Daca doriti sa faceti o bucurie micutilor vostri, incercati un tort mai deosebit: comoara din cufar. Eu l-am pregatit pentru ziua lui Luca, baietelul nasei noastre.
Tortul a avut un success imens si e foarte simplu de preparat. Ideea pentru tortul acesta si multe alte idei dragute pentru copiii si familia voastra gasiti pe: familyfun.go.com
Avem nevoie de:
– 2 blaturi de amandina, coapte in tava de 38×25 cm sau pandispan cu cacao
– o portie de crema de Amandina
– bombonele colorate (Skittles am folosit eu)
– fasii de guma topitoare
– bratari si colier din bombonele
– banuti de ciocolata
– acadele sau jeleuri colorate
Din fiecare blat taiem, pe lung, cate o fasie de 5 cm. Asezam primul blat pe platoul pe care urmeaza sa il servim si il ungem cu 1/3 din crema de ciocolata.
Punem peste blat cele 2 fasii taiate astfel incat sa ramana un spatiu de 5 cm, pe care vom sprijini capacul cufarului. Ungem si fasiile cu crema de ciocolata.
Asezam al doilea blat, care trebuie sa se sprijine pe cele 2 fasii astfel incat sa para un cufar intredeschis.
Intindem apoi restul de crema peste tort, astfel incat sa fie complet acoperit.
Urmeaza decoratul, dupa cum va dicteaza imaginatia. Ideea e sa para un cufar din care se ravasa o comoara dulce.
Cam asa a aratat tortul la final! Este un tort suficient de mare pentru a hrani 20 de persoane si va asigur ca piticii vor fi absolute fascinati, asa ca e tortul perfect pentru o petrecere cu tema piratii, de exemplu.
Nu puteam sa va las fara o poza cu micutul Luca si tortul lui 🙂
Foarte frumos tortul… de efect si nu foarte greu de ornat… Felicitari…
mmmm arata foarte delicios
Foarte inspirata ideea pentru un strumphi:)Multumim de site,e util:)
unde pot sa gasesc bratari si coliere din bombonele din-alea ? caut de foarte mult timp…
Arata nemai pomenit,cred ca era foarte mindru pustiul cu tortul lui,trebuie incercat si in bucataria mea,cu prima aniversare a unui pusti ca si Luca
am facut tortul de ziua copilului si baietelul meu a fost super incantat!multumesc pt retete si felicitari pt tot ceea ce faci!
Anamaria, La Multi Ani pentru cel mic si ma bucur tare mult ca v-a placut tortuletul 🙂
Trebuie insiropare la blaturile de la acest tort ?
Mihaela, nu, blaturile nu se insiropeaza, altfel nu isi pastreaza forma