De cand am inceput proiectul Din poza in farfurie, am gatit unele dintre cele mai dragi retete din familia mea. Ati reusit, datorita fotografiilor cu mancarurile voastre de suflet, postate cu hashtag-ul #HaiSaMancamImpreuna, sa imi treziti amitiri legate de familia mea, de preparatele spectaculoase ale mamei si Buni Sia. Dar, dintre toate retetele care mi-au marcat copilaria si mi-au ramas atat de puternic intiparite in minte incat le gatesc si eu acum, saptamanal, pentru familia mea, CLATITELE sunt cele care imi soptesc pana in adancul sufletului “ESTI ACASA!”. Si sunt foarte foarte sigura ca nu sunt singura care simte asta. Fie ca le mancam in vacanta la bunici, fie ca le facea mama duminica, fie ca am crescut la tara sau la oras, toti am mancat cu drag clatite. Clatitele cred ca sunt acel “ceva dulce” accesibil oricui, fie ca sunt mai fancy si le coacem in crepiere teflonate de ultima generatie si umplem cu crema fina de ciocolata, fie ca sunt coapte in “tepse”, tigaia de fonta de la tara si le ungem cu dulceata facuta de bunica :)
Clatitele imi trezesc amintiri atat de dragi! Buni nu reusea sa le coaca in ritmul in care la mancam noi si, o data, cand buni facea clatite, a venit la noi nenea Ghita, prietenul bunicului meu si ne-a povestit cum era el foarte mic si a mers in vecini. Matusa lui cocea clatite si l-a intrebat o data “Ma Ghita, vrei?”. El, rusinos, a spus ca nu. L-a mai intrebat matusa o data si el a zis ca nu. Apoi, cand au venit si restul copiilor si au inceput sa infulece clatitele, si-a dat seama ca nu o sa mai prinda si el si, cu lacrimi in ochi, a rugat-o “matusa, nu ma mai imbii o data?” :) De atunci a ramas vorba in familia mea, cand avem proasta inspiratie sa refuzam ceva si apoi ne ia pofta, mereu ii spunem mamei “nu ne mai imbii o data?” :)
Asa ca azi, dragii si dragele mele, vreau sa “va imbii” #HaiSaMancamImpreuna clatite, asa cum le face buni a mea, cu sifon si coaja de lamaie, cu un pic de vanilie si coapte cat de subtiri :)
Mai intai cernem faina impreuna cu sarea si praful de copt, apoi turnam sifonul/apa minerala si amestecam energic cu telul, pana faina nu mai are cocoloase. NU punem toata apa minerala deodata, ci treptat, pana obtinem consistenta pe care o dorim pentru clatite. Care e aceasta consistenta perfecta? Va dati seama cand coaceti prima clatita, care este intotdeauna “de sacrificiu” – daca aluatul e prea vascos si clatita este prea groasa, mai punem sifon. Daca aluatul este prea subtire, mai punem putina faina.
Dupa ce adaugam apa, punem si ouale, vanilia, coaja de lamaie si zaharul si amestecam bine bine, pana toate sunt incorporate. Incingem foarte bine tigaia, apoi punem cateva picaturi de ulei, pe care le intidem cu o pensula de patiseria sau cu o pana, asa cum face Buni :) Punem cate un polonic mic de aluat si rotim tigaia pentru a da forma specifica de clatita. Coacem clatitele pe ambele parti, apoi le scoatem pe hartie de bucatarie.