Astazi am ales:

Paine inflorita


Eu si painea avem o love-hate relationship si ea stie foarte bine asta :) Trec foarte usor de la “de maine nu mai mananc paine” la “wow, au scos un sortiment nou de paine la brutarie si o sa o dezovorez cu jumatate de borcan de zacusca”! Desi imi impun sa NU mai mananc paine, nu pot rezista unui colt de paine calda, aburinda, din aceea pe care abia poti sa o tii in mana de cat e de fierbinte si care umple toate casa de aroma ei. Adevaru este ca nici faptul ca stau vis-a-vis de o brutarie nu ma ajuta foarte tare in procesul meu de “renuntare la paine” si de fiecare data cand ies din casa sau pe balcon ma “izbeste” mirosul de paine proaspat scoasa din cuptor!

Cand eram mici, nu stiu cum se face, dar tot langa o brutarie locuiam si mancam paine proaspata in fiecare zi. Chiar ieri, cand ne-am strans toata familia la masa si am degustat zacusca mea de anul acesta, imi spunea fratele meu “mai stii cand eram mici si dadeam gata un borcan de 800 de zacusca si o franzala intraga?” :) Nu doar ca mai stiu, dar inca simt gustul acela de franzela fierbinte, pe care abia putea Buni sa o felieze si combinatia cu zacusca ei magica :) Ce vremuri faine am trait si ce rol important a avut painea in multe dintre ele! Alta data, pe vremea cand erau cozi infernale la paine si tata era inca printre noi, imi aduc aminte cum, de ziua lui, casa era plina, masa era plina de aperitive si mancaruri de tot felul, numai ca nu aveam paine :) Asteptam cu infrigurare sa vina o cunostinta care lucra “la panificatie” sa ne aduca painea pe care sa ungem salata de vinete. Si, pana a venit, toata lumea a ciugulit si nu mai era nimeni infometat. Cand in sfarsit a venit painea, tata umbla disperat pe la fiecare invitat, cu cosul de paine in mana si le spunea “no hai no, luati cu pita, ca acuma este!” :)

Dar azi nu mancam “ceva cu paine”, ci transformam painea cea de toate zilele in ceva special – paine inflorita – inspirata de fotografia postata de Gabriela pe Facebook, folosind hashtag-ul #HaiSaMancamImpreuna :) Ce este asa deosebit la painea inflorita sau painea impanata? Este foarte aromata si foarte usor de servit ca aperitiv la orice petrecere sau masa in familie: cubuletele de paine se desprind atat de usor, se servesc cu mana si sunt adevarate bombe de aroma!

INGREDIENTE

Crestam painea intai pe lungime, apoi pe latime, la 2 cm distanta, astfel incat sa avem cubulete de paine. Trebuia sa folosim un cutit foarte bine ascutit, de preferinta zimtat si taiem cu grija, pentru a nu taia pana jos. Nu ne dorim sa feliem painea :) Apoi, impanam painea cu sunculita si cascaval, cu cat mai mult, cu atat mai bine! Separat, facem un amestec din untul topit, sare, piper si ceapa verde tocata marunt, pe care il turnam peste paine, cu grija ca untul sa intre si intre crestaturi. Asezam painea pe folie de aluminiu, pe care o inchidem foarte strans in jurul painii, apoi punem totul in tava si dam tava la cuptorul incins la 180°C timp de 20 minute, apoi scoatem tava, deschidem folia astfel incat painea sa se poata rumeni frumos si dam din nou la cuptor, alte 10-12 minute.

Cu cat mancam painea inflorita/impanata mai repede, cu atat e mai delicioasa si cascavalul se intindeeeeee pana la luna :) Ca sa fiu foarte sincera, noi ne-am strans toti in jurul mesei imediat ce am scos-o din cuptor (mirosul cred ca i-a adus pe toti la masa) si nici nu am apucat sa spun #HaiSaMancamImpreuna...ca deja nu mai aveam ce fotografia! Sa va fie de bine si nu uitati ca mesele impartite cu cei dragi sunt cele care ne merg pana la suflet! 




Lasa un comentariu

Nume si prenume
Adresa de e-mail
Comentariul tau


Regulament