta unei alifii, de culoare galben foarte deschis. Cu mixerul pornit, la viteza foarte mica, adaugam ciocolata rece.

Cand ciocolata e perfect incorporata, e momentul sa adaugam faina, cacaua si sarea, cernute prin sita. Amestecam cu mixerul pana avem o compozitie omogena, apoi renuntam la mixer si trecem la spatula pentru a incorpora si nucile tocate. Am taiat nucile grosolan, unele bucati sunt mai mari, altele mai mici, dar pana la urma asta e farmecul negreselor. Turnam apoi compozitia in tava (eu am folosit o tava patrata, de 20x20cm) si o nivelam cu spatula. (Am tapetat fundul tavii cu hartie de copt si peretii i-am uns cu unt). Dam tava la cuptorul incins la 180 de grade pentru 25-30 de minute, sau pana trece testul scobitorii, apoi o lasam sa se raceasca (chiar si peste noapte) complet.

Cat timp prajitura sta la racit, pregatim glazura, pentru care topim, tot la bain marie: 100g ciocolata cu lapte, o lingura unt, o lingura miere si o lingurita esenta de vanilie, pana avem o glazura lucioasa.

Lasam glazura sa se raceasca si o intidem peste prajitura, cu ajutorul unei spatule.

Nu mai are rost sa va spun cat de bune sunt, pentru ca ajunge sa cititi ingredientele si daca sunteti adevarati iubitori de ciocolata, stiti ca nu poate iesi nimic rau! Cat despre ciocolata, eu am folosit o ciocolata marca proprie Auchan, ciocolata amaruie cu mousse de ciocolata si s-a comportat extraordinar de bine, v-o recomand cu drag, mai ales ca si pretul e mai mult decat acceptabil: undeva la 7 lei o ciocolata de 160g.

Si nu in ultimul rand, vreau sa va multumesc ca imi sunteti alaturi, azi am ajuns la 20.000 de fani pe facebook si asta vi se datoreaza in primul rand voua si in al doilea rand retetelor minunate, care ma imbie sa le gatesc zi de zi.

Sa va fie de bine si sa va placa aceste brownies, ca sunt pentru voi!

52 Comments

  1. Mama mia cum poate sa arate ciocolatoasa asta de negresa!!… Ce pofta mi-ai facut!!

  2. arata foarte bine…imi plac toate retetele tale, si le urmaresc cu atentie, iar cand sunt in pana de idei pt gatit, caut repede la tine pe blog si sigur gasesc ceva foarte bun..

  3. dieKleine

    tocmai am facut o criza de hipoglicemie si era sa ma inec in propria-mi saliva =P~

  4. Wooooooooooooooooooooooow!!!
    Felicitari!

  5. Cristiana

    Noi iti multumim Teo! Ne inveti, ne dai idei, ne indrumi, ne trezesti pofte! Zilnic, abia asteptam sa intram pe blog (sau pe Facebook) sa vedem ce ai mai gatit. Iar acum, ma apuc de aceste superbe (si cu siguranta si delicioase)Brownies!!! Multumim.

  6. monica

    Draga Teo,
    Ce pot sa spun : esti suppeeerrrrr!!!
    Am facut 2 retete vineri ca sa am ceva deosebit in weekend ( cand a fost ziua mea) si nu am dat gres.Prima e prajitura de mai sus care e de senzatie.Inca o data ma bucur ca am avut incredere in ceea ce faci.E o prajitura pe care cu siguranta o voi repeta.A doua e reteta de baclavale pe care , recunosc ca , la inceput am avut oarece dubii ca o sa iasa.Dar pot spune ca mi-a placut mai mult decat baclavalele din comert.Nu iti pot spune in cuvinte ce reactii au provocat ambele prajituri…o ploaie de mmmmmm….
    Felicitari.
    Acum astept sa vad ce vei posta pentru sarbatori, ca de, ne-ai invatat cu ceva nou de fiecare data , asa ca….asteptam!!!
    Cu drag,
    Monica – Constanta
    PS: nu am uitat ca mi-ai promis o reteta de lintzer!!
    Pupici

  7. naty, galati

    ma omori cu negresa asta…arata demential

  8. Nu pot decat sa va multumesc pentru ca imi apreciati retetele si mai ales pentru ca le incercati 🙂 Monica, ma bucur ca ti-au iesit, ca ti-au placut si nu uit de reteta, va fi una dintre retetele pentru Craciun, promit!

  9. DazDoze

    se poate face reteta si fara nuci? fiindca mie nu imi plac nucile 😀

  10. Da, sigur ca poti sa le omiti sau sa le inlocuiesti cu migdale, alune de padure etc

  11. Catalina

    Servus Teo. Negresa ta clasica o fac de cel putin 3 ori pe luna. Acum doar ce am bagat in cuptor aceasta brownie. Eu am adaugat si praf de copt (nu l-am regasit in lista de ingrediente). Acum nu stiu daca asa este reteta sau ai omis sa-l mentionezi. Sper doar sa nu se reverse din tava. Multumesc pentru toate retetele minunate, accesibile si delicioase pe care ni le propui. Scuza-ma dar dulciurile tale sunt absolut food-p0rn!:)

  12. Catalina, in primul rand multam fain de cuvintele frumoase :* In al doilea, nu se pune praf de copt la ele, cresc singure…sper ca nu ti s-au revarsat din tava :)) Te pup :*

  13. nu am ma facut negrese!sper sa-mi iasa!

  14. Arata bine dar astea sunt negrese… adevaratele brownies sunt cu totu altceva.
    in primu rand nu trebuie sa fie asa pufoase ca un blat de tort.. ci mai degraba batute inauntru si oarecum moi cu suprafatza crocanta..
    In fine.. :)Am mancat adevaratele brownies si nu sunt ce vad eu in pozele astea.. nu neg insa ca astea n ar fi bune

  15. A iesit f buna prajiturica, dar mi s-a parut prea dulce. Cred ca n-am pus nici 250g de zahar si totusi a iesit super-dulce. Data viitoare incerc cu mai putin:) Sigur o voi repeta, e simpla si rapida !
    Spor la treaba si la fabricat retete !

    • Delia, stii cum e, nu toata lumea mananca la fel de dulce insa negresele sunt cunoscute ca un desert decadent 🙂

  16. Damaris

    Super! Din cate retete pt brownies am tot facut, asta e preferata mea!!

  17. de incercat…pare delicioasa.

  18. Teo, in primul rand multumesc pentru reteta. Dar terog, daca nu tii greu spune-mi ce sa fac:
    Marti e ziua mamei mele, si vreau sa ii fac aceasta reteta, insa precum marti trebuie sa plec la scoala trebuie pina la 7 sa reusesc deja tortul.
    Spunemi terog de cite ore am nevoie, la cit sa ma trezesc ca sa reusesc negresele? Cat timp ia prepararea+coacerea+restul…TEROG FRUMOS ESTE FOARTE URGENT! :*:*

  19. Ionela C.

    Hey Teo….in primul rand,multumim pentru aceasta reteta delicioasa si pt muuuuuulte altele!E prima data cand iti scriu,nu insa si prima data cand te citesc si iti incerc retetele(tin sa-ti spun ca tot timpul ies de senzatie!) Reteta asta am incercat-o cu ingredientele care le-ai afisat,insa vroiam sa te intreb: pot sa inlocuiesc cacaua cu Nesquick? is mare fan Nesquick…Deci,astept raspunsul tau,vreau sa incerc reteta asta miercuri de ziua mea 😛 Te pup din Timisoara..

  20. Ioana

    Buna, poti te rog sa-mi spui cate portii ies din ingredientele de mai sus?
    Multumesc 🙂

  21. Buna,Teo!o prajitura delicioasaaa…sunt fan ‘lot of chocolate’.E prima oara cand iti scriu,cu toate ca s-a facut aproape un an de cand te-am descoperit.In primul rand,vreau sa te felicit pentru blogul tau si in al doilea rand sa-ti multumesc,pentru ca datorita tie am descoperit placerea de a gati(si nu exagerez cu nimic)si de a experimenta tot felul de retete.Iti doresc un an nou plin de reusite si de retete delicioase:)

  22. O facem in seara asta…sper sa iasa ca in poze!!!

  23. Simina

    Draga Teo. Am facut reteta asta si a fost foarte foarte buna dar mi-a iesit foarte uscat. Am pus cantitatea exacta de fiecare ingredient.
    Crezi ca ar fi timpul la cuptor cauza?

    Multumesc pentru tot!

  24. sincer,e perfecta reteta asta!sunt f pretentioasa la prajituri si brownie am mancat din multe locuri,iar reteta asta e castigatoare la toate categoriile:gust,dificultate,aspect,cost!multumesc!

  25. si pentru cineva de mai sus care spunea ca nu sunt adevaratele brownies,sa incerce sa le faca mai intai si apoi sa comenteze,pentru ca sunt intr-adevar brownies cu o textura perfecta,nu sunt pufoase ca negresele noastre ci exact cum trebuie ele sa fie!

  26. Se pot coace cumva si la microunde?

  27. Mihaela

    Buna. Abia astept sa incerc. Crezi ca ar fi ok daca in loc de esenta de vanilie as pune un pliculet de zahar vanilat?

  28. Nu e nevoie de praf de copt? Sunt incepatoare si as vrea sa stiu. Te rog lamureste-ma

  29. Draga Teo,

    imi pot spune te rog ce fel de tava ai folosit? Din imaginea cu prajitura as zice ca e tava aragazului. E ok tava aragazului sau trebuie tava cu pereti inalti? Multam fain

  30. A, am vazut acum in text si am vazut si tava mai bine. Mersi

  31. Gustoase, insa zahar chiar imi pare exagerat 300 g, eu am pus mai putin si tot au ieșit foarte dulci. Insa cu cafea sau cu un ceai fara zahar merg perfect! La sigur am sa le pregatesc din nou.
    Merci mult,Teo!

  32. anastasia

    Acum mă pregătesc sa o fac .Mulțumesc

  33. catalin

    brawunis nu se pune praf de copt ca de coacere se descurca oule si cu untul

  34. La reteta de brownies simpla(aka cea mai buna reteta a ta) ai pus si praf de copt..de aia nu inteleg aici dc nu punem:(

  35. A iesit foarte buna.

  36. Cristina Drumea

    Buna ziua si felicitari pentru tot, gatesc de cel putin 3 ori pe saptamana fupa retetele de aici!
    Am facut aceasta reteta de 4-5 ori, insa iese “tare”, “uscata” 🙁 Ce as putea face sa fie mai “ciocolatoasa”, mai fina? Multumesc frumos

    • Buna ziua. Va multumesc frumos. Reduceti din timpul de coacere, probabil cuptorul coace putin prea tare. Negresa iese uscata doar atunci cand este coapta prea mult.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.