Astazi am ales:

Saratele facute in casa


Cand ii am alaturi pe cei dragi, familie sau prieteni, se intampla ceva minunat: toate apasarile de peste zi nu dispar total, dar parca nu ma mai apasa la fel de tare, toate gandurile se transforma din griji in sperante si conversatia curge altfel si nodul acela in gat, pe care il strangem peste zi de la toate lucrurile ramase nespuse, se stinge usor usor. Cu ei pot sa fiu eu. Cu ei pot vorbi orice, lucruri vesele sau dureroase. Cu ei, mesele nu mai sunt un covrig cumparat in graba din statia de autobuz si nici o masa comandata de la “impinge tava”. Cu cei dragi, mesele de orice fel sunt terapie pentru suflet, sunt amintiri, fie ca le depanam pe cele vechi, fie ca ne facem altele noi. Despre asta este toata ideea #HaiSaMancamImpreuna :)

Cateodata, mesele noastre in familie sunt adevarate festine, de foarte multe ori cu retete inspirate din fotografiile postate de voi pe Facebook sau pe Instagram cu hashtag-ul #HaiSaMancamImpreuna. Alteori, mesele noastre sunt concentrate mai mult pe vorbit si sprijinul acordat unul altuia si atunci poate ciugulim ceva impreuna si vorbim in voie. Dar, chiar si pentru gustarile in familie, o reteta est intotdeauna binevenita! De aceea am ales azi reteta de Saratele facute in casa, pentru ca, printre diverse gustarele de pe masa, sa avem si ceva facut cu mana si sufletul nostru :)

Saratelele nu sunt complicate deloc, stiu ca poate va sperie ideea de a impaturi aluatul de mai multe ori, dar va garantez ca operatiunile astea sunt foarte simple, dureaza foarte putin si...ma aveti pe mine alaturi la fiecare pas, deci reteta nu poate da gres! 

Cand ii am alaturi pe cei dragi, familie sau prieteni, se intampla ceva minunat: toate apasarile de peste zi nu dispar total, dar parca nu ma mai apasa la fel de tare, toate gandurile se transforma din griji in sperante si conversatia curge altfel si nodul acela in gat, pe care il strangem peste zi de la toate lucrurile ramase nespuse, se stinge usor usor. Cu ei pot sa fiu eu. Cu ei pot vorbi orice, lucruri vesele sau dureroase. Cu ei, mesele nu mai sunt un covrig cumparat in graba din statia de autobuz si nici o masa comandata de la “impinge tava”. Cu cei dragi, mesele de orice fel sunt terapie pentru suflet, sunt amintiri, fie ca le depanam pe cele vechi, fie ca ne facem altele noi. Despre asta este toata ideea #HaiSaMancamImpreuna :)

Cateodata, mesele noastre in familie sunt adevarate festine, de foarte multe ori cu retete inspirate din fotografiile postate de voi pe Facebook sau pe Instagram cu hashtag-ul #HaiSaMancamImpreuna. Alteori, mesele noastre sunt concentrate mai mult pe vorbit si sprijinul acordat unul altuia si atunci poate ciugulim ceva impreuna si vorbim in voie. Dar, chiar si pentru gustarile in familie, o reteta este intotdeauna binevenita! De aceea am ales azi reteta de Saratele facute in casa, pentru ca, printre diverse gustarele de pe masa, sa avem si ceva facut cu mana si sufletul nostru :)

Saratelele nu sunt complicate deloc, stiu ca poate va sperie ideea de a impaturi aluatul de mai multe ori, dar va garantez ca operatiunile astea sunt foarte simple, dureaza foarte putin si...ma aveti pe mine alaturi la fiecare pas, deci reteta nu poate da gres! 

INGREDIENTE

Amestecam cu un mixerul cu stativ sau framantam cu mana untul, faina si galbenusurile, iar apoi, cand toate sunt amestecate, punem cascavalul dat pe razatoare. Trebuie sa framantati foarte bine aluatul, pana aveti un aluat vartos, care sta foarte bine legat. Intindem aluatul intr-o foaie dreptunghiulara, de cca 25 cm lungime. Impaturim partea de sus pana la mijloc, apoi partea de jos. Impaturim apoi si lateralele spre mijloc, peste impaturirile intiale, apoi impaturim inca o data de sus in jos, la mijloc. Invelim aluatul in folie alimentara si il dam o ora la frigider. Dupa o ora, il scoatem, il intindem din nou intr-un dreptunghi si repetam impaturirile, apoi dam din nou la frigider.

 

Tips&triks: pentru ca este un aluat pe baza de unt, nu se lipeste deloc atunci cand e scos la frigider, dar este destul de sfarmicios si greu de intins, asa ca va sugerez sa il intindeti intre doua folii alimentare. Veti vedea ca sucitorul aluneca usor usorrrrr :) Apoi, cu cat repetati operatiunea de impaturire mai des, cu atat saratelele cresc mai frumos la copt, se despart in straturi si sunt mai fragede. Eu am rezistat la 4 astfel de impaturiri la 4 ore si apoi, am zis o ardeleneasca “Dumnezo cu mila!” si se pare ca au fost mai mult decat suficiente cele 4 impaturiri si saratelele au iesit minunate :)

 

Dupa ce intindem aluatul pentru ultima data (il impartim in 3 parti, ca sa ne fie mai usor sa lucram cu el) in ungem cu galbenus, presaram cascavalul dat pe razatoare si taiem bastonase de aluat (daca aveti o rola cu marginile zimtate e si mai bine, sunt mai aspectuoase saratelele) si le asezam in tava, rasucindu-le o data, tot pentru a fi mai frumusele. Coacem saratelele 12-15 minute sau pana sunt frumos rumenite, in cuptorul incins la 180°C. Le lasam sa se raceasca si apoi suntem gata sa mancam impreuna saratele care se topesc in gura, sunt fragede si aromate si mai ales sunt facute de manuta noastra! 




Lasa un comentariu

Nume si prenume
Adresa de e-mail
Comentariul tau


Regulament