Porumb fiert

In sfarsit a venit si sezonul pentru porumb fiert, dar inca o data, cu ocazia asta mi-am dat seama cat de repede a trecut timpul si cat de tare s-au stricat lucrurile. Cand eram mici, mergeam la tara (desi nu am avut bunici la tara, am avut o matusa binevoitoare care primea copii “de asfalt” in vizita in vacanta de vara) si in perioada asta mancam porumb fiert in fiecare zi, pana la refuz si cand ne saturam de porumb fiert, Tinu (strabunicul meu) ne facea porumb copt in soba.

Oricum ar fi, pentru mine porumbul fiert inseamna copilaria mea frumoasa. Ce lungi erau zilele de vara la tara cand mancam prajitura cu mere si pasca facuta la soba, cand mancam “pita cu oloi si miere” respectiv paine cu ulei de floarea soarelui de prima presa, facut in casa si cu un strat gros de zahar. Nu stiu daca am fost vreodata mai fericita ca in verile cand citeam “La Medeleni” si ma gandeam ca Mos Costache seamana cu siguranta cu Tinu al meu.

Anii au trecut prea repede, Tinu nu mai este, pe matusa batrana si bolnava o vizitam cat de des putem, iar cand mi-e pofta de porumb fiert ma limitez la cel cumparat din piata. Nimic nu e la fel, nici porumbul si nici verile. Gravida fiind insa, pofta de porumb fiert a fost mai presus decat nostalgia copilariei asa ca l-am mancat cu o pofta, asortat cu o bere Stella Artois fara alcool.

Daca va ia pofta de porumb si nu ati mai fiert pana acum, cumparati porumbul cu atentie din piata, apasati cu unghia 2-3 boabe si vedeti daca sare “laptele” respectiv daca porumbul este proaspat. Asta inseamna ca va fierbe repede, ca e destul de dulce si mai ales nu se intareste dupa fierbere.

Desfaceti panusii de pe porumb, si impartiti-i in 2 parti egale: jumatate se pun pe fundul oalei, peste ei se aseaza stiuletii de porumb, apoi se pun al doilea strat de panusi apoi se pune apa, cat sa acopere bine tot ce e in oala. Daca porumbul e proaspat, va fierbe repede, in 30-40 de minute.

Pofta buna si daca inca mai aveti bunici sau parinti la tara, vizitati-i mai des pana nu trec verile de tot.

16 Comments

  1. Alexandru Giurca

    Si mie imi place porumbul fiert. Doar ca aici e ceva cam scump fata de Romania.

  2. offf…mi-ai starnit amintiri placute legate de porumb…intradevar cand ne saturam de cel fiert treceam la ala copt….ce timpuri….
    Sarcina usoara!! pupice

  3. He he, multumesc de comentari…asa e, porumbul fiert e un deliciu si mai mult de atat, starneste amintiri de tot felul 🙂

  4. ISABELA

    Teo am luat si eu azi dimineata din piata porumb, in seara asta il fierb :P, mi-ai facut o pofta mama mama 😀
    te pup

  5. Teo… anul acesta mi-am pierdut bunica si vorbele tale m-au facut sa mi se puna un nod in gat… Imi amintesc cu cat drag imi fiebea porumb in fiecare an… Multumesc pt cuvintele tale.

  6. Ina, nu ai pt ce sa-mi multumesti, asta simt si eu fata de bunicii mei, asa ca te inteleg perfect. Pofta mare la porumb, poate ne alina dorul.

  7. alexandra

    Buna Teo!As vrea si eu o retea de muffin cu ciocolata…m-am straduit cam mult dar nu imi iese in nici-un fel:(

  8. deceneu

    salut teo! pt cei care dispun de un spatiu de congelare pot sa pastreze porumb fiert tot timpul anului.il fierbi cu stiulete si il congelezi.cind ai chef il dai in clocot si pofta buna!inca ceva cind fierbi porumbul,pui putina sare de lamiie

  9. mivan2006

    Iese f bun la steamer.
    Unde sunt eu, porumbul e f dulce….nu ne prea place.
    Dar facut la steamer parca a iesit mult mai bun, sau poate a fost soiul mai bun!
    In orice caz boabele nu sau inmuiat prea tare.

  10. Anonymous

    SUPER BLOGUL, Teo! Felicitarile mele! Desi am doar 20 de ani, imi place sa gatesc cam orice "de-ale gurii" si nu gaseam ceva site cu retete mai klumea…pana cand mi-a zis mama de blogul tau 😀 De atunci stau non-stop si ma documentez de pe el 😀 Bafta in continuare!

    Iulia

  11. Anonymous

    "pana nu trec verile de tot"………..frumos teo , cred ca esti o tipa super , mi-ar placea sa te cunosc.Andreea B.

  12. Ciprian

    Cum bre doar 30-40 de minute? Asta e timpul pentru fierbere la foc mare sau? Eu am cules porumb proaspat, in lapte, il tin deja de o ora si juma aproape la fiert. Are bobul tare, dar are inca gust a porumb crud. :((
    Am citit undeva ca 4 ore, altundeva ca 15 minute.

  13. Flavius

    E foarte frumos ce si cum ai scris aici. Felicitari si multumesc!

  14. Porumbul fiind de lapte este deja “facut” de la natura, se pune in apa clocotita imbracat in foile lui si se fierbe cu capac intre 5 si 15 minute la foc mare doar pentru a se inmuia putin. Orice reteta care recomanda fiertul incet si lung este gresita, fierberea indelungata dilueaza tot gustul porumbului, veti manca doar boabe… cu apa. Tocmai de aceea porumbul vechi nu poate fi fiert, necesita un timp lung de preparare si nu mai are nici un gust in final.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.